Tehnologii

232

O investiţie Sergiana de 50.000 de euro şi clienţii pot lua masa în magazin

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) “De Paşti, cele mai frumoase cadouri ni le-au făcut clienţii care ne felicitau. Reacţia lor a fost cea mai frumoasă recompensă pe care ne-o puteam dori”, spune Simina Arsene, managerul reţelei de magazine  Sergiana, rememorând lansarea celui mai nou proiect dintr-o prăvălie Sergiana.   Este vorba despre punctul gastro care a îmbogăţit standul Sergiana din incinta supermarketului Kaufland din Şelimbăr (Sibiu). “Dintr-o dată, după renovarea galeriilor comerciale, clienţii obişnuiţi până atunci să cumpere produsele noastre strict pentru un consum domestic, dacă mă pot exprima aşa, au descoperit că pot lua masa în magazin” – a continuat Simina Arsene.   Despre nivelul investiţional al proiectului de la Sibiu, ea menţionează că apariţia sectorului gastro a însemnat dublarea investiţiei, iar noul format de stand destinat locaţiilor din hipermarketuri este cotat la circa 50.000 de euro.   “Nu am făcut rabat la nimic, am ţinut să avem o dotare dintre cele mai bune pentru acest sector, pentru că noul proiect trebuie să se conjuge cu cartea de vizită pe care ne-am creat-o: gust şi calitate, fără compromis!”. Simina Arsene consideră că este prematur să se vorbească despre performanţele financiare ale noului format, precizând însă că scăderea suprafeţei de expunere a produselor este pe deplin compensată de creşterea randamentului locaţiei, ceea ce îi permite să fie încrezătoare în evoluţia ulterioară a proiectului.   Ea a arătat că, deşi acest format comercial a însemnat o premieră pentru departamentul pe care îl conduce, au existat două puncte de sprijin care s-au dovedit extrem de valoroase. Primul a fost experienţa colegilor din restaurantele grupului, în timp ce al doilea a fost atitudinea clienţilor care, departe de a fi deranjaţi de întrebările care le erau puse în magazin, au devenit partenerul de dialog care a ghidat lărgirea portofoliului de produse.   Cât priveşte preferinţele sibienilor, până acum ei au fost atraşi de sandvişuri, urmând apoi hamburgerul de vită Angus şi hot dogul. Însă şi alte produse îşi fac simţită prezenţa şi urcă în acest top. Vorbim despre preparate care sunt însoţite de garnituri, cu alte cuvinte, preparatele care se apropie de statutul mâncărurilor gătite. Cea mai dinamică ascensiune din această categorie o au cotletul haiducesc şi ceafa afumată, la grătar, cu varză călită sau cu cartofi.   Dar pentru că suntem la Sergiana, Bunătăţurile pe care sunt poftiţi oaspeţii prăvăliei să le guste nu au doar arome îmbietoare şi o minunăţie de gust, ci şi nume de poveste. Un exemplu poate fi chiar cotletul haiducesc, afumat şi pus pe grătar, pe care în prăvălie îl veţi găsi fiind o “Bucătură fumuită, pentru haiduci croită, cu varză năduşită,în ierburi şi paradize tomnită!”.   Însă veţi putea alege şi Bunătăţuri cu nume mult mai scurte, aşa cum e o “Garniţă golită-n pită, cu acritură tomnită“  sau un “Bujor de chiftea-nflorit pe jimblă”. Ca să aflaţi ce se ascunde în spatele acestor propuneri trebuie să ajungeţi la Sergiana, la noul stand gastro din Kaufland Şelimbăr.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2