Potrivit ultimului raport publicat de FitchSolutions, agricultura globală se va confrunta cu provocări considerabile până în 2050 (și ulterior), în fața schimbării climatice și a creșterii populației, care se vor combina pentru a reprezenta o amenințare acută la adresa securității alimentare globale și regionale. În timp ce impactul schimbărilor climatice asupra producției agricole va fi inconsecvent, unele zone fiind mai vulnerabile la factori precum temperaturile mai ridicate și creșterea nivelului mării, natura din ce în ce mai conectată a sistemului alimentar global va înregistra șocuri negative ale ofertei și volatilitatea prețurilor propagate în întreaga lume.

Presiuni politice, presiuni de piață

Sectorul agrobusiness se va confrunta atât cu presiunile determinate de politici, cât și de consumatori pentru a-și îmbunătăți profilul de durabilitate, ceea ce va reprezenta o provocare mai mare pentru subsectoarele cu consum intens de carbon, cum ar fi sectoarele de creștere a animalelor (bovine) și ulei de palmier, deschizând totodată și spații pentru noi modele agricole, precum agricultura regenerativă și agricultura în conformitate cu principiile agroecologice.

Împingerea către creșterea utilizării biocombustibililor pe piețele critice va necesita o utilizare mai mare a terenului pentru producția de materie primă pentru biocombustibili. Acest lucru va veni în detrimentul culturilor alimentare, punând presiune asupra producției alimentare globale.

Sectorul agricol global se va confrunta cu o penurie din ce în ce mai mare de forță de muncă și ne așteptăm ca acest lucru să fie atenuat de dezvoltarea agtech și de ratele crescute de adoptare la fermă.

Schimbările climatice vor exacerba insecuritatea alimentară globală la niveluri acute

Schimbările climatice au un impact direct și negativ asupra securității alimentare globale, care va crește mai mult în următoarele decenii, pe măsură ce temperaturile medii globale continuă să crească. O creștere cu un grad a temperaturii medii globale va avea ca rezultat o scădere a randamentelor de grâu între 4,1% și 6,4%, echivalent cu 15% din câștigurile din randamentul global de grâu din 1990.

Cu toate acestea, creșterea temperaturilor va diferi între regiuni, cu zone deja mai calde, cum ar fi Africa de Nord, vor suferi pierderi mai mari de recoltă, în timp ce alte zone, precum Canada și Rusia, vor beneficia de extinderea terenurilor cultivabile departe de ecuator.

În plus, schimbările climatice vor crește frecvența și severitatea evenimentelor meteorologice extreme, cum ar fi seceta și inundațiile, ceea ce va duce la piețe agricole mai volatile, o erodare a mijloacelor de trai ale fermierilor și o mai mare migrație indusă de foamete.

O creștere proiectată a prevalenței deficitului de apă va duce la creșterea probabilității de eroziune a solului și deșertificare. De asemenea, ne așteptăm ca utilizarea restricțiilor la exportul de alimente și a altor forme de protecționism agricol să devină mai frecventă, ceea ce va amplifica volatilitatea prețurilor mărfurilor agricole.

Alte mijloace pentru a asigura mai bine aprovizionarea cu alimente pot include o creștere a investițiilor în capacități de depozitare și dezvoltarea continuă a culturilor modificate genetic cu trăsături adecvate unui climat mai aspru, cum ar fi rezistența la secetă și căldură.

Propagarea șocurilor climatice și a altor șocuri legate de vreme pe piețele globale va fi accelerată de omogenizarea și interdependența continuă a sistemelor alimentare interne și regionale, așa cum se reflectă în convergența unei ponderi tot mai mari a populației lumii către o „dietă standard globală”.

Aceste șocuri exogene la adresa securității alimentare, combinate cu presiunea descendentă asupra randamentelor agricole, vor fi resimțite cel mai intens în zonele în care securitatea alimentară este deja tensionată, cum ar fi Africa Subsahariană. Mai mult, aceste tensiuni asupra accesului la alimente vor fi exacerbate de creșterea așteptată a populației globale în anii următori.

Provocarea amprentei de mediu

Până în 2050 și mai departe, agrobusiness-ul global se va confrunta cu provocarea de a reduce amprenta de mediu a sectorului, menținând în același timp niveluri de aprovizionare cu alimente adecvate pentru a hrăni o populație globală în creștere.

