130

Dialog bilateral româno-italian pe teme de agroindustrie

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Achim Irimescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a participat la Forumul Economic „Investiţiile italiene în România: un parcurs european în economia globală”, organizat de Ambasada Italiei la Bucureşti, împreună cu Agenţia Italiană pentru Comerţ Exterior, Cofindustria România şi Camera de Comerţ Italiană.   Evenimentul s-a desfăşurat la Hotelul Athene Palace Hilton şi s-a bucurat, în deschidere, de prezenţa președinților Klaus IOHANNIS şi Sergio MATTARELLA, care au subliniat în discursurile lor relaţiile bilaterale şi economice foarte bune dintre cele două state.   La Forum au mai participat Costin BORC – vice prim-ministru şi ministru al economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, Diego BRASIOLI – ambasadorul Italiei la Bucureşti, Rocco FERRI – director general al Cofindustria România, Florin JIANU – preşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Luca GENTILE – director al Agenţiei Italiene pentru Comerţ Exterior (ICE), Bogdan DOBRIN – director al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, oameni de afaceri italieni şi români.   Lucrările Forumului Economic s-au desfăşurat pe 3 paneluri: „Noi oportunităţi pentru investiţiile italiene în România”, „Dezvoltarea afacerii: noutăţi privind fondurile europene pentru întreprinderile mici şi mijlocii din România” şi „Agricultura biologică şi tehnologia: rolul strategic al firmelor italiene în România”.   În cadrul celui de-al treilea atelier de lucru „Agricultura biologică şi tehnologia: rolul strategic al firmelor italiene în România”, ministrul Achim IRIMESCU a subliniat importanţa investiţiilor italiene în România, acestea ridicându-se în anul 2015 la 13,6 miliarde euro, evoluţia din primele luni ale anului 2016 confirmând continuarea trendului pozitiv al relaţiilor economice dintre cele două state.   De asemenea, ministrul Achim IRIMESCU a salutat investiţiile italiene în agricultura ecologică din România, arătând eficienţa acestei practici agricole prin prisma raportului cost-beneficiu care conservă resursele naturale şi mediul şi, în acelaşi timp, asigură o valoare adăugată mare a produselor eco, prin standardele stricte de certificare şi calitatea extraordinară a acestora.   Referitor la sprijinul acordat agriculturii ecologice prin PNDR 2014-2020, ministrul IRIMESCU a arătat că acesta se situează între 78 şi 620 euro /ha/ an în funcţie de tipul de cultură şi vizează atât operațiunile realizate în vederea conversiei la agricultura ecologică (submăsura 11.1), cât şi cele pentru menţinerea certificării în agricultura ecologică (submăsura 11.2).

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2