225
În urma evoluţiei şi extinderii Covid-19, Colegiul Medicilor Veterinari din România transmite:
-Spalați-vă mâinile cu apă și săpun cel putin 20 de secunde și dezinfectați-le apoi folosind un produs care conține cel puțin 60% alcool sau orice produs biocid autorizat, înainte și după fiecare consultație a unui animal.
-Dezinfectați mesele de consultație/tratamente înainte și după fiecare consultație a fiecărui animal.
-Evitați aglomerația din sala de așteptare și recomandați proprietarilor să respecte o distanță minimă de cel puțin 1m între ei.
-Invitați în sala de consultații și tratamente doar o singură persoană împreună cu animalul.
-Păstrați în timpul consultațiilor o distanță de cel puțin 1 m față de proprietar, purtați echipamente de protecție și evitați contactul cu proprietarii care prezintă simptomelor unei afecțiuni respiratorii.
-Spălați periodic echipamentul de protecție și de preferat în unități specializate, evitând ducerea lui acasă.
-Dezinfectați de mai multe ori pe zi suprafețele, telefonul, echipamentele utilizate și mânerelor ușilor, în special cele de la intrare și toalete.
-Recomandați proprietarilor de animale ca la intrarea/ieșirea din sala de consultație și tratamente să se spele și să se dezinfecteze pe mâini.
-Evitați să vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile neigienizate.
-Acoperiți-vă gura și nasul cu o batistă sau un servețel atunci când tușiți/strănutați sau strângeți și folosiți interiorul cotului. Aruncați servețelele folosite imediat în coșul de gunoi. Spălați-vă imediat pe mâini cu apă și săpun timp de cel puțin 20 de secunde. Dacă săpunul și apa nu sunt disponibile, curățați-vă mâinile cu un dezinfectant pentru mâini care conține cel puțin 60% alcool.
-Dacă sunteți bolnav respectați recomandările făcute de autorități.
-Respectați recomandările autorităților privind participarea la evenimente științifice, culturale, sportive, etc.