Sistemul alimentar global este principalul motor al pierderii biodiversității, eutrofizării apei și defrișărilor, în timp ce reprezintă, de asemenea, o treime din toate emisiile de gaze cu efect de seră antropice. Până în prezent, agrobusiness-ul a trecut sub radar când vine vorba de planurile de reducere a emisiilor.

Până la COP27, sistemelor alimentare nu i s-a alocat o zi dedicată la conferința principală a ONU privind schimbările climatice, în timp ce discuțiile de la Sharm El Sheikh nu au reușit să ajungă la un acord asupra unui curs clar de acțiune.

Considerăm că economiile care implementează programe structurale de tranziție pentru sectoarele lor agricole mai devreme mai devreme, de exemplu prin includerea agriculturii în NDC-urile lor, vor avea un avantaj. În primul rând, existența unor ținte fixe de emisii va stabili angajamente corporative mai ferme față de modificările necesare care trebuie făcute.

În al doilea rând, acest angajament va oferi un impuls pentru dezvoltarea furnizorilor autohtoni de tehnologii noi și alte inputuri ecologice, cum ar fi îngrășămintele verzi, permițând un potențial avantaj de primă mutare.

Din ce în ce mai mult până în 2050, considerăm că creșterea gradului de conștientizare a consumatorilor va favoriza producătorii și comercianții cu amănuntul de alimente ecologice. Credem că două zone agricole în care vor fi presiunile de sustenabilitate cele mai evidente sunt defrișările, noua lege a UE privind defrișările fiind un model pe care îl urmează alte piețe și emisiile din sectorul zootehnic.

Acestea din urmă vor fi în beneficiul firmelor care produc surse alternative de proteine ​​pe bază de plante și celule și o amenințare pentru crescătorii de animale cu consum mare de carbon, în special pentru crescătorii de bovine de carne. Ne așteptăm ca opoziția față de inițiativele de reducere a emisiilor de animale, așa cum sa observat în Țările de Jos și Noua Zeelandă, să devină mai frecvente.

Toate aceste perturbări ale practicilor agricole ca de obicei vor reprezenta, de asemenea, o amenințare atât pentru agenții tradiționali, dar cu mișcare lentă, cât și pentru produsele agricole specifice cele mai sensibile la creșterea gradului de conștientizare în rândul consumatorilor, cum ar fi uleiul de palmier.

Creșterea producției agricole va încetini

Creșterea producției agricole globale încetinește, scăzând la cel mai scăzut nivel din ultimele șase decenii în anii 2010, ceea ce va submina securitatea alimentară până în 2050. În anii 1970 și 1980, creșterea medie pe cinci ani a randamentului de porumb, orez și grâu a fost de 2,1% , 1,9% și 2,2% pe an, în timp ce ratele de creștere corespunzătoare în anii 2010 au scăzut la 1,4%, 0,9% și, respectiv, 1,6% pe an.

Schimbările climatice contribuie probabil major la ratele mai scăzute de creștere, dar alți factori care rezultă din natura intensivă a agriculturii industriale moderne, cum ar fi degradarea terenurilor și eroziunea solului, care au subminat ambele capacitatea solurilor agricole de a susține culturile, au contribuit, de asemenea, la decelerare.

Principala provocare cu care se confruntă agricultura în viitor este că principalul său motor de creștere până în acest moment, intensificarea utilizării inputurilor, nu numai că a slăbit potențialul de creștere viitor, dar se va confrunta și cu limitele expansiunii ulterioare.

Utilizarea globală a terenurilor agricole, de exemplu, a înregistrat o tendință descendentă de la începutul secolului, ponderată de creșterea populației, urbanizare și extinderea infrastructurilor de transport, a rețelelor și a altor infrastructuri, în timp ce îngrijorarea pentru defrișare și pierderea biodiversității a crescut și ea.

Deși nu există o „speranță de viață a solului” unică, mai mult de 15% dintre solurile gestionate convențional au o durată de viață mai mică de 100 de ani. Observăm, totuși, că unele regiuni, inclusiv Africa Sub-sahariană, în care utilizarea de inputuri agricole, cum ar fi îngrășămintele, rămâne scăzută, au capacitatea de a reduce deficitele predominante ale randamentelor în raport cu mediile globale și de a obține o „recuperare” a agriculturii. creştere.

