236
Pornindu-se de la constatarea că în prezent se dezvoltă o cotă crescândă a comerțului pe internet cu produse alimentare, hrană pentru animale, medicamente veterinare, animale vii etc. conducerea ANSVSA a demarat în prima jumătate a acestui an o inițiativă deosebit de interesantă dar și deosebit de importantă, care vizează controlul acestui tip de comerț. Susținută direct de domnii Geronimo Brănescu-Președinte ANSVSA și Cristian Duicu-Director General ANSVSA, inițiativa s-a concretizat în documentul oficial ”Vânzările de animale și produse alimentare pe internet-Provocări pentru controlul oficial”. Documentul a fost prezentat de domnul Brănescu în zilele de 24-26 iunie la Conferința Internațională Food-E-Commerce desfășurată la Berlin, în organizarea Departamentului Federal pentru Siguranța Alimentelor din Germania și Comisia Europeană, și de domnul Cristian Duicu, în ziua de 31 mai, la Conferința Internațională Meat.Milk, organizată de agenția infoGROUP. Subliniem faptul că inițiativa este exclusiv a specialiștilor români și ea a fost primită cu un deosebit interes de toți specialiștii în sănătate animnală și siguranță alimentară din Uniunea Europeană dar și din alte zone ale lumii. Documentul certifică faptul că, în prezent, o mare varietate de alimente, hrana pentru animale, medicamentele de uz veterinar și animalele vii sunt comercializate online, la nivel național, intracomunitar sau extracomunitar. Ca urmare, complexitatea vânzărilor pe internet și noile modele de afaceri dezvoltate necesită aplicarea diferitelor strategii de control. Dar, de ce este vânzarea pe Internet a animalelor și a produselor alimentare, a medicamentelor veterinare etc., o provocare pentru controlul oficial? Comerțul electronic a schimbat limitele comerțului tradițional și, pe lângă oportunități, au apărut și pericole foarte mari. Consumatorii ar putea fi în continuare preocupați de siguranța cumpărăturilor online, dar care sunt principalele riscuri care pot apărea în condițiile comerțului electronic necontrolat? Documentul enumeră câteva: -Alimentație: boli provocate de alimente, intoxicații alimentare (de exemplu: comenzi alimentare online gata de consum pentru evenimente mici / petreceri)-Animale: răspândirea bolilor animalelor și problemele legate de bunăstarea animalelor-Medicamente din uz veterinar: utilizarea necontrolată a medicamentelor veterinare, cu nerespectarea timpului de așteptare, poate duce la apariția reziduurilor de medicamente în produsele alimentare; comercializarea de medicamente falsificate/contrafăcute. La nivel internațional, toate statele membre UE au salutat ideea, având în vedere amploarea și importanța acestei chestiuni și au considerat că este necesară o dezbatere strategică și structurală, pentru a identifica modalitățile de control oficial efectiv al vânzărilor pe internet a animalelor și produselor alimentare sau zootehnice. Ca urmare, la nivel internațional, s-a convenit elaborarea unei strategii comune și eficientă de reacție, urmând să se răspundă la următoarele probleme: 1.Este nevoie de o dezbatere mai strategică și mai structurată în legătură cu vânzările pe internet?
În plus, s-a convenit că este necesară clarificarea, îmbunătățirea și completarea legislației existente pentru a acoperi toate domeniile; este necesară o mai bună colaborare între statele membre în ceea ce privește notificarea RASFF / ACC, înregistrarea operatorilor / companiilor de vânzări intermediar și elaborarea de instrucțiuni privind cumpărarea directă din țările terțe etc.