Creșterea cererii pentru o producție durabilă, creșterea concurenței și luarea în considerare a preocupărilor legate de sănătate au condus industria cărnii pe calea inov[rii permanente. Industria cărnii din întreaga lume se concentrează azi, pe dezvoltarea de noi produse și procese din carne pentru a satisface cererea consumatorilor. Potrivit The National Center for Biotechnology Information, care a realizat studiul ”Nanotechnology in Meat Processing and Packaging: Potential Applications”, o inovație de proces, cum ar fi nanotehnologia, poate avea un impact semnificativ asupra industriei de prelucrare a cărnii prin dezvoltarea nu numai a unor produse funcționale din carne, ci și a unor noi ambalaje pentru produse. Viitorul nanotehnologiei depinde de reglementări   Beneficiile potențiale ale utilizării nanomaterialelor în produsele alimentare sunt îmbunătățirea biodisponibilității, efectele antimicrobiene, acceptarea sporită a senzorilor și livrarea vizată a compușilor bioactivi. Cu toate acestea, există provocări în ceea ce privește aplicarea nanomaterialelor, din cauza lacunelor în materie de cunoaștere a producției de ingrediente, cum ar fi nanopulberea, stabilitatea sistemelor de livrare a produselor din carne și riscurile pentru sănătate cauzate de aceleași proprietăți care oferă, de asemenea, beneficii.   Pentru succesul nanotehnologiei în produsele din carne, trebuie abordate provocările în acceptarea publică, economia și reglementarea alimentelor prelucrate cu nanomateriale, care pot avea potențialul de a persista, de a acumula și de a conduce la toxicitate. Până în prezent, zona cea mai promițătoare pentru aplicarea nanotehnologiei pare să fie în ambalarea cărnii, însă este necesar să se studieze în continuare efectele pe termen lung asupra sănătății umane și a mediului, din cauza migrării nanomaterialelor din ambalaj. Viitorul nanotehnologiei în ceea ce privește produsele din carne depinde de rolurile guvernelor, agențiilor de reglementare și producătorilor în abordarea provocărilor legate de aplicarea nanomaterialelor în produsele alimentare.     Consumatorii cer produse bune, ieftine și furnizate de o industrie durabilăConsumatorii care solicită produse din carne de calitate superioară, la prețuri accesibile și concurență în creștere, au determinat sectorul producției de carne să cunoască o schimbare excepțională nu numai în ceea ce privește ingredientele, ci și sistemul de procesare (Weiss et al., 2010). Cererea de producție durabilă a produselor din carne și accentul pus pe sănătatea oamenilor a dus în continuare la creșterea inovației în industria produselor din carne (Young și colab., 2013). Astfel, au crescut așteptările privind utilizarea ingredientelor și a aditivilor cu funcționalitate îmbunătățită pentru a spori calitatea și imaginea alimentelor musculare (Olmedilla-Alonso și colab., 2013). Antioxidanții, ca factor al modificării ambalajului   Unii dintre cei mai frecvent utilizați aditivi din carne și păsări sunt antioxidanții (de exemplu, hidroxitoluen butilat [BHT], hidroxianizol butilat [BHA] și tocoferolii), lianții (de exemplu carageenan, caseinat de sodiu), agenți de îngroșare de exemplu, sare de sodiu, glicerină, agenți de întărire (eritrobat de sodiu, nitrit de sodiu și nitrat), substanțele de ameliorare a aromei (de exemplu, glutamat monosodic), enzime de tenderizare (bromelină, ficină și papain) și îndulcitori (de exemplu, sirop de porumb) ). Deși aceștia sunt încă utilizați pe scară largă, îngrijorările în materie de sănătate fiind serioase, ei au determinat o schimbare în focalizarea spre dezvoltarea de noi produse din carne cu cantități reduse de grăsimi saturate, săruri de sodiu, fixative color (de exemplu, nitriți) și colesterol, de ingrediente care au efecte pozitive asupra sănătății.   De asemenea, este de așteptat ca produsele noi dezvoltate cu ingrediente noi și sisteme de procesare să aibă efecte gustative, vizuale și aromatice similare ca produsele tradiționale din carne (Weiss et al., 2010). Prin urmare, materialele bioactive care oferă beneficii pentru sănătate sunt din ce în ce mai mult adăugate în alimente, pentru tratarea sau prevenirea bolilor (IFIC, 2006). Cu toate acestea, există impedimente în producerea, depozitarea și distribuirea produselor alimentare cu componente bioactive încorporate.   Ca urmare a existenței gamei tradiționale de produse din carne, impedimentele sunt probabil mult mai mari în industria cărnii. În consecință, s-au încercat modificări ale formulelor de produse din carne, dar acestea au condus adesea la efecte nefaste, cum ar fi calitatea organoleptică redusă, capacitatea scăzută de reținere a apei și rezistența redusă la microbii (Weiss et al., 2010). Prin urmare, industria cărnii trebuie să implementeze și să sprijine o agendă de inovare pentru a aborda astfel de provocări și, în cele din urmă, pentru a îmbunătăți calitatea experienței consumatorilor (Troy and Kerry, 2010).   