141
(Comunicat) FrieslandCampina România alocă resurse umane și financiare pentru implementarea unei noi strategii care vizează dezvoltarea pe termen lung a fermelor partenere din Ardeal. Compania oferă sprijin fermelor pentru creșterea calității și cantității laptelui furnizat și reducerea dezechilibrelor între volumele de lapte livrate în sezoanele calde față de cele reci, prin asigurarea unei cantități constante pe durata întregului an. Obiectivele acestei strategii includ creșterea calității și cantității laptelui furnizat de ferme, scăderea costurilor pentru fermieri, optimizarea producției de lapte în timpul anului, creșterea numărului de vaci per fermă până la o dimensiune optimă pentru a asigura sustenabilitatea acestora pe termen lung și eliminarea pierderilor, atât pentru FrieslandCampina România, cât și pentru fermieri. “Ne-am luat angajamentul față de consumatorii noștri ca pentru principala noastră marcă, Napolact, să folosim lapte ce provine exclusiv de la ferme din Ardeal. Astfel, avem o dublă responsabilitate, atât față de consumatori cât și față de fermele noastre partenere. Ne preocupăm constant ca laptele pe care îl folosim să aibă cea mai bună calitate. Pe fermierii noștri, de la care colectăm anual 75 milioane litri de lapte, îi sprijinim în dezvoltarea fermelor la un nivel sustenabil și profitabil pe termen lung. Astfel, le oferim fermierilor noștri acces la resurse și cunoștințe de ultimă generație, precum și posibilitatea eficientizării afacerilor din jurul fermelor”, a declarat Laurențiu Gioroc, Dairy Development Manager FrieslandCampina România. Parteneriatul FrieslandCampina România cu fermierii din Ardeal este construit pe termen lung, iar colaborarea cu aceștia se dezvoltă constant -pe parcursul anului compania a colaborat cu mai mult de 700 de producători de lapte. FrieslandCampina România a investit în pregătirea unei echipe speciale de experți, denumită “Meșterii Laptelui”, care va fi liantul dintre companie și fermieri, furnizându-le celor din urmă informațiile și sprijinul necesar, dar și facilitându-le accesul la resursele pe care compania le pune în slujba lor pentru a-și îmbunătăți procesele din cadrul fermelor. Odată cu îmbunătățirea proceselor, calitatea laptelui livrat va crește, iar costurile de producție vor scădea. Totodată, strategia presupune ca fermierii din Ardeal să aibă acces la cunoștințe de ultimă oră din domeniu. Ei participă la cursuri de pregătire susținute de experți în domeniu și vor beneficia de schimburi de experiență, prin vizite la ferme din Olanda și Germania. Primele astfel de training-uri au fost deja organizate. Primii 50 de fermieri participanți s-au întâlnit cu experți olandezi în această vară, iar până la finalul anului 100 dintre ei vor fi instruiți în cadrul programului. Aceștia au posibilitatea să își îmbunătățească cunoștințele în domenii importante, precum: creșterea vițeilor, utilizarea rezultatelor de laborator pentru lapte în îmbunătățirea rațiilor, observarea și înțelegerea semnalelor transmise de vaci. FrieslandCampina România le oferă suport financiar fermierilor, prin facilitarea accesului la diverse scheme de finanțare, cum ar fiplata în avans, pentru fermieri. Parte a strategiei FrieslandCampina România pentru sprijinul fermierilor este și asigurarea continuității și a viitorului fermelor prin colaboarea cu universități din Ardeal, pentru a atrage în viitor cât mai mulți tineri și absolvenți de specialitate în fermele și industria de procesare a laptelui din România și pentru a le da posibilitatea viitorilor absolvenți să contribuie la dezvoltarea sectorului, încă înainte de terminarea studiilor. Astfel, compania susține cercetariîn aceste universități și asigură sesiuni de practică pentru profesori și studenți în ferme și fabrici. Despre FrieslandCampina România FrieslandCampina România este parte din compania olandeză FrieslandCampina, organizație cu tradiție în colectarea laptelui și fabricarea de produse lactate. FrieslandCampina este prezentă pe piața din România cu brandurile Napolact, Milli, Oke și Dots și oferă o gamă largă de produse: lapte de consum, iaurt, brânză, unt, lapte praf, zer praf și gustări pe bază de lapte. FrieslandCampina România colectează laptele de la o rețea extinsă de fermieri din Ardeal.