184
Potrivit raportului emis de INS pentru primele șase luni ale anului 2019, deficitul balanței comerciale internaționale al României, cu alimente și produse alimentare a ajuns la valoarea de 1,4 miliarde de euro. Astfel, România a important până la data de 31 august alimente și produse alimentare în valoare de 4,339 de euro, și a exportat același gen de produse în valoare de doar 2,939 miliarde de euro (vezi tabelul de mai jos). În rest, în perioada 1.I-31.VIII 2019, exporturile FOB au însumat 45749,2 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 56599,4 milioane euro. În perioada 1.I-31.VIII 2019, exporturile au crescut cu 1,7%, iar importurile cu 4,8%, comparativ cu perioada 1.I-31.VIII 2018. Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1.I-31.VIII 2019 a fost de 10850,2 milioane euro, mai mare cu 1867,5 milioane euro decât cel înregistrat în perioada 1.I-31.VIII 2018. În luna august 2019, exporturile FOB au însumat 5003,2 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 6368,6 milioane euro, rezultând un deficit de 1365,4 milioane euro. Faţă de luna august 2018, atât exporturile cât şi importurile din luna august 2019 au scăzut cu 2,5%. În perioada 1.I-31.VIII 2019, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,5% la export şi 37,1% la import) şi alte produse manufacturate1) (32,2% la export şi respectiv 30,3% la import). Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în perioada 1.I-31.VIII 2019 a fost de 35087,3 milioane euro la expedieri şi de 42182,7 milioane euro la introduceri, reprezentând 76,7% din total exporturi şi 74,5% din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în perioada 1.I-31.VIII 2019 a fost de 10661,9 milioane euro la exporturi şi de 14416,7 milioane euro la importuri, reprezentând 23,3% din total exporturi şi 25,5% din total importuri.