Confluența schimbărilor

Confluența schimbărilor climatice și a creșterii populației globale va provoca actuala structură a agriculturii moderne, necesitând ca sistemul să producă mai mult cu un impact mai mic dacă se dorește menținerea securității alimentare fără a compromite mediul.

În acest spațiu, credem că vor apărea noi modele de afaceri agricole, inclusiv agricultura regenerativă, agricultura ecologică și agro-silvicultura, care se bazează pe principii și practici agro-ecologice, cum ar fi respingerea utilizării inputurilor chimice și un efect de pârghie mai mare. a ciclurilor biogeochimice naturale (inclusiv ciclurile carbonului și azotului).

Aceste modele sunt mai bine adaptate la un nou set de circumstanțe operaționale și constrângeri de mediu. Cu toate acestea, aceste modele noi de afaceri vor fi contestate și de operatori agricoli consacrați, menite să contracareze faptul că doar intensificarea continuă a agriculturii poate proteja securitatea alimentară globală.

Observăm, totuși, că fiecare punct de vedere are o anumită vulnerabilitate potențială: intensificarea durabilă cea a compatibilității sale cu acțiunile climatice, agro-ecologia aceea a capacității sale de a satisface cererea globală de alimente în creștere.

În următoarele decenii, credem că producția globală de biocombustibil va crește, utilizarea acestuia fiind văzută ca o componentă critică pentru a ajuta piețele să atingă obiectivele de emisii de GES, precum și pentru a contribui la creșterea securității energetice interne.

Cu toate acestea, observăm că cererea crescută de materie primă pentru biocombustibili va duce la deturnarea inputurilor agricole critice, cum ar fi terenurile arabile, apa și îngrășămintele, de la producția de cereale alimentare.

Impactul biocombustibililor

Potrivit unui studiu al Institutului de Cercetare în Energie și Mediu, un institut non-profit de cercetare ecologică, utilizarea actuală a biocombustibililor din UE echivalează cu 5,1% din terenul arabil total al regiunii, o suprafață care, dacă este folosită pentru producția de alimente. cerealele ar putea asigura necesarul caloric a 120 de milioane de oameni.

În timp ce accentul pus pe producția de biocombustibili variază de la o țară la alta, mai multe piețe majore, inclusiv Brazilia și India, și-au semnalat intenția de a stimula producția și consumul intern de biocombustibili pe termen lung, aceasta din urmă pornind pe calea mandatelor sporite de amestecare a etanolului, care va crește de la 10,0% în 2022 la 20,0% până în 2030.

În mod similar, în urma aprobării Politicii naționale privind biocombustibilii, Brazilia va ridica mandatul de amestec de biomotorină de la 10,0% la 12,0% în aprilie 2023 și intenționează să ajungă la 15,0% până în 2026. de asemenea, crește semnificativ aprovizionarea cu etanol.

Deși observăm că concurența pentru inputurile agricole vitale va fi oarecum atenuată de eforturi pentru a găsi materii prime alternative, ne așteptăm ca sursele alimentare puternic dependente de inputuri, cum ar fi trestia de zahăr și porumbul, să rămână materiile prime primare.

Ne așteptăm ca producția de biocombustibili să limiteze disponibilitatea terenurilor arabile pentru culturile alimentare. Remarcăm că finanțele stricte ale fermelor conduc la diversificarea fermei, ceea ce duce la utilizarea terenurilor agricole pentru activități non-agricole, de exemplu în Marea Britanie.

Din 2011, generarea de surse regenerabile a fost centrul de diversificare care a cunoscut cea mai puternică creștere în Marea Britanie, cu 1,0% producând energie solară în 2011/12, potrivit Departamentului pentru Mediu, Alimentație și Afaceri Rurale, comparativ cu 22,0% în 2021/ 22. Pe măsură ce sectorul se îndepărtează de dependența de subvenții financiare, ne așteptăm să vedem această cifră să continue să crească în următoarele decenii.

În consecință, considerăm că eforturile depuse pe piețele majore pentru a reduce dependența de sursele tradiționale de energie, despre care ne așteptăm să persistă în următoarele decenii, vor necesita o pondere mai semnificativă a terenurilor arabile ale lumii, reducând disponibilitatea terenurilor pentru culturile alimentare și plasarea un plafon pentru creșterea producției.

