Agricultura durabilă poate fi înțeleasă ca ”Producția de alimente într-un mod profitabil din punct de vedere economic, acceptabilă din punct de vedere social și neutră din punct de vedere al mediului”. Se crede că numai în acest fel, generațiile viitoare vor putea să producă suficiente alimente pentru a-și satisface nevoile. La acest concept face referire și lucrarea ”Benbrook, C.M. Breaking the mould- Impacts of organic and conventional farming systems on mycotoxins in food and livestock feed, an Organic Center State of Science review, 2018”, din care vă prezentăm cele mai relevante idei. Potrivit documentului, durabilitatea este o provocare multilaterală, iar miracolul ”O singură soluție pentru orice”, nu există. De exemplu, vegetarianismul sau veganismul nu sunt, cu siguranță, soluția globală, deoarece multe părți ale lumii nu sunt potrivite pentru cultivarea plantelor care sunt digerabile de către oameni, din cauza lipsei de apă sau a condițiilor climatice nefavorabile. Sustenabilitatea în general și agricultura durabilă (inclusiv producția de cultură, fibre pentru alimente, textile, construcții, energie etc.), sunt legate de restul lanțului de aprovizionare, de la producție, la consumator. Pornind de aici, oamenii de știință au identificat patru aspecte principale în ceea ce privește creșterea sustenabilității. Iată care sunt acestea:Opriți risipa   FAO afirmă că o treime din produsele alimentare destinate consumului uman sunt pierdute sau risipite la nivel global, ceea ce reprezintă aproximativ 1,3 miliarde de tone pe an. Drept urmare, cea mai ușoară modalitate de a începe construirea unei societăți mai durabile decât în prezent, este aceea de a preveni deșeurile și de a consuma ceea ce este produs, fie că este produs într-un mod convențional, fie intensiv, extins, organic, sintetic sau altfel.   La rândul lor, aditivii de conservare sunt esențiali pentru a păstra ingrediente valoroase, cum ar fi lipidele, vitaminele și elementele nutriționale esențiale, dar și pentru a preveni sau întârzia degradarea prin insecte, paraziți, drojdii, mucegaiuri sau bacterii. În consecință, aditivii pentru hrana animalelor sunt, de asemenea, esențiali, pentru producția durabilă în fermele de animale. Formularea nutrițională, conținutul energetic, palatabilitatea și digestibilitatea sunt predominant caracterizate de materiile prime și condițiile de calitate, transport, prelucrare și depozitare.   Până în prezent, agricultura s-a concentrat pe eficiența producției pentru a alimenta populația locală. Industria agricolă utilizează parametri economici ușor de măsurat, cum ar fi randamentul, rata de conversie a hranei pentru animale (FCR), costul de producție și eficiența. De aici, dezbaterea privind durabilitatea implică o schimbare de perspectivă sau, mai degrabă, adăugarea de noi parametri de producție, cum ar fi bunăstarea animalelor, sănătatea animală, sănătatea publică, impactul asupra mediului, poluarea cu CO2 de amoniu-fosfat, biodiversitatea etc.   Reducerea riscului de micotoxine   Cercetările europene au arătat că există cu peste 50% mai multe micotoxine în semințele convenționale, decât în ​​cele organice. Nivelul mediu de micotoxine din cerealele convenționale este, de asemenea, de două ori mai mare decât nivelul mediu al celor organice. Explicația probabilă a nivelurilor ridicate de micotoxine în culturile europene convenționale este utilizarea obișnuită a îngrășămintelor azotate, cuplate cu aplicații fungicide.   Sistemele convenționale de creștere a animalelor sporesc riscul de infecții fungice,  din cauza lipsei diversității și a dependenței de monoculturi și ca urmare a utilizării intensive a îngrășămintelor care furnizează nutrienți într-o formă ușor accesibilă. Deseori, aplicarea fungicidelor suprimă agenții patogeni fungici, permițând fermierilor să producă randamente mai mari. Cu toate acestea, aplicațiile de rutină, repetate, pot duce la probleme cu rezistența și schimbările de declanșare a populației de ciuperci, față de tulpinile producătoare de micotoxine.   