Domnul ministru Petre Daea propune ”zootehnizarea” agriculturii românești. Mai precis, propune, sub acest concept cu o denumire ușor forțată, o strategie națională pe termen lung și foarte lung, care, pus în practică, ar conduce la valorificarea superioară producției agricole.   Nu e rău. Nu e rău deloc. Numai și dacă ne uităm la balanța externă a comerțului cu produse agro-alimentare românești, știm cu toții că ea este negativă, ba, mai mult, exportăm preponderent materie primă și importăm produse finite. Așadar, prin această strategie se urmărește, atât integrarea unei mari părți a producției agricole în lanțul zootehnic, cât și trecerea într-un mod masiv la realizarea de produse finale. Dar asta nu înseamnă doar ”zootehnizarea” agriculturii ci, dacă ni se permite o barbarie lingvistică, putem vorbi de o adevărată agro-zoo-alimentarizare a agriculturii românești. N-ar fi rău să se întâmple așa!   Dar, nu este prea târziu? Nu, cumva, multinaționalele, indiferent dacă vorbim despre input-uri, comerț cu cereale sau procesare, au ajuns în situația de a face jocurile în așa mod încât nu se mai poate face nimic? Personal, credem că am mai avea o șansă, dar, în situația în care există deja un plan de acțiune (pentru că domnul ministru nu ne-a înștiințat despre asta), va fi extrem de greu de pus în practică.   De ce? Pentru că integrarea producției nu se poate face decât cu ajutorul formelor asociative, a cooperativelor de agricultori, cunoscând cu toții că avem prea puțini fermieri într-atât de puternici încât și își facă propria unitate de procesare sau, chiar dacă sunt, mulți dintre ei nu vor să-și bată capul și cu desfacerea de alimente, preferând să își vândă producția agricolă la samsari. În rândul fermierilor români se manifestă încă o uriașă reticență față de ideea de asociere. În plus, nici cadrul legislativ nu e într-atât de permisiv, încât să îmbie la așa ceva, chiar dacă, pe hârtie, PNDR-ul actual promite accesarea de sume uriașe, tocmai în scopul valorificării superioare a producției agricole primare.   Iar, la toate acestea se adaugă și teama că o astfel de strategie va fi întreruptă de un nou guvern care, inevitabil, îi va urma celui de acum. Știm bine că, până în acest moment, nimic din ce s-a convenit, uneori cu protocoale semnate între partide (vezi Strategia națională pentru învățământ din vremea guvernului Boc), în cadru festiv, în Parlament, a fost lăsat de izbeliște, fiind făcut praf de guvernanții care au succedat la putere.   Dar, să sperăm că de această dată nu va fi așa. E prea frumoasă ideea, ca să ne batem joc de ea și, dacă s-ar realiza, am avea în România două piețe paralele, una a companiilor străine și una a românilor, lucru care nu ar fi rău deloc.