224
Potrivit unui comunicat primit la redactia Meat.Milk, Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) a avut ieri prima întâlnire cu Premierul Florin Cîțu și membri ai cabinetului. Iata opinia oamenilor de afaceri roman:
”După ce în noiembrie CDR a transmis partidelor politice prioritățile mediului de afaceri pentru 2021, în cadrul întâlnirii de azi CDR a reiterat aceste priorități și a prezentat propuneri concrete pentru ca acestea să fie transpuse din cuvinte pe hârtie în fapte.
Din punctul nostru de vedere rețeta pentru realizarea obiectivelor comune trebuie să includă: debirocratizare, digitalizare, transparență și consultare reală, din timp, cu mediul de afaceri și cu societatea civilă.
„În sfârșit am trecut de tsunami-ul electoral al anului 2020 cu valurile lui de promisiuni. Vrem să vedem măsuri concrete, care să ajute mediul de afaceri și societatea. Astăzi am prezentat primele propuneri. Au fost primite cu deschidere și sperăm să fie implementate rapid. Viteza de implementare este cheia acestui an”, a spus Dragoș Anastasiu, Președinte AHK România și coordonator CDR.
Urgența 0: Bugetul anului 2021 și Planul Național de Redresare și Reziliență.
„România are nevoie de un buget fundamentat pe 3 piloni esențiali: i) investiții, cu resurse financiare nu doar alocate, ci și cheltuite, ii) menținerea controlului cheltuielilor bugetare și iii) creșterea colectării și digitalizarea ca măsuri de reducere a deficitului bugetar.
Am solicitat înființarea unei autorități unice pentru digitalizarea administrației, cea mai eficientă soluție. Astăzi digitalizarea este copilul cu multe moașe, care riscă să rămână cu buricul netăiat”, a spus Ionuț Simion, Președinte Amcham România.
În ceea ce privește PNRR, nu e suficient că România a bifat 30 de miliarde de euro, e nevoie ca proiectele să fie cu adevărat utile pentru România. CDR a solicitat să fie parte din grupurile de lucru pe care Guvernul le-a creat pentru identificarea și implementarea proiectelor PNRR, precum și pentru transparentizarea și prioritizarea modului de alocare a banilor.
„Nu doar că avem propriile noastre propuneri de proiecte, unele chiar redactate, la cheie, cum ar fi creșterea competențelor digitale în educație și în administrație, dar putem avea un aport valoros la conceperea de proiecte noi, astfel încât să fie evitate situațiile de azi, când avem proiecte care intră în coliziune cu realitatea din teren”, a spus Florin Pogonaru, Președinte AOAR.
CDR a mai propus Guvernului menținerea la nivelul Secretariatului General al Guvernului a Grupului de lucru care coordonează procesul de debirocratizare a administrației. Așa cum sublinia CDR în noiembrie, cerințele legale pentru firme, indiferent de mărimea lor, au ajuns la niveluri inimaginabile, care uneori frizează absurdul. Procesul de simplificare trebuie să înceapă acum. „Se spune că dacă vrei să îngropi un proiect faci o comisie de analiză.
Noi sperăm însă ca acest lucru să nu se întâmple și ca energia mediului de afaceri să impulsioneze măsurile de simplificare de care e nevoie disperată în administrație.
Am identificat în jur de 200 de măsuri pentru debirocratizare și simplificare, care însă vor trebui implementate inclusiv prin modificări legislative”, a spus Dragoș Roșca, Președinte Romanian Business Leaders.