Apasata de un continuu declin si practicata indeosebi de ciobanii din judetele Brasov, Sibiu, Gorj sau Hunedoara, transhumanta romaneasca pierde trasee, cu toate ca, pentru zootehnie, ar reprezenta un sistem economic eficient de productie extensiva. Multi dintre detinatorii unor efective ce insumeaza intre 500 si 2.500 de oi continua practica traditional-istorica a deplasarii spre pasunile de sau spre cele din lunci si campii, puncte dispuse uneori la sute de kilometri distanta.

O fac acum insa fara convingere si tot mai putin atrasi de resursele oferite de spatiile prin care se deplaseaza. Pastorii se vad nevoiti totodata sa se conformeze cerintelor impuse de catre Uniunea Europeana, cea care nu interzice transhumanta, dar delimiteaza spatiul si timpul alocat acestei miscari. Trecutul indepartat al teritoriului carpato-danubiano-pontic nu poate omite viata pastoreasca permanenta de pe aceste meleaguri, baza – in timp – a politicilor si drumurilor comerciale apusene. Normarea si trunchierea au transformat aceasta activitate intr-un surogat al pastoritului, transhumanta prezenta recomandandu-se ca o miscare pasager-sezoniera a catorva turme de oi, insotite de magari, cai, bovine si capre. Transhumanta traditionala se desfasoara si azi pe distante foarte mari, de peste 100 de kilometri (ajungand uneori la 500 km), acoperind, prin alternanta, traseele dintre campie si munte, cu un singur scop: folosirea eficienta a resurselor furajere (miristi, pasuni, fanete). Succesul economic al transhumantei se pierde din pacate in istoria zootehniei romanesti, iar prezentul modest nu reprezinta un semn pentru o perspectiva optimista. Dorinta si necesitatea continuitatii Alaturi de Italia, Elvetia, Franta, Spania, Georgia, Turcia, Bulgaria si nordul scandinav, Romania a oferit pastoritului o importanta deosebita in economia agrara. Vorbim, in acest spatiu, de o preocupare veche de aproape doua milenii, diferita de miscarea actuala a norvegienilor nomadici, care au inceput transferul anual al renilor semidomestici spre insule inierbate, cu ajutorul vaselor, abia in anii 70. Corect marcate pe harti, in trecut, fara sa se delimiteze la granitele tarii noastre, drumurile de transhumanta ale ciobanilor romani se regasesc azi exclusiv in Romania. Clasificate in mai multe familii pastorale, celor doua mari comunitatile de ciobani, prezente pe meleagurile noastre, ambele situate in Transilvania (Sacele si Marginimea Sibiului), li se adauga alte grupuri mai mici de mocani, unele dintre acestea abandonand cresterea oilor in favoarea vitelor cornute. Multa vreme, trecutul a oferit transhumantei absenta unei bariere etnice si a unei granite fizice interpuse traiectoriilor (indeosebi, dinspre Vest spre Dobrogea). Daca baltile si luncile dunarene erau catalogate domenii ale pescarilor, romanii dobrogeni au beneficiat puternic de influenta pastorala. A fost rezultatul transformarii regiunilor de balti ale Brailei si Ialomitei, in arii atractive pentru ciobanii din spatiile vecine, din Podisul Transilvaniei sau din Carpati. Pendularea acestora la Dunare, pana spre tarmul marii, a fost constanta, vreme de cateva secole. Libertatea de miscare taxata simbolic, abundenta resurselor si fiscalitatea neapasatoare au reprezentat, in timp, motivele continuitatii transhumantei, nelipsita totusi de expunere la pericole si de complicatii deloc neglijabile. Daca, la jumatatea secolului al XIX-lea, Dobrogea era catalogata o mare stana de ciobani ardeleni, conflictele militare si politice au impus proprietarilor de oi (uneori, 20.000 de capete) stramutarea fortata, urmata de restrictii comerciale si dizolvari ale unor importante grupuri pastorale. Inainte de 1990, exista totusi o mare cerere pentru produsele oierilor, breasla care nu se putea plange de lipsa banilor. Ciobanii reprezentau, in perioada comunista, una dintre putinele grupari de liber-profesionisti favorizate fiscal, urmarite dar neafectate direct de restrictiile normativelor privind veniturile dobandite ilicit. Transhumanta era profitabila, nu doar prin pretul obtinut pe lactate si carne; lana era achizitionata de intreprinderile prelucratoare (iernatul unei oi costa cat profitul obtinut