Tehnologii

235

Ultimul răcnet: Carne de la porci hrăniți cu marijuana!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Dacă tot este la modă marijuana, de ce nu ar fi ea folosită și la hrănirea animalelor din fermă?, și-a spus un fermier din Statele Unite, care a inclus această plantă în dieta animalelor sale a căror carne o vinde în propria măcelărie din Seatle.   Succesul demersului său este într-atât de mare, încât a atras atenția jurnaliștilor de la Vice, aceia care i-au dedicat un articol. Potrivit publicației citate, fermierul și măcelarul William Von Schneidau își hrănește porcii cu o formulă în care adaugă marijuana, pentru a mări aportul de fibre, dar și pentru a obține o carne cu o aromă unică.   Dar, nu numai atât. După ce sacrifică animalele, ia carcasele și le lasă la fezandat frecându-le cu marijuana. Fermierul afirmă că două sunt elementele care determină obținerea unei cărni într-atât de gustoase: În primul rând, porcii sunt extrem de fericiți și relaxați. Apoi, marijuana din dietă și cea folosită la marinarea carcaselor asigură amplificarea gustului și a aromelor.   Dar, iată ce spune chiar fermierul William Von Schneidau: Aceasta este o idee veche, dar cu o nouă interpretare. Fermierii de porci caută mereu modalități noi, ieftine, de a-și hrăni porcii. Amicul meu, Jeremy Gross, de la Bucking Boar Farms, își hrănește porcii cu boabele rămase din producerea vodcăi, și se dovedește că hrana pentru porcii lui are un conținut ridicat de proteine.   Așa că, după ce marijuana a devenit legală în statul Washington, am luat această hotărâre, să hrănesc porcii cu marijuana și să-I fezandez tot în marijuana. Pentru a fi un fermier și cetățean responsabil, am crezut întotdeauna că aroma cărnii poate fi îmbunătățită printr-o dietă ghidată. Așa am obținut o carne savuroasă.   Însă, nu mă înțelegeți greșit, ne distrăm foarte mult cu acest lucru, dar mesajul din spatele distracției este o agricultură durabilă și responsabilă și carne cultivată local. Ce ai prefera să mănânci? Un cotlet de porc de la un porc crescut pe antibiotice și hormoni sau o tocană cu carne de la un porc crescut pe hrană naturală, la care am adăugat marijuana?” Se pare că răspunsul îl dau chiar clienții, pentru că măcelăria lui William Von Schneidau e mereu plină cu mușterii care îi cumpără carnea.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2