Modificările proprietăților fizico-chimice   Așa cum se arată, nanotehnologia este o inovație bazată pe proces și ar putea avea un impact semnificativ asupra industriei alimentare (Linton și Walsh, 2008). Nanotehnologia poate fi menționată ca arie de știință și tehnologie axată pe fabricarea materialelor de dimensiuni nanometrice (mai puțin de 100 mm în diametru), care posedă proprietăți unice și noi, deși nu există o definiție acceptată la nivel global (Lövenstam et al., 2010; Gruère, 2012). De asemenea, se referă la producerea, caracterizarea și manipularea unor astfel de materiale (Weiss et al., 2006). Diferențele majore dintre nanomateriale și materialele în vrac sunt modificările proprietăților fizico-chimice (de exemplu porozitatea), optice, mecanice și catalitice. Alte diferențe se observă și în concentrația, absorbția, funcția, greutatea și stabilizarea materialelor (Cockburn et al., 2012).   Toate aceste proprietăți fac nanotehnologia foarte promițătoare, conducând la dezvoltarea multor inovații în domeniul ambalării produselor alimentare (Sozer și Kokini, 2009; Rhim et al., 2013). Cu toate acestea, atunci când această tehnologie generică este aplicată produselor alimentare, proprietățile schimbate ale nanomaterialelor pot afecta, de asemenea, comportamentul și proprietățile alimentelor (Cockburn et al., 2012). Cu toate acestea, reducerea utilizării anumitor ingrediente alimentare, datorită biodisponibilității îmbunătățite a compușilor funcționali, poate fi realizată prin utilizarea nanomaterialelor (Weiss et al., 2006).   Astfel, este posibil ca unele cantități de sare, zahăr și conservanți să poată fi reduse prin utilizarea nanomaterialelor, îmbunătățind în același timp culoarea, aroma și textura și sporind acceptarea senzorială. În plus, livrarea și absorbția ingredientelor active și a nutrienților pot fi îmbunătățite semnificativ (Chaudhry and Castle, 2011). Alte beneficii includ livrarea vizată, stabilitatea sporită și absorbția compușilor bioactivi, împreună cu efecte antimicrobiene îmbunătățite împotriva agenților patogeni din alimente care pot fi rezistenți la antimicrobienii chimici (Duncan, 2011, Cockburn et al., 2012).     Percepția riscurilorCu toate acestea, datorită proprietăților noi expuse de nanomateriale, se așteaptă ca schimbările benefice semnificative să se producă în producția, ambalarea și distribuția multor produse alimentare, inclusiv a produselor din carne (Weiss et al., 2006, Duncan, 2011, Gruère, 2012) . Pe de altă parte, această tehnologie nouă ar putea avea, de asemenea, potențialul de a provoca riscuri pentru sănătatea umană și pentru mediu, din cauza acelorași proprietăți care i-au oferit avantajele (O'Brien și Cummins, 2010, Chaudhry and Castle, 2011). Percepția acestor riscuri și beneficii poate influența acceptarea de către consumatori a utilizării acestei tehnologii (Troy and Kerry, 2010). Top-down și Bottom-upNanomaterialele pot fi produse prin utilizarea a două abordări largi cunoscute ca top-down și bottom-up. Abordarea ”de sus în jos” se utilizează în majoritatea cazurilor pentru prelucrarea materialelor anorganice prin metode tradiționale, cum ar fi frezarea, șlefuirea, cernerea și reacțiile chimice (Cockburn et al., 2012). Omogenizarea este un exemplu de metodă de sus în jos, care folosește presiunea pentru a reduce dimensiunea materialelor cum ar fi globulele de grăsime. Măcinarea reduce mecanic dimensiunile materialelor pentru a-și îmbunătăți funcționalitatea (Cushen et al., 2012). Abordarea ”de jos în sus” implică asamblarea de molecule mai mici prin autoorganizare, având ca rezultat formarea structurilor supramoleculare care posedă funcționalități noi (Cockburn et al., 2012). Evaporarea solventului și depunerea stratului după strat (lbl) sunt exemple de abordare de jos în sus (Cushen et al., 2012), care este utilizat în mod obișnuit în aplicațiile alimentare utilizând componente precum fosfolipidele (Cockburn et al., 2012)Clasificarea nanomaterialelor   Funcțiile noi, asociate cu nanomaterialele, sunt dependente de tipul materialelor și de dimensiunile acestora (FSAI, 2008). Exemple de nanomateriale care pot fi fabricate în structuri de una, două dimensiuni sau tridimensionale, sunt filmele subțiri, nanotuburile și, respectiv, nanoparticulele. Clasificarea nanomaterialelor nu este ușoară, din cauza structurilor complexe și proprietăților lor diverse. În plus, acele structuri care sunt produse în mod deliberat la scară nanometrică și care posedă proprietăți noi sunt considerate nanomateriale, spre deosebire de structurile care pot fi prezente în mod natural (de exemplu, molecule de zahăr, grăsimi) sau  au rezultat datorită metodelor convenționale (de exemplu, nanoparticulele de proteine ricotta brânză) (HOL, 2010).   În conformitate cu Chaudhry et al. (2008), aplicarea nanomaterialelor în sistemul alimentar se manifestă în primul rând în producția de ingrediente alimentare cu nanostructură și în sistemele de distribuție a suplimentelor și nutrienților. Domeniile de investigare a produselor din carne includ reformularea prin minimizarea și modificarea conținutului de grăsimi, scăderea cantității de sodiu, fosfat și nitrat și includerea probioticelor, prebioticelor și a altor materiale, cum ar fi algele și nuca. În plus, îmbunătățirea biodisponibilității, formarea compușilor care pot promova sănătatea și reducerea compușilor nesănătoși reprezintă posibile domenii de studiu pentru prelucrarea și depozitarea produselor din carne (Olmedilla-Alonsoa et al., 2013).