357
Una dintre cele mai performante companii de lactate din România, Lacto Solomonescu, proprietate a doamnei Carmen Solomonescu și a domnului Dumitru Solomonescu, serbează în aceste zile 27 de ani de activitate la cele mai înalte standarde de calitate. Din 1992, când a fost înființată, și până acum, Lacto Solomonescu a reprezentat un model antreprenorial pentru toți aceia care au dorit să dezvolte o afacere, indiferent de domeniu, iar pentru consumatori, de cele mai multe ori, prima opțiune de achiziție, argumentată pe calitate. Referindu-ne la evoluția firmei, Lacto Solomonescu este o companie 100% românească, o companie care continuă o tradiție de familie care datează de două generații. Folosind o tehnologie automatizată de ultimă oră, Lacto Solomonescu are capacitatea de a produce zilnic 150.000 litri de lapte. Spațiile de producție ocupă o suprafață de 4.000 m², iar întreaga activitate a firmei se desfășoară pe mai bine de 50.000m². Toate produsele sub brandul Solomonescu dețin o cotă importantă din cota națională de piață, iar cașcaval Rucăr se află pe locul I în topul preferințelor clienților revânzători în România. Aprecierile clienților au păstrat produselor Solomonescu un loc important în această piață, încurajândt și motivând proprietarii și salariații să rămână dedicați păstrării calității de excepâie a produselor. Înțelepciunea celor două generații care au meșteșugit produsele lactate după rețetarul de odinioară, cu o iscusință de neegalat și cei peste 25 de ani de îndeletnicire pe tărâmul laptelui, dau companiei toate argumentele pentru succesele viitoare, multe zeci de ani de acum încolo. La Mulți Ani, Lacto Solomonescu, felicitări, Carmen și Dumitru Solomonescu!