În sectorul produselor lactate, se pare că există un potențial considerabil de reducere a consumului de antibiotice prin adoptarea unei terapii selective pentru vacil. Rezultate pozitive au apărut dintr-un studiu recent, efectuat de Agri-Food BioScience Institute și publicat de Dairy Global.Presați de evoluție   Sectorul zootehnic se confruntă cu presiuni crescute pentru reducerea consumului de antibiotice, ca urmare a amenințării globale a apariției tulpinilor de bacterii rezistente la antibiotice. Având în vedere acest lucru, Agri-Food and Biosciences Institute (AFBI), în parteneriat cu AgriSearch și Farm Vet Systems, au finalizat un proiect important de cercetare intitulat „Utilizarea strategică anti-microbiană în producția de lapte, carne de vită și miel (STAMP)”, raportat de cercetătorii Aimee Craig și Conrad Ferris.   Aceștia au abordat problema din perspectiva terapiei selective a vacilor aflate la repaos. Terapia obișnuită sau terapia convențională a acestor bovine (DCT), prin care ugerul animalelor este tratat cu un antibiotic în perioada de repaos al lactației, a fost o practică uzuală în majoritatea fermelor lactate de mulți ani. Acest lucru este justificat de faptul că vacile sunt în mod special sensibile la infecții mamare, în perioada uscată și că antibioticul DCT oferă posibilitatea de a preveni apariția de noi infecții, precum și de a trata infecțiile existente.   Cu toate acestea, ca urmare a îmbunătățirii igienei mulsului, împreună cu utilizarea mai răspândită a tehnologiilor cu potențial de a reduce numărul de celule somatice (SCC) și incidența mastitei în urmașii lor, în multe ferme, SCC-ul a scăzut în ultimii ani, de la 250.000 celule/ml în 2009, până la 196.000 celule/ml, în 2018 (statistici DAERA).   Ținând cont de acest aspect și având în vedere preocupările cu privire la rezistența la antibiotice, fermierii sunt provocați să ia în considerare dacă este necesar să se trateze toate vacile din efectivele lor. Într-adevăr, utilizarea terapiei selective (SDCT), prin care doar vacile cu risc ridicat sunt tratate cu antibiotice, poate oferi o strategie de victorie, pentru reducerea consumului de antibiotice în sectorul lactatelor.   Cu toate acestea, o preocupare comună este aceea că adoptarea SDCT poate crește incidența mastitei în perioada următoare de lactație, ceea ce înseamnă că orice reducere a consumului de antibiotice la uscare va fi compensată prin utilizarea crescută a antibioticelor în timpul lactației ulterioare. Doi ani, două grupe, un studiu   Pentru a obține date concludente, echipa de cercetare a efectuat un studiu de doi ani, pentru a examina impactul SDCT în efectivele bovinelor de lapte dintr-o fermă. Primul an al acestui studiu a implicat aproximativ 220 de vaci lactate care au fost identificate două grupe comparative, unele fiind cu Risc ridicat, iar altele, cu Risc scăzut, pe baza CSC și a istoricului lor de mastită.   Vacile cu Risc ridicat au fost cele care au prezentat una sau mai multe incidențe de mastită clinică în timpul celor trei luni, înainte de repaosul de lactație, sau un SCC mai mare de 200.000 de celule/ml în oricare dintre cele trei înregistrări de lapte înainte de uscare. Aceste vaci cu Risc ridicat au primit DCT convențional, cu toate mameloanele tratate cu un tub antibiotic și cu un material de etanșare la uscare.   Vacile fără incidență de mastită clinică în cele trei luni de dinainte de repaos și cu un SCC mai mic de 200.000 celule/ml în cele trei lactații, înainte de repaos, au fost considerate considerate cu Risc scăzut și au fost alocate la unul din două tratamente. Vacile de la un tratament au primit terapie convențională pentru vacă uscată (toate mameloanele tratate cu un tub antibiotic sigilant, pentru tetină la uscare), în timp ce vacile de pe celălalt tratament au fost tratate doar cu sigilant pentru tetină (SDCT)   Rezultate   Grupul cu Risc ridicat a avut un număr mediu de alăptare de 3,0, comparativ cu 2,1 pentru grupul cu risc scăzut. Acest lucru evidențiază faptul că incidența SCC și mastita crește, în general, odată cu creșterea numărului de lactații. Vacile cu Risc ridicat aveau un SCC mediu de 273.000 celule/ml în timpul celor trei lactații, imediat înainte de repaos, în timp ce vacile cu Risc scăzut aveau un SCC mediu de 78.000 celule/ml.   Nici producția de lapte și nici compoziția laptelui în cele trei luni de după fătare nu au fost afectate de tratamentul de repaos. În timpul celor trei înregistrări de lapte, după fătare, SCC mediu al vacilor cu Risc mare a fost de 214.000 celule/ml. Aceste vaci cu Risc ridicat au avut în medie 0,6 cazuri de mastită pe vacă, în perioada respectivă. Cu toate acestea, SCC al vacilor din grupurile cu risc scăzut a rămas la nivel minim, indiferent dacă au fost supuse DCT sau SDCT convenționale (85.000 și 71.000 celule/ml. Acestea au avut o incidență similară de mastită, pe parcursul celor trei luni post-fătare, ca cele administrate pe DCT convențional (0,2 cazuri de mastită pe vacă).   Rezultatele primului an al acestui studiu au demonstrat că SDCT a fost adoptat cu succes la vacile cu Risc scăzut, fără efecte negative asupra sănătății și performanței ugerului în timpul alăptării ulterioare. Cu toate acestea, rata de succes a SDCT este probabil să fie determinată de SCC-ul general al efectivelor, protocolul folosit pentru a diferenția între vacile cu Risc ridicat, vacile cu Risc scăzut și igiena la repaos.