Tehnologii

161

Eurobarometru: 70 % dintre europeni sunt împotriva alimentelor provenite din animale clonate

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Carnea provenită de la urmaşii animalelor clonate ar putea fi deja în farfuriile noastre, atrag atenţia câţiva membri ai Parlamentului European. Acest lucru este posibil deoarece importăm carne din ţări unde clonarea este permisă, iar etichetarea nu e obligatorie.   „Nu recomand nimănui să mănânce clone. Sunt abateri mari de la ceea ce e firesc și natural. Nici nu cred ca trebuie să fii om de știință ca să îți dai seama că e ceva aberant!”, a declarat medicul Pavel Chirilă. Teoretic, în magazinele şi restaurantele din Europa nu ar trebui să se vândă carne de la animale clonate. Dar cum europenii importă carne din Statele Unite, Argentina şi Canada, unde există de mult timp acest tip de aliment, nu ştim cu exactitate ce mâncăm. Mai ales că producătorii nu sunt obligaţi să menţioneze pe etichetă „produs provenit de la animale clonate".   „Cel mai probabil mâncăm deja carne sau lapte de la urmaşii animalelor clonate. Aceştia sunt folosiţi pentru producţia de carne şi de lapte, deci pot fi deja în farfuria noastră fără să ştim!. Parlamentul European a avut recent o poziţie fermă: a cerut o interzicere totală a importului cărnii de la clone sau urmaşii lor, dar statele membre şi Comisia Europeană au un punct de vedere diferit şi de asemenea sunt efecte asupra comerţului.”, a explicat Camille Perrin, reprezentant al Organizaţiei Europene a Consumatorilor.   Autoritatea Europeană pentru Siguranță Alimentară a precizat că nu există dovezi că ar fi diferențe între cele două tipuri de carne. „Nu există niciun indiciu al unor eventuale diferențe în materie de siguranță alimentară în ceea ce privește carnea și laptele clonelor și ale descendenților acestora comparativ cu animalele reproduse prin mijloace convenționale”, a subliniat Autoritatea Europeană pentru Siguranță Alimentară. „Toate ființele, toate organismele vii, conțin milioane de combinații de substanțe. Sigur că, dacă eu analizez proteina din mușchiul de vițel la unul clonat și la altul nu s-ar putea sa fie identică, dar eu acolo nu mănânc numai proteina. Sunt sigur că mănânc principii sau substanțe care încă nu au fost analizate sau descoperite de știință și vor fi descoperite peste 50 de ani. Trebuie studii foarte mari, foarte serioase, făcute pe populație”, a precizat medicul Pavel Chirilă.   De altfel, 70% dintre europeni consideră că nu ar trebui încurajată producția de alimente din animale clonate, conform unui Eurobarometru. „Un guvern trebuie să fie atent cu starea de sănătate a poporului lui, nu ne putem juca cu asta. Sau ca o replică a populației care înțelege fenomenul, oamenii să se orienteze singuri spre gospodării mici, spre asocieri la marginea orașelor”, a subliniat Pavel Chirilă. Pentru ca alimentele provenite de la clone sau urmașii lor sp ajungă în magazinele din Europa, producătorii trebuie să obțină o autorizație bazată pe o evaluare științifică realizată de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentara. Pânp acum, nu a existat nicio solicitare în acest sens.   Subliniem că, în următoarea ediție a revistei Fabrica de Carne, vom publica un amplu artiucol pe această temă.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2