”Totul vine de la Dumnezeu, totul. Tot ce am pătimit, tot ce mi-a dat, vine de la el”, spune hotărât Ovidiu Cojocaru, cel care deține Ferma de Capre Lacul Turcului, de lângă București. Și, după câte ne-a povestit, așa a fost: a și pătimit, dar a și primit, dar nu degeaba; a primit în schimbul muncii dusă din cântatul cocoșilor și până dincolo de crucea nopți, a primit în schimbul sănătății, a grijilor și miilor de gânduri din fiecare noapte, când pune capul pe pernă, încercând să adoarmă.O nouă viață, o nouă fermă   Până acum ceva ani, Ovidiu Cojocaru a avut o fermă de porci cu un efectiv de 4.000 de capete. Când lucrurile păreau a merge tot mai bine, viața i-a adus aminte că nu totul este așa cum dorești și așa cum croiești, pierzând un fiu, dar și pe soția de atunci. Drama a fost completată de prăbușirea acelei afaceri.   Ceva mai târziu, omul nostru a avut puterea de a se aduna și a începe o nouă afacere. Crescător de animale din tată-n fiu, Ovidiu Cojocaru a gândit că albul laptelui va acoperi negrul necazurilor de dinainte, așa că, acum trei ani, a investit într-o fermă de capre. Pentru că e om cumpătat, mai întâi a citit vraf de cărți, a căutat oameni mai pricepuți care să îl sfătuiască, așa ajungând până în Austria, luând legătura cu asociațiile de crescători de capre de acolo. Apoi, cu bani din buzunar și luând ceva credite, cu 40.000 de euro a adus din Austria 90 de capete de capre din rasele Sannen și Alpin Austriacă, a închiriat un teren la Gârbovi, județul Ialomița și a adus toate cele pentru fermă. Lucrurile nu au mers prea bine, acolo; prima problemă, a doua problemă, a 1.000-a problemă, calitatea oamenilor. Așa că, Ovidiu Cojocaru și-a încărcat căprițele și echipamentele în camioane și le-a adus în satul Lacul Turcului, din comuna Balta Doamnei-Prahova, acolo unde a cumpărat un teren de 13.000 mp și unde a găsit ceva mai multă înțelegere la primărie, lucrând alte două hectare de lucernă și luând alte 10 hectare de la primăria locală, pentru asigurarea furajelor.   ”Nu am însă acte, până acum, pe terenul de la primărie și nu pot să fac aproape nimic”, spune Cojocaru, adăugând cu năduf: ”Primarul a spus că în ianuarie o să facem actele de închiriere, dar așa a mai spus de câteva ori. Însă, recunosc, dacă am avut probleme cu vecinii de lot, primarul a făcut ceva ordine și i-a pus să își ia gunoaiele pe care le-au pus pe terenul meu sau să le interzică să își mai bage vitele pe pajiștea care mi s-a dat, așa cum a făcut unul, făcând praf baloții de furaje pregătiți pentru iarnă”.   Capre de rasă, lapte de calitate   Cu toate acestea, Cojocaru nu s-a lăsat: A mai împrumuttat 30.000 de euro, a construit mândrețe de grajd, cu o lungime de 60 de metri pentru cele 120 de caprine pe care le are acum, a ridicat o clădire pentru personal dodată cu dormitor, baie complet utilată, bucătărie, internet și, mai ales, a găsit o pereche de îngrijitori care, asemeni lui, sunt iubitori de animale și cinstiți. Acum, pare mai mulțumit. De la cele 50 de căprițe care dau lapte, colectează zilnic 170-180 de litri de lapte pe zi, un lapte curat, cu 20-30 % grăsime, un lapte pe care, până acum, l-a livrat unui procesator, dar din care a făcut și brânză curată, pe care a comercializat-o.   ”Dacă Dumnezeu mi-a dat mie lucrurile astea, atunci, eu nu pot să-mi bat joc de oameni. Celor care lucrează cu mine trebuie să le asigur toate condițiile, altfel, mă lasă. Iar celorlalți, trebuie să le dau mâncare curată, și așa fac, pentru că animalele din fermă sunt hrănite doar natural, dau laptele cel mai bun, iar brânza noastră cred că este printre cele mai bune din țară; cu siguranță, cred că e cea mai curata!”, întărește Ovidiu Cojocaru.   Asociația Crescătorilor de Capre de Rasă, următorul obiectiv   Ce va fi? Fermierul nostru are gânduri multe: În primul rând, împreună cu alți crescători de capre, vrea să înființeze Asociația Crescătorilor de Capre de Rasă. ”Sunt mulți care au capre, dar puțini, care se gândesc și la genetica animalului. Unii au cumpărat capre de pe marginea drumului, cu 50 de euro, din Spania, și le-au revândut aici. Nu așa se face treaba. Eu am consiliat, fără a lua niciun ban, și mai consiliez, crescători care vor căprițe de rasă, intermediindu-le contactul cu Asociația din Austria, și urmând ca atele să le facă între ei. Dar, mai mult, nu mă implic. Însă, cu viitoarea asociație vrem să deschidem mici unități de procesare, pentru a ne vinde singuri produsele lactate, dar, mai ales, pentru a scăpa de dictatura procesatorilor”, își varsă obida Ovidiu Cojocaru, care adaugă: ”Mai vrem, însă, ceva: vrem ca vocea noastră, a celor care creștem animale din rase superioare și care facem produse curate, să fie auzită. Să fie auzite de cei vizați și ideile și propunerile noastre, pentru că, până la urmă, sănătatea țării vine din sănătatea mâncării, lucru pe care, mulți, în goana lor după avere, îl uită!” Cât despre fermă, gândurile sunt la fel de mari: Îi mai trebuie echipament, va cumpăra și un tractor, va mări efectivul până la 500 de capete, deocamdată, pentru că ferma este dimensionată pentru 1.000 de caprine, dar va înființa și un mic centru de creștere a porcilor pentru a fi vânduți, de Sărbători, celor care vor dori să aibe peste an carne bună și curată. La toate astea, se mai adaugă un proiect care ține de agro-turism: Ovidiu Cojocaru vrea să înființeze un mini-motel, la care cei care ar veni la sfârșit de săptămână, pentru câteva ore de relaxare, să bea un lapte curat, să mănânce lactate de cea mai bună calitate făcute din laptele cărpițelor lui, de ce nu!?, să mănânce o friptură din carne de ied și să se bucure din plin de ce poate să le ofere natura care, după cum a băgat de seamă autorul acestor rânduri, chiar dacă o fi ea margine de București, dar e curată, încă, primitoare și mai mult decât frumoasă.   Am plecat de la Ferma Lacu Turcului gândind la omul pe care tocmai îl cunoscusem; eram și puțin trist, amintindu-mi câte a tras, dar și bucuros: O dată, pentru că, iată, am cunoscut un om care a reușit să învingă drama cruntă, să se adune și să pună pe picioare o afacere care crește văzând cu ochii, ajutata de cea de-a doua soție a sa și susținut, de departe, măcar în intenții, de fiica stabilită în Norvegia. Apoi, am plecat bucuros că, iată, în ciuda tuturor dificultăților de sistem, mai există oameni care nu se lasă învinți și, cu obstinație, își urmează drumul spre succes.