Sistemele de agricultură ecologică reduc prevalența infecțiilor fungice grave și, prin urmare, riscurile micotoxinelor, prin promovarea diversității microorganismelor care colonizează țesuturile vegetale și care trăiesc în sol, dar și prin reducerea cantității de azot disponibilă pentru a susține creșterea plantelor și a agenților patogeni. Utilizarea inteligentă a dezactivatorilor de micotoxină ca aditiv pentru hrana animalelor, atunci când este combinată cu cultivarea inteligentă, poate reduce riscul de micotoxine care afectează sănătatea animalelor.   Mărirea diversității   S-a dovedit că monoculturile pot fi mai eficiente în condiții optime de producție, dar sunt mult mai puțin rezistente la condițiile suboptimale. Ele sunt mai susceptibile și mai vulnerabile la organismele care intră în contact cu ecosistemul,  atunci când apar schimbări bruște, cu rezultate devastatoare pentru monocultură.   În plus, în producția animală, monoculturile de animale, cum ar fi rasele de porc sau puii de găină, prezintă probleme specifice. Utilizarea antibioticelor și a altor tratamente împotriva bolilor, cum ar fi coccidioza sau contaminanții cu micotoxine, induc frecvent probleme secundare de sănătate a intestinului, legate de schimbările nefavorabile ale populației bacteriene.   În combinație cu aprovizionarea cu nutrienți, agenții patogeni oportuniști preiau ecosistemul bacterian din intestin, rezultând enterita bacteriană și necrotică. Anumiți aditivi pentru hrana animalelor, cum ar fi butarații acoperiți sau probioticele, s-au dovedit ca stabilizatori ai mediului bacterian, împiedicând preluarea completă de către intruși. Uneor, aditivii, cum ar fi dezactivatorii de micotoxine, elimină efectul contaminanților. Dar, adesea, cauza primară nu poate fi eliminată exclusiv de aditivii din furaje, însă aceasta este cel puțin o parte a soluției, prin reducerea sistemelor nesustenabile, cum ar fi utilizarea AGP-urilor.   Utilizarea resurselor locale   Soia și făina de pește sunt ușor de digerat și, în mod tradițional, au fost principalele surse de proteine ​​în multe diete animale. Cu toate acestea, este de așteptat ca accesibilitatea acestora să scadă, odată cu creșterea cererii de utilizare mai durabilă a ingredientelor foarte digerabile pentru consumul uman, mai degrabă decât pentru includerea în alimentația animalelor.   Producția durabilă poate fi facilitată prin utilizarea subproduselor economice,  locale și a ingredientelor pentru hrana animalelor, cum ar fi făina de floarea-soarelui, algele marine și insectele. Este important faptul că utilizarea ingredientelor locale va reduce, de asemenea, dependența de materiile prime furajere importate și va oferi mai multe oportunități de dezvoltare a economiei la nivel local. Cu toate acestea, aceste surse alternative de proteine ​​sunt probabil mai puțin digerabile, ceea ce va avea un impact negativ asupra performanței animalelor.   Această digestibilitate scăzută are ca rezultat reducerea consumului de aminoacizi și, în consecință, mai multe proteine ​​rămân ca substrat, pentru fermentarea proteolitică, ceea ce poate compromite integritatea și funcția intestinală. Aici, din nou, aditivii din hrana animalelor, cum ar fi butyratul acoperit și probioticele, sporesc sănătatea și funcția intestinală, îmbunătățind astfel performanța animalelor hrănite cu o sursă de proteine ​​slab digerabilă.   Redefinirea metodelor de producție animală   Agricultura modernă și producția animală trebuie să-și redefinească metodele de producție către o societate durabilă și să pună în aplicare noile criterii durabile, adesea contradictorii cu vechii parametri economici. Bunăstarea animalelor, care impune o densitate mai redusă a acestora, o creștere mai lentă, o producție locală de furaje, un impact mai redus asupra mediului și o calitate superioară a cărnii și a produselor derivate, va avea cel puțin un impact asupra costului, eficienței sau randamentului. În acest context, calitatea nu se referă exclusiv la standardele nutriționale sau de siguranță alimentară, ci la valoarea pe care clienții sunt dispuși să o plătească, dacă aceștia sunt serios în legătură cu îmbunătățirea durabilității în agricultură.