Întreținerea ovinelor pe timpul iernii prezintă aspecte specifice, mai ales din cauza posibilității de traversare a unor perioade cu temperaturi extrem de scăzute. Astfel, perioada de stabulaţie durează, în general, din 1 noiembrie până în 15 aprilie, dar este variabilă ‚ în funcţie de rasă şi zonă, după cum urmează: 90-120 zile pentru rasele rustice (ţurcana, raţca, ţigae etc.) crescute în zona de şes şi cca 150-160 zile pentru ovinele crescaute în zona de deal, precum şi pentru oile cu lână fină crescute în zona de şes. Sisteme de adăpostire   Crescătorii de ovine din zona montană folosesc sistemul de adăpostire a oilor în construcţii din lemn, denumite „odăi”, iar în zona de deal şi şes, se folosesc saivanele. În România, marea majoritate a crescătorilor de ovine folosesc sistemul tradiţional de creştere, în care,  pe timpul stabulaţiei se desfăşoară cele mai importante stări fiziologice cum ar fi: gestaţia avansată,fătarea şi alăptarea mieilor. Întreţinerea în saivane este metoda pe care specialiştii o recomandă pentru toţi crescătorii de ovine, indiferent de zonă şi rasa pe care o cresc, datorită faptului că oferă un confort sporit şi poate asigura respectarea cerinţelor de microclimat. De asemenea, în zilele mai călduroase oile pot fi scoase în padoc, timp în care crescătorul poate efectua lucrări de întreţinere, igienizare sau evacuare a dejecţiilor din adăpost. Pentru ca  saivanele să asigure confortul optim, trebuie să îndeplinească unele cerinţe, cum ar fi:   - geamurile să reprezinte 5% din suprafaţa solului, pentru a asigura o bună luminozitate; - volumul alocat fiecărei oi să fie de 5-7 m3, fără curenţi puternici de aer (sub 0,4m/s) - suprafaţa necesară fiecărui animal să fie de 1,2-1,4m2, în cazul oilor gestante sau cu un miel, 0,5-0,7 m2 pentru fiecare miel înţărcat  şi 1,5-2 m2 pentru fiecare berbec;    Înainte de intrarea în stabulaţie, în  zilele cu timp frumos, când temperatura este de peste 160C, oile se îmbăiază cu soluţii de substanţe antiparazitare încălzite la 30-350C. Înbăierea se efectuează de două ori , la un interval de 7-9 zile. Deparazitarea se mai poate face şi prin injectarea de soluţie de ivermectină, cca1ml. la 50 kg. greutate, tot de două ori, la acelaşi interval de timp.   Înainte de intrarea în stabulaţie este obligatoriu ca saivanele să fie curăţate de gunoi, apoi să fie dezinfectate. Pereţii se dezinfectează cu lapte de var, iar pardoseala cu soluţie caldă de sodă caustică 3% sau cu alti dezinfectanţi existenţi în farmaciile veterinare. După dezinfecţia pardoselii se  aplică un strat subţire de praf de var nestins, apoi se acoperă cu un strat gros de paie.   Padocul trebuie să aibă o suprafaţă dublă faţă de suprafaţa saivanului, să fie împrejmuit cu un gard de lemn, sârmă, metal sau chiar nuiele împletite. Padocul poate avea acoperiş sau umbrar, iar pardoseala poate fi betonată. Suprafaţa betonată se acoperă cu un strat gros de beţe de floarea soarelui sau coceni de porumb.   Asigurarea hraneiFurajarea se face la iesle cu grătar  pentru fân, iar pentru administrarea furajelor concentrate se folosesc jgheaburi din tablă sau lemn. Frontul de furajare este de cca.40-50cm pentru berbeci şi de 25-35 cm. pentru oi. Sarea se asigură sub formă de bulgări amplasaţi în saivan şi padoc. Adăparea se face fie cu adăpători cu nivel constant, fie cu jgheaburi cu capacitatea de 35 litrii şi lungimea de 1 m. Necesarul de apă este de cca.6 l /zi pentru berbeci, 5 l/zi pentru oi şi 0,5 l/zi pentru miei. Adăpătorile vor fi curăţare şi spălate cel puţin odată pe săptămână.Furajarea pe timpul stabulaţiei se face în funcţie de starea fiziologică şi greutatea fiecărui animal, potrivit cerinţelor nutriţionale calculate de specialişti, ţinându-se cont şi de rasă şi direcţia de exploatare. Astfel, oile gestante între luna I – IV consumă zilnic 1,5-2 kg de fân şi 2-2,5 kg grosiere (coceni sau vrej de leguminoase). În lunile IV-V este obligatoriu să se introducă în raţie concentratele în cantitate de 