222
”Este un moment prin care nu putem trece decât având grijă unii de alții. Așa că am încercat să dăm și noi o mână de ajutor Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, către care Kosarom a donat zilele acestea suma de 50.000 lei.
Le mulțumim tuturor celor care se implică deja și-i încurajăm pe toți cei care au această posibilitate să o facă. Multă sănătate tuturor!”, informeaza grupul de firme Kosarom, intr-un comunicat.
Kosarom este prima firmă din industria alimentară din România privatizată în anul 1992 prin Programul Pilot de Privatizare al Guvernului, coroborat cu organismele Europene. Kosarom Paşcani reprezintă nucleul grupului de firme ce lucrează în sistem integrat.
Cerealele sunt materie primă pentru cele două fabrici de nutreţuri combinate care asigură hrana puilor de la Avi-Top şi a suinelor de la Suinprod. Kosarom îsi asigură materia primă din surse proprii pornind chiar de la nutreţurile pentru animale, conform principiului Safe feed – Safe food.
Prin investiţii importante în tehnologie şi resurse umane, care au depăşit 40 milioane euro numai în ultimii cinci ani, Kosarom şi-a câştigat poziţia de lider regional în rândul societăţilor producătoare de carne şi preparate din carne, cu o cotă de piaţă în ascensiune.