din lana acesteia), iar facilitatile tehnice oferite de stat erau si acestea consistente. Ciobanii au fost astfel, vreme de cinci decenii, asociati taciti ai diavolului, reprezentat de directiile comerciale comuniste. Pana in 1989, pastorii tranzitau judete intregi cu oile spre sau de la munte, discutand/negociind-si trecerea cu presedintii de CAP sau IAS din comunele pe care le strabateau. Dupa 1990, terenurile retrocedate au facut insa deseori imposibila negocierea cu zeci sau sute de proprietari. Este unul dintre principalele motive, asezat azi in calea deplasarii turmelor. Acum, profiturile neinsemnate obtinute de pe urma pastoritului au impins ciobanii spre reprofilare, unii rupandu-se total de zootehnie sau productie alimentara. Pentru imagine: doar in judetul Sibiu, exista peste 15 benzinarii deschise de fosti pastori cu greutate. Inregimentarea transhumanteiRecunoscuta, la nivel european, prin Carta europeana a transhumantei semnata la Cuenca (Spania), abia in anul 1997, transhumanta a fost reglementata guvernamental si in Romania, printr-un ordin semnat de ministrul agriculturii si ministrul administratiei publice, in anul 2003, aprobandu-se Strategia privind organizarea activitatii de imbunatatire si exploatare a pajistilor la nivel national, pe termen mediu si lung. Ultimii mohicani ai transhumantei, adevarati liberali ai oieritului, se impaca totusi mai greu cu masurile impuse desfasurarii in bune conditii a transhumantei: - organizarea transhumantei exclusiv de catre specialistii directiilor de agricultura si dezvoltare rurala judetene; - miscarea efectivelor dintr-un judet in altul numai cu avizul autoritatii sanitare veterinare din judetul de origine; - obligatia proprietarilor de a contacta organele sanitare veterinare din zona in care s-au deplasat, in vederea efectuarii actiunilor imuno-profilactice; - responsabilitatea proprietarilor de ovine privind protejarea culturilor din zona in care s-au stabilit cu turma. Lucrurile au luat apoi intorsaturi de-a dreptul neasteptate, in preajma aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Deschisa acordarii unui sprijin de 7 euro/animal, fermierilor care practica transhumanta, UE conditiona ca 90% dintre animale sa fie pasunate cel putin 90 de zile consecutive, intr-o zona prestabilita de fiecare stat membru. Statelor membre nu li se interzicea practicarea transhumantei, ci doar se impunea delimitarea stricta a spatiilor alocate pastoritului mobil, recomandand acordarea de stimulente financiare. In noua sa calitate de stat membru al UE, Romania a fost asteptata la Bruxelles cu o notificare, prin care sa indice zonele stabilite pentru practicarea transhumantei. Din teama de a ramane in spatele usii UE, in ianuarie 2007, autoritatile romane au rezolvat mult mai eficient problema: au declarat transhumanta activitate ilegala stabilind amenzi de pana la 3.000 de lei pentru ciobanii care incalca ordinul ANSVSA. Presedintele de atunci al Autoritatii, doctorul Marian Avram, declara: transhumanta este ilegala, chiar daca este specific romaneasca si dureaza dupa vremea lui ªtefan cel Mare. Invoca, pentru ordinul emis, o cerinta a UE. Era a doua lovitura grea, dupa 1989, receptionata de transhumanta romaneasca. Harababura oieritului s-a intins doar pana la 1 februarie 2007 (?), cand tot seful ANSVSA a revenit cu un comunicat de presa neasteptat, prin care declara ca transhumanta este legala, dar circulatia animalelor pe jos, trebuie evitata, pe cat posibil. Lipsiti de siguranta si zdruncinati de haos, putinii ciobani dedicati acestui sistem zootehnic au cerut Ministerului Agriculturii, in urmatoarele luni, sa fie stabilite si delimitate traseele nationale destinate transhumantei. A durat cateva saptamani si harta oficiala a transhumantei a fost facuta publica. Uitand de sensul interzis asezat, cu un an in urma, in calea acestei practici istorice, ANSVSA a aplicat strategia lipsei duhorii de dupa usturoi; normele metodologice si/sau ordinele emise de atunci reglementeaza curent problemele ce tin de turma in transhumanta, revenirea din transhumanta, animale in tranzit, crescatori de ovine in transhumanta etc. Cine a pierdut? Cine pierde? Castiga cineva?