0,3-05 kg./zi. Se va evita administrarea de furaje grosier sau concentrate mucegăite, precum şi de suculente îngheţate, deoarece pot provoca avorturi. Asigurarea sănătății ovinelorSe recomandă crescătorilor de ovine să separe oile gestante de restul turmei, în ţarcuri special amenajate. În acest fel se vor evita busculadele şi aglomerările care pot provoca avorturi mecanice sau chiar moartea oilor. Prevenirea avorturilor infecţioase sau parazitare se face prin vaccinare cu vaccinuri specifice, potrivit normelor sanitar-veterinare. În luna a IV a de gestaţie este obligatoriu să se facă vaccinarea pentru prevenirea avortului salmonelic, precum şi  vaccinarea preventivă contra bolii denumită agalaxia contagioasă a oilor, care poate reduce parţial sau total producţia de lapte. Aplicarea unei furajări corespunzătoare, cu furaje de cea mai bună calitate, a oilor gestante, reduce riscul apariţiei  bolilor şi a avorturilor, dar mai ales contribuie la acumularea de grăsime cu care oaia să poată susţine producţia de lapte în lactaţia următoare.Îngrijirea, în timpul stabulației    Îngrijirea oilor pe timpul stabulaţiei se face prin curăţarea şi ajustarea unghiilor, la fiecare 30 de zile, precum si curăţarea cojocului de resturi vegetale, mizerie şau alte corpuri străine. Respectarea unui orar zilnic de activităţi este foarte important, deoarece elimină stresul şi neliniştea , care pot avea consecinţe nefaste. Datorită caracteristicilor biologice, oile sunt mai puţin pretenţioase decât alte specii de animale, acestea putând fi întreţinute în iernile mai blânde chiar fără să fie adăpostite.   Având în vedere, însă, că oile matcă sunt gestante la intrarea în stabulaţie, iar fătarea şi alăptarea mieilor se desfăşoară pe timp de iarnă, este necesar ca acestea să fie adăpostite respectând anumite măsuri tehnico-organizatorice (furajarea, adăpostirea, crearea de compartimente pentru fătat şi spaţiu de refugiu pentru miei). Alimentaţia oilor pe timp de iarnă este, însă, cea mai importantă, aceasta trebuind să fie echilibrată atât calitativ, cât şi cantitativ.   În această perioadă trebuie să se evite administrarea de furaje mucegăite sau îngheţate. Furajarea oilor în timpul stabulaţiei se face în funcţie de starea fiziologică, greutate şi rasă. Astfel oile, în primele 2-3 luni de gestaţie, îşi păstrează rezervorul de grăsime depus toamna, consumând fân şi grosiere. Perioada de gestaţie avansată (lunile 4-5) este cea mai critică, deoarece fetusul creşte rapid, scăzând capacitatea de ingestie pentru furaje. De aceea este obligatoriu să se introducă concentrate în raţie (200-500 g/zi). Ţinând cont că iarna lipsesc furajele verzi, acestea trebuie suplinite cu blocuri pentru lins, care conţin, pe lângă sare, vitamine şi micro­elemente (calciu, magneziu, seleniu etc.). O alimentaţie carenţată are influenţă negativă atât asupra viabilităţii şi greutăţii mieilor la fătare, cât şi asupra oilor, ducând la diferite afecţiuni ca: cetonemia de gestaţie, o tulburare cauzată de hrănirea cu furaje sărace în glucide. Oile cele mai afectate sunt, în special, cele cu gestaţie gemelară sau cu fetus mare.   Pentru a preveni această afecţiune trebuie introduse în alimentaţie, în ultima perioadă de gestaţie şi morcovi, sfeclă, melasă. O altă afecţiune frecventă este miodistrofia enzootică cauzată de hrănirea oilor gestante cu furaje sărace în vitamina E şi/sau seleniu, carenţe care se reflectă asupra sănătăţii mieilor. Pentru prevenirea şi combaterea acestei afecţiuni se recomandă produsul Romselevit, injectabil sau buvabil, la oile gestante, cu 2-3 săptămâni înainte de fătare, iar la miei, în caz de miodistrofie sau tulburări de creştere, mai ales în fătări timpurii. În această perioadă, pe lângă avorturile cauzate de alimentaţie sau traumatisme, pot să apară şi avorturi infecţioase (frecvent avortul salmonelic) şi mamite. Astfel, în atenţia crescătorilor de ovine trebuie să fie şi vaccinările contra unor boli infecţioase, făcute în perioada de gestaţie.