(Comunicat)Desfașurat sub sloganul „Salam de Sibiu IGP - Enjoy it from Europe ”, programul de degustare realizat de Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu, în parteneriat cu Carrefour România, urmărește transmiterea directă a beneficiilor Salamului de Sibiu – calitate, gust inconfundabil și tradiție – 130 de ani de excelență, care au facut posibilă obținerea Indicației Geografice Protejată în anul 2016 (IGP) Timp de 2 săptămâni, în zilele de vineri și sâmbată în hipermarketurile Carrefour din București, Brașov și Constanța, Salamul de Sibiu IGP va putea fi degustat într-un amplu program de promovare în care Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu, alături de Carrefour Romania, va prezenta consumatorilor beneficiile sistemului de calitate IGPpentru Salamul de Sibiu. Campania îți propune să aducă în centrul atenției consumatorului calitatea, gustul inconfundabil al Salamului de Sibiu și tradiția acestuia dar și creșterea încrederii consumatorilor în sistemele de calitate europene și creșterea gradului de recunoaștere a logoului IGP. „Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu reprezintă, în primul rând, o garanție a faptului că pe masa consumatorilor va ajunge întotdeauna Salam de Sibiu de cea mai bună calitate. Procesul de certificare IGP nu a fost deloc ușor, dar astăzi Salamul de Sibiu stă la egalitate la masa europeană cu alte produse, dovedind încă o data, măiestria oamenilor care îl fac, precum şi calitatea excelentă a acestui produs.” declară Carmen Gavrilescu, Președintele Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu. Cea mai mare atracție a programului o constituie prezentarea care va avea loc în data de 1 Decembrie în hipermarketul Carrefour Băneasa, din București, începând cuora 12:00, unde, într-o atmosferă de sărbătoare, așteptăm consumatorii pentru o degustare inedită a Salamului de Sibiu și pentru creionarea unui moment de istorie în care fiecare generație poate împartăși emoții, amintiri despre cel mai iubit produs din carne, apreciat de consumatorii din Romania și nu numai. “Ne face o deosebită plăcere sa găzduim în magazinul nostru un eveniment care aduce un plus valoare atmosferei vestive dedicată zilei de 1 Decembrie. Mai mult, în an centenar, ne bucură faptul că putem consolida strategia Carrefour prin acțiuni concrete care sprijină produsele românești și parteneriatele cu producatorii români. În acelasi timp, acțiunile noastre merg și către clienții noștri, oferindu-le acestora o experiență unică și un moment de degustari de neuitat ale Salamului de Sibiu IGP, un produs românesc, cu o recunoaștere națională și internațională, a declarat Ionuț Solonca, Director Hipermarket Carrefour Baneasa. Despre Carrefour:În România, grupul Carrefour oferă clienților săi multiple posibilități de a face cumpărături, atât în cele 331 magazine din țară, cât și prin portalul unic www.carrefour.ro, de unde clienţii din Bucureşti pot achiziţiona produse alimentare din secţiunea „Supermarket Online”, dar şi produse nealimentare din secţiunea Carrefour&Partenerii, cu livrare oriunde în ţară sau cu ridicare de la punctele „Click&Collect” din hipermarketurile Carrefour. Mai mult, prin platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și AppStore, Carrefour le oferă clienților din Iași, Cluj, Constanța și București posibilitatea de a face cumpărături din peste 50.000 de produse la preț de hipermarket, livrate în 90 de minute. De asemenea, prin intermediul Gurmandio, clienții din Botoşani, Brăila, Buzău, Focşani, Galaţi, Iași, Suceava, Piatra-Neamț, Târgu Jiu şi Ploieşti pot comanda o varietate mare de preparate, atât din secțiunea de gastronomie a Carrefour, cât și de la restaurantele locale, livrare gratuită și multiple metode de plată (cash, card, tichete de masă).Carrefour a dezvoltat pentru clienții săi mijloace inovatoare de plată, precum aplicația „Carrefour Pay”, prin intermediul căreia aceștia pot verifica preţurile din magazin sau plăti cumpărăturile direct din aplicaţie, la casele de marcat. Continuând seria inovațiilor, anul trecut, Carrefour a lansat în hipermarketul Carrefour Băneasa, serviciul integrat „Casa ta - Self Service”, prima casă de marcat unde clienții au posibilitatea să scanze și să plătească singuri, în același loc, produsele cumpărate.Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe relevante, astfel că, în 2017, retailerul a lansat, în premieră în România, Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști, prima de acest gen fondată alături de un retailer. Proiectul aduce mai aproape de clienții Carrefour producătorii agricoli români cu produse de calitate și le oferăacestoraoportunitateade aaccesa o piață de desfaceresustenabilă.În 2018, Carrefour România a lansatFiliera Calității Carne de Mânzat și Filiera Calitate Carne Angus, continuându-și astfel misiunea și angajamentul de a le oferi clienților produse românești de calitate, proaspete și gustoase, cu gust autentic, la un prețcompetitiv, prin dezvoltarea de parteneriate durabile cu micii producători locali. Cele două filiere ale calității se alătură celorlalte 3 lansate de Carrefour în România, începând cu 2008, pentru morcov, cartofi si somon, asigurând controlul calității produselor oferite, prin monitorizarea și verificarea continuă a standardelor de calitate setate împreună cu partenerii de către o echipă de experți.