Nutriția caprinelor se cerea a fi temeinic cunoscută de crescătorii de animale. Cunoașterea rolului hranei asupra tuturor funcțiilor organismului animal și a principiilor hrănirii raționale schițează mijloacele de realizare privind sporirea producției de nutrețuri, corespunzător cerințelor de dezvoltare a rumegătoarelor mici.

Dirijarea activității micoorganismelor ruminale la capre

Interesul de a dirija activitatea microorganismelor ruminale în scopul maximizării fermentației la nivelul pre-abomasal este din ce în ce mai mare, deoarece prin diferite tehnici biotehnologice poate fi mărit gradul de utilizare digestivă al hranei sau pot fi dirijate fermentațiile ruminale într-un sens care favorizează una din formele producției animale (în acest caz, laptele). Astfel, în viitor, tehnica de hrănire care se aplică la o anumită categorie de animale trebuie să aibă în vedere nivelul productiv și felul producției principale (lapte, carne), iar la tineret destinația acestuia: pentru reproducție sau pentru îngrășare, deoarece modul în care se practică alimentația poate influența și modifica activitatea microsimbionților determinând creșterea ingestiei, optimizarea fermentației ruminale, creșterea nutrienților care scapă de degradarea ruminală, dar și suplimentarea produșilor finali ai metabolismului ruminal. Cercetările din acest domeniu, efectuate de nutriționiști, oferă practicienilor posibilitatea de a mări disponibilul de nutrienți pentru o anumită formă de producție animală dorită. Plecând de la scopul general de a ”dirija activitatea microorganismelor ruminale” la caprine, cercetările se particularizează în direcții diferite, precum: influența raportului energie-azot din hrană asupra activității microorganismelor ruminale la animalele supuse îngrășării. Prin această direcție se poate evalua influența modului de asigurare a energiei azotului pentru satisfacerea cerințelor de multiplicare ale microsimbionților ruminali în vederea creșterii aportului de proteină microbiană la nivel intestinal; identificarea și introducerea în hrana rumegătoarelor a unor noi resurse furajere se face, de regulă, după stabilirea valorii nutritive și a efectivului bioproductiv, fără a se avea în vedere posibilitatea de influențare a activității microorganismelor ruminale, aspect care poate modifica mult conduita de utilizare a produsului. Astfel, în procesul de extracție a uleiurilor vegetale din soia rezultă, în cantități mari, un produs secundar denumit „zaț”, care pentru aportul energetic ridicat poate deveni interesant în hrana caprinelor, fără a se cunoaște însă implicațiile produsului asupra microsimbionților ruminali; în anumite condiții de creștere și exploatare a rumegătoarelormici, ca de exemplu după administrarea prelungită a unor rații simplificate la nou-născuți pentru colonizarea bacteriană a tubului digestiv sau la tineretul caprin, pentru prevenirea tulburărilor gastro-intestinale, îndeosebi în momentul și după înțărcare, se poate interveni și stimula activitatea microorganismelor ruminale. În acest sens, a fost proiectat și evaluat efectul unui preparat format din micronutrienți și probiotice, care să satisfacă cerințele și să stimuleze activitatea microsimbionților ruminali la tineretul caprin, în prima parte a perioadei de creștere. Problema alimentației caprinelor, prin nivelul și calitatea nutrețurilor administrate în timpul stabulației și perioada de pășunat în sezon cald, constituie unul din factorii aflați sub controlul crescătorului și care poate decide, în final, rentabilitatea economică e creșterii și exploatării animalelor. Hrănirea stimulativă și cu furaje de bună calitate, în cantități necesare diferitelor stări fiziologice ale caprei, reprezintă premisa obținerii unei producții mari, a unei bune stăride sănătate și a unor indicii mari de reproducție. Nutrețurile folosite în hrana caprelor pot fi de origine vegetală, animală și minerală. Nutrețurile vegetale se obțin în procesul de producție agricolă și de la industriile tehnice prelucrătoare ale materiilor prime vegetale. Nutrețurile de origine animală se obțin de la abatoare, de la industria de conserve și din resurse naturale. Nutrețurile minerale se obțindin prelucrarea unor roci minerale și din industria chimică. Totalitatea resurselor de hrană formează, la un loc, baza furajeră.

Rolul și utilizarea hranei în corpul caprelor

Substanțele nutritive sunt folosite în corp la producerea energiei necesare animalelor și la sinteza materialului pentru creșterea țesuturilor sau refacerea țesuturilor uzate prin funcționare, la sinteza celulelor sexuale, a hormonilor, a vitaminelor, în cea mai mare parte, a substanțelor nutritive, care sunt folosite la elaborarea produselor pe care le obținem de la animale. Prin urmare, hrana are în corp un rol energetic și un rol plastic. Nutriția corectă a caprelor este importantă la toate vârstele. Cerințele nutriționale diferă în anumite stadii de întreținere, creștere, gestație și lactație, se referă la asigurarea nivelului adecvat de energie, proteine minerale, vitamine și apă. Fiind un animal rumegător, capra are, din punct de vedere nutrițional, posibilitatea înmagazinării într-un aparat digestiv, voluminos, a unor nutrețuri vegetale fibroase cu conținut ridicat de celuloză, inutilizabile de către speciile de animale monogastrice. Alimentația caprinelor în crescătoriile din România se asigură prin pășunat, din luna mai până în lunile octombrie sau noiembrie, perioada de stabulație fiind de maxim cinci luni. Din acest motiv, cantitățile de fân depozitate sunt moderate. La rasa rasa Carpatină, producția de lapte, pe o perioadă de lactație de 180-210 zile, este scăzută, media fiind de 225 l/capră. Laptele de capră este considerat superior laptelui de vacă datorită efectelor nutritive, tonifiante și antirahitice, antianemice și antiinfecțioase. Are gust și miros specifice, plăcute, în caz de întreținere, mulgere și furajare corectă, îndeosebi sub raportul sortimentelor de nutrețuri. Datorită fineții globulelor de grăsime, laptele de capră este ușor absorbit de vilozitățile intestinale, având astfel o digestibilitate mai ridicată. Sub acțiunea sucului gastric, proteinele se coagulează în flacoane fine, ușor digerate de enzimele proteolitice ale intestinului subțire și, prin urmare, sunt ușor asimilate. Laptele de capră este mai bogat în calciu, fosfor, acid citric, potasiu și magneziu, având un conținut ridicat de vitamina A. Deoarece caprinele se îmbolnăvesc foarte rar de tuberculoză, laptele de capră poate fi consumat în stare crudă, păstrându-și în acest fel eficacitatea maximă a proteinelor, lipidelor zaharurilor, vitaminelor, enzimelor și sărurilor minerale. Compoziția chimică a laptelui de capră este condiționată de rasă, individualitatea, zonă, vârstă, nivelul și natura alimentației, faza de lactație, sezonul calendaristic, durata mulsului și starea de sănătate a animalului. Rezultatele obținute prin numeroase cercetări aurelevat faptul că, în general, laptele de capră se aseamănă mult, în privința compoziției cu laptele de vacă.