Legea care reglementează relațiile comerciale dintre furnizorii și cumpărătorii de produse alimentare și agricole, adoptată recent, interzice practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.

Aceasta are drept scop implementarea unui mecanism de protecție a furnizorilor în fața cumpărătorilor care au o putere de negociere mai mare. Dincolo de aspectele pozitive, legea conține o prevedere importantă care contravine prevederilor Codului Fiscal, și anume interzice cumpărătorului să utilizeze autofacturarea pentru astfel de produse, cu anumite excepții.

Autofacturarea este folosită pe scară largă de comercianții care au în portofoliu sute sau chiar mii de furnizori, astfel că limitarea utilizării acestui mecanism va îngreuna cu siguranță partea administrativă a acestor contracte, ridicând multiple probleme practice.

Concret, noua lege se referă la articolul 320 din Codul Fiscal, care reglementează situațiile în care poate fi emisă autofactura, respectiv doar în relația cu furnizori care nu sunt stabiliți sau nu sunt considerați a fi stabiliți în România ori pentru operațiuni precum achizițiile intracomunitare. Astfel, cumpărătorii pot să emită autofactura pentru mărfurile achiziționate și avansurile plătite doar pe relații de această natură, în cazul în care aceștia nu se află în posesia facturii emise de furnizor sau prestator.

De asemenea, în relațiile comerciale menționate, autofacturarea este permisă și în situații în care apare necesitatea ajustării bazei de impozitare din punctul de vedere al TVA, precum desființarea totală sau parțială a contractului, cazuri de refuzuri privind cantitatea, calitatea ori prețurile bunurilor livrate etc., așa cum sunt detaliate în articolul 287 din Codul Fiscal.

Autofacturarea nu este permisă în relația cu furnizorii locali

În cazul tranzacțiilor cu furnizorii locali, noua lege interzice în mod specific aplicarea prevederilor articolului 319 din Codul Fiscal, în baza căruia cumpărătorii trebuie să emită autofactură, în vederea ajustării valorii taxei deductibile, în cazul în care furnizorul nu emite factura de corecție.

Astfel, în relația cu furnizorii locali, beneficiarul nu va mai putea emite factura de corecție, în situația în care intervine obligativitatea ajustării TVA, acesta fiind obligat sa aștepte documentul emis de către furnizor.

În aceste condiții, cumpărătorii trebuie să acorde o atenție sporită înregistrărilor contabile, pentru a se asigura că declară și/sau înregistrează în mod corect tranzacțiile și sumele aferente, dar și că reflectă corespunzător sumele rezultate în urma ajustărilor de TVA.

O altă consecință a noii legi constă în faptul că nu vor mai putea fi emise facturi de către beneficiar în numele și în contul furnizorului sau prestatorului, facturile emise în cadrul unui astfel de acord având denumirea de autofactură, element obligatoriu menționat de Codul Fiscal.

Interdicția va genera cu siguranță probleme practice, având în vedere că acest tip de acord este folosit frecvent de comercianții care au în portofoliu un număr mare de furnizori.

În acest context, companiile partenere în tranzacții cu produse alimentare și agricole trebuie să își analizeze portofoliile și să găsească împreună soluții permise de noile reglementări pe care să le parafeze în baza unor acorduri similare, astfel încât să evite eventualele riscuri de neconformare.

Material de opinie de  Raluca Bâldea, Partener, și Victoria Dobre, Manager Senior, Taxe Indirecte, Deloitte România