În același timp, concurența pentru resurse precum apa și îngrășămintele, în cazul materiilor prime tradiționale pentru biocombustibili, va pune și mai multă presiune asupra randamentelor globale. Ca urmare, ne așteptăm ca livrările globale de culturi alimentare să se îngusteze pe termen lung, deoarece creșterea producției este depășită de creșterea cererii globale, contribuind la creșterea prețurilor și a piețelor volatile.

O industrie împovărată

Având în vedere că industria agricolă de pe piețele dezvoltate (DM) este deja împovărată de constrângerile forței de muncă, ne așteptăm ca sectorul să se confrunte cu noi scăderi ale numărului global de lucrători agricoli în următoarele decenii, care va acționa ca un motor esențial în dezvoltarea și adoptarea de noi tehnologii.

În DM, îmbătrânirea populației, eșecul de a atrage forță de muncă nouă în sectorul agricol și politicile de imigrare care reduc capacitatea DM de a utiliza disponibilitatea mai abundentă a forței de muncă pe piețele emergente (EM) contribuie la deficitul de forță de muncă pe scară largă în întreaga agricultură. sector.

În plus, în timp ce grupul în scădere a forței de muncă necalificate este mai răspândit în DM, pe măsură ce EM se dezvoltă și rezultatele educației se îmbunătățesc, ne așteptăm ca grupul global de muncitori necalificați să devină din ce în ce mai rar.

Lipsa forței de muncă are o serie de implicații, dintre care una este creșterea risipei de recolte, care va contribui la creșterea prețurilor pentru consumatori. Risipirea recoltelor se manifestă deja în anumite DM, cum ar fi Marea Britanie. În urma ieșirii Marii Britanii din UE, numărul muncitorilor agricoli sezonieri care vin la muncă în Marea Britanie din Ucraina și Rusia a crescut considerabil.

Acest grup de forță de muncă a fost afectat negativ de războiul Rusia-Ucraina, care are pierderi de recolte induse de lipsa forței de muncă, conform Uniunii Naționale a Fermierilor din Marea Britanie. În ciuda faptului că se confruntă cu un număr în scădere de forță de muncă necalificată, politicile de imigrare agricolă rămân stricte, Regatul Unit plănuind să elimine treptat vizele de muncitor sezonier, pentru a ocupa locurile de muncă vacante cu lucrători domestici și automatizări.

Din necesitate, credem că fermele vor deveni din ce în ce mai dependente de dezvoltarea și adoptarea în fermă a agtech-ului pentru a acoperi decalajul unei forțe de muncă în scădere, inclusiv robotica pentru a ajuta la recoltarea culturilor și a tractoarelor automate. Pentru fermele capabile să se orienteze către tehnologia automatizată, beneficiile sunt numeroase, inclusiv faptul că nu trebuie să concureze pentru a atrage forță de muncă tradițională dintr-un grup în continuă scădere cu oferte de salarii mai mari și posibilitatea de a finaliza o recoltă neafectată de modificările politicilor de imigrare.

Cu toate acestea, deși ne așteptăm ca o forță de muncă în scădere să stimuleze dezvoltarea și utilizarea tehnologiilor agricole care economisesc forța de muncă, observăm că costurile inițiale ridicate vor continua să limiteze adoptarea noilor tehnologii într-un sector în mod obișnuit constrâns de disponibilitatea limitată a numerarului.

În plus, ne așteptăm la un grad ridicat de variație în utilizarea noilor tehnologii pe diferite piețe și dimensiuni ale fermelor. De exemplu, în fermele mici, care au de obicei resurse mai limitate, investițiile în tehnologii costisitoare vor rămâne probabil scăzute, indiferent de provocările cu care se confruntă o forță de muncă în scădere, cu excepția cazului în care există un ajutor guvernamental semnificativ.

În Brazilia, de exemplu, unde sectorul agricol este dominat de ferme la scară largă și unde ratele actuale de utilizare a tehnologiei agtech sunt deja considerabile, ne așteptăm să vedem rate mai mari de automatizare în următoarele decenii, pe măsură ce volumul global de forță de muncă agricolă continuă să scadă.