110

Hogan: Nu sunt mari motive de îngrijorare pentru piața laptelui

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Într-o întâlnire avută la Bruxelles, cu jurnaliștii acreditați la DG Agri, Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, a făcut săptămâna trecută o declaraţie care ar fi trebuit să bucure fermierii europeni, inclusiv pe cei din România, îngrijoraţi de situația de moment, dar, mai ales, de perspectivele afacerilor pe care le derulează, din cauza embargoului rusesc, precum și din cauza eliminării cotelor de lapte, începând cu luna aprilie.

Adresându-se celor peste 100 de jurnaliştilor acreditaţi, să participe la întâlnirea anuală DG Agri, Phil Hogan a declarat că ”nu există, deocamdată, motive serioase de îngrijorare cu privire la o eventuală destabilizare a pieţei laptelui după data de 31 martie, când, se ştie, vor dispărea cotele de lapte”, declarația fiind preluată de postul Agro TV, în cadrul emisiunii Jurnalul de Agricultură. Oficialul europeana adăugat: „Nici un stat membru UE nu a înregistrat scăderi severe ale preţurilor laptelui în ultimii ani. Pentru a ţine sub control supraproducţia, fermierii trebuie să devină activi”, a precizat irlandezul în conferinţa de la Bruxelles. La finalul întâlnirii, jurnaliştii români prezenți la întâlnire au încercat să explice lui Phil Hogan situaţia din România, unde foarte mulţi fermieri sunt speriaţi de distorsiunile care ar putea apărea pe piaţa laptelui după eliminarea cotelor. Răspunând interpelării jurnaliștilor, acesta a declarat că autorităţile de la Bucureşti ar putea interveni în favoarea producătorilor. „Există posibilitatea acordării de sprijin prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală sub forma plăţilor cuplate, dacă ministrul român al agriculturii va considera că este necesară o astfel de intervenţie. El are opţiunea de a aplica o asemenea măsură”. Potrivit celui mai recent raport al Comisiei Europene, perspectivele pe termen mediu pentru lapte şi produse lactate sunt favorabile, datorită creşterii cererii la nivel mondial. Până în anul 2024, susţin specialiştii de la Bruxelles, producţia de lapte a UE ar trebui să ajungă la 158 milioane tone, cu 21 milioane tone în plus faţă de ceea ce s-a obţinut anul trecut. Totodată, „preţul laptelui ar trebui să rămână la aproximativ 350 de euro pe tonă, pe fondul creşterii lente a consumului intern, care reprezintă în continuare circa 90 la sută din producţia comunitară”, se arată în raportul oficial.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2