Particularitățile dentiției la bovine Bovinele au incisivi numai pe maxilarul inferior, iar pe maxilarul superior este prezent bureletul gingival sau bureletul glenoidal, o formațiune fibro-cartilaginoasă, incisivii fiind ușor mobili în gingie pentru a se reduce efectul contactului dur al acestora cu bureletul gingival, în timpul masticației și rumegării. La tineret, lipsesc molarii; ultimii molari apar la vârsta de 24 luni, atunci când numărul dinților ajunge la 20. După locul pe care incisivii îl ocupă în arcada dentară, aceștia au denumiri diverse: clești, primii mijlocași, secunzii mijlocași și laterali. Dimensiunile incisivilor scad de la clești spre lăturași, formând un arc semilunar. În funcție de vârsta animalelor, pe arcada dentară a acestora pot fi prezente două tipuri de incisivi, respectiv: incisivii de lapte și incisivii permanenți. Incisivii caduci sau incisivii de lapte sunt incisivii cu care se naște vițelul și care, la o anumită vârstă, sunt înlocuiți de incisivi permanenți. Incisivii permanenți se mențin în arcada dentară, pe toată durata vieții animalului. Incisivii sunt formați din coroană (de formă lățită și prezentând o față labială și una linguală), colet (situat imediat deasupra gingiei) și rădăcina fixată în alveola dentară. La exterior, incisivii sunt acoperiți de un strat de smalț, care are grosimea de cca. 1 mm pe fața labială și 0,3 mm pe fața linguală. Sub smalț se găsește dentina, în masa căreia se află canalul dentar cu pulpa dentară. Prin contactul cu furajele (în timpul masticației și al rumegării), smalțul de pe suprafață linguală a incisivilor se uzează și dispare treptat (începând dinspre marginea liberă a incisivilor), astfel că la zona de confluență a dentinei cu zona netocită a smalțului de pe fața linguală a incisivilor apare creasta dentară. La bovine, creșterea incisivilor este limitată; după ce ajung la nivelul maxim de creștere, ca urmare a procesului de uzură a coroanei, incisivii se micșorează în volum, iar între ei apar spații interdentare. Semnele folosite la determinarea vârstei Dintre semnele pricipale ce oferă indicii privind determinarea vârstei bovinelor se remarcă prezența incisivilor de lapte sau a incisivilor permanenți. Incisivii de lapte sunt mai mici, au suprafața netedă, cu smalț de culoare alb-sidefie și sunt mai gâtuiți în zona coletului, iar cei permanenți sunt mai mari și de culoare alb-gălbuie. Dintele virgin este dintele intact (care nu a suferit niciun proces de uzură), la care smalțul acoperă întreaga suprafață linguală. Incisivii de lapte rămân virgini până la vărsta la care vițeii consumă, pe lângă lapte, furaje vegetale. Incisivii permanenți rămân virgini până ce ajung la nivel. Incisivul permanent ajuns la nivel este acel incisiv care a crescut până la mărimea normală și are o poziție corectă în arcada dentară. Pe măsură ce cresc, incisivii permanenți se răsucesc în arcada dentară, astfel că, la finalul procesului de creștere, aceștia au o poziție paralelă cu gingia. La tăurași, indiferent de mărimea și poziția lor pe arcada dentară, dacă a început procesul de uzură a smalțului de pe fața linguală se consideră că au ajuns la nivel. Tocirea reprezintă faza inițială a procesului de uzură a smalțului de pe fața linguală a incisivilor și se evidențiază prin dispariția continuității smalțului labial cu cel lingual. La începutul procesului de tocire, zona tocită are formă liniară. Treptat, prin continuarea procesului de uzură, are loc dispariția smalțului pe zone din ce în ce mai întinse. În aceste zone se evidențiază dentina, care are un aspect gălbui. La zona de confluență a dentinei cu smalțul de pe fața linguală se constată, vizual și prin palpare, o creastă sinuasă denumită „creasta dentară”. Nivelarea succede unui proces de uzură mai avansat, care duce la dispariția totală a smalțului de pe suprafața linguală. În urma nivelării, fața linguală a incisivului este ușor excavată și netedă, iar la baza incisivului apare o linie rotunjită de smalț. Forma tablei dentare este dată de aspectul suprafeței de tocire a incisivului, care evoluează concomitent cu procesul de uzură. Se disting mai multe forme ale tablei dentare:
De la naștere până la vîrsta de 18 luni (perioada I) are loc retragerea mucoasei gingivale de pe incisivii de lapte, tocirea și nivelarea incisivilor de lapte și apariția molarilor. La naștere, vițelul are, în mod obișnuit, incisivii de lapte apăruți și care sunt acoperiți (parțial sau total) de mucoasa gingivală. Paralel cu înaintarea în vârstă, mucoasa gingivală se retrage de pe incisivii de lapte, care se uzează ulterior, prin tocire și nivelare, ca urmare a introducerii în rația vițeilor a furajelor fibroase și a concentratelor. În perioada a II-a, de la vârsta de 1,5 ani (18 luni) până la vârsta de 4 ani, apariția și uzura incisivilor permanenți este influențată de gradul de precocitate al rasei. În general, perioada se caracterizează prin înlocuirea incisivilor de lapte cu cei permanenți, procesul de uzură al acestora având loc succesiv, începând de la clești spre lăturași. Perioada de timp care se scurge de la apariția incisivilor permanenți (erupție dentară) până la atingerea mărimii și poziției normale în arcada dentară durează 4-5 luni. La rasele de bovine crescute în țara noastră, toți incisivi devin permanenți, la vârsta de 4 ani; animalul are gura încheiată. De la vârsta de 5 ani și până la 9 ani (perioada a III-a), dentiția se caracterizează prin tocirea și nivelarea incisivilor permanenți: la 5 ani, cleștii sunt tociți pe jumătate, iar la 9 ani ajung să fie nivelați și lăturașii. După această vârstă (perioada a IV-a), incisivii se micșorează, apar spațiile interdentare însoțite de forma rotundă și biangulară a tablei dentare. La rasele mai tardive (Sura de stepă și metișii acestei rase, Pizgau de Transilvania) înlocuirea incisivilor de lapte cu cei permanenți, tocirea și nivelarea acestora are loc mai târziu decât la rasele cu precocitate mijlocie. Astfel, schimbarea incisivilor de lapte cu cei permanenți are loc în perioada de vârstă 1,5-5 ani, tocirea și nivelarea incisivilor permanenți între 6 și 10 ani, apariția spațiilor interdentare și a formei rotunde spre biangular a tablei dentare între 11 și 15 ani.