(Autor: Ioan Șerbănescu) Aportul pajiștilor la producția necesară dezvoltării zootehniei are o importanță deosebită; un furaj cu o compoziție floristică bună, cu o valoare nutritivă completă, având o compoziție echilibrată de proteină, vitamine, săruri și alte substanțe constituie hrana de bază a rumegătoarelor. Procesul de uscare În prima etapă de uscare a fânului, pe miriște se evaporă cea mai mare parte a apei, în jur de 90%. Această etapă decurge relativ repede (cca. 1-2 zile, în cazul timpului favorabil), datorită gradientului favorabil de umiditate a aerului. Etapa a doua, care are ca obiectiv eliminarea restului de apă, necesită mai mult timp, deoarece gradientul de umiditate devine continuu mai mic. După încheierea etapei întâi, furajul se adună de pe câmp, se transportă și se depozitează pe platforme sau fânare prevăzute cu instalații de definitivare a uscării prin ventilare cu aer rece sau cald. Faptul că furajul se adună de pe sol, la umiditatea de 35-45%, elimină complet pierderile calitative și cantitative de furaj cauzate de sfărâmarea și scuturarea pe sol a frunzelor bogate în proteină. La definitivarea uscării, prin masa de furaj așezat pe platformele speciale de uscare, este trimis forțat aer rece sau cald. Aerul este distribuit în toată masa furajului, folosind ventilatoare și rețele de canale pentru o repartizare uniformă. Procesul de uscare începe acolo unde aerul intră în fân. Aerul preia din fân atâta umiditate până când se atinge echilibrul higroscopic. Procedeul se încheie într-o zonă de uscare ușor deplasabilă, de jos în sus, de la locul de intrare spre locul de ieșire a aerului din masa de furaj. Atunci când stratul inferior de graniță (oglinda de uscare) se deplasează către stratul superior, este definitivată uscarea. Stratul cel mai de sus se usucă ultimul și de aceea este cel mai periclitat, cu atât mai mult cât în acest strat se formează apa de condensare, prin ieșirea din masa de furaj a aerului saturat cu umiditate. Uscarea acestui strat cu condens se desfășoară lent, nu numai datorită faptului că aici fânul este umed, ci și din cauză că aerul (în drumul său scurt prin acest strat dens) are prea puțin timp pentru preluarea apei. În funcție de mărimea stratului și de condițiile climatice, durata totală a uscării unui strat de fân este de 4-14 zile. Fenomenul de respirație al plantelor, foarte pronunțat la plantele verzi, acționează chiar pe timpul uscării, ceea ce provoacă degajarea în aer a unei cantități de căldură. Căldura de respirație se opune răcirii aerului rezultat prin evaporarea apei, în procesul de uscare. În funcție de cantitatea de aer ventilată, prin una sau ambele metode, aerul care iese poate să aibă o temperatură mai ridicată, mai scăzută sau aceeași temperatură cu aerul de intrare. O evaluare exactă a cantității de apă extrasă de un metru cub de aer este posibilă prin folosirea diagramelor care au ca bază de plecare temperatura și umiditatea relativă a aerului, la intrare și la ieșire. Din investigațiile experimentale a rezultat că se poate conta pe o evaporare de 1 până la 2 ml apă/metrul cub de aer ventilat. Așezarea următorului strat de furaj se face când umiditatea stratului anterior supus uscării a scăzut sub 25%. Pe măsura așezării unui nou strat de furaj, se procedează la ridicarea treptată a tuburilor cu dop. Uscarea furajului se consideră încheiată când umiditatea ultimului strat a scăzut sub 20%. Controlul se face după o pauză de 12 ore, punând în funcțiune ventilatoarele, iar  dacă aerul care iese din furaj este rece înseamnă că uscarea s-a încheiat și furajul poate fi păstrat fără pierderi. Dacă aerul iese însă cald din furaj, se va continua ventilarea, până la uscarea completă. Instalațiile moderne sunt prevăzute cu senzori de temperatură  amplasați în zonele cele mai defavorabile ale depozitului de furaj supus uscării. La apariția unor temperaturi anormale în masa de furaj se comandă automat pornirea ventilatorului aferent zonei respective, eliminându-se astfel pericolul de încingere a furajului. Uscarea cu aer cald și rece Capacitatea preluării apei de către aer se poate ridica, atunci când aerul de intrare este preîncălzit. Este necesară o preîncălzire de 5 până la 8 grade Celsius, făcând să crească atât de mult cantitatea de aer extrasă, încât timpul de uscare să se reducă la o treime până la o jumătate din timpul total necesar uscării cu aer rece. Comparativ cu uscarea cu aer rece, uscarea cu aer cald are următoarele avantaje: reduce și mai mult dependența față de condițiile atmosferice din timpul recoltării; se reduce durata de uscare a furajelor; umiditatea inițială a furajului supus uscării poate fi cu 10-15% mai mare, ceea ce poate conduce la obținerea unui fân de o și mai bună calitate. Aceste avantaje se explică prin creșterea higroscopicității aerului, direct proporțional cu ridicarea temperaturii. Astfel, s-a stabilit experimental că, la o creștere a temperaturii aerului cu un grad față de temperatura mediului ambiant, se produce o scădere a umidității relative cu cca 3-5%. Dacă aerul cald folosit la ventilatoare are o temperatură cu 5-8 grade mai mare decât temperatura mediului ambiant rezultă o reducere a umidității relative a acestuia cu cca 15-40%. Pentru producerea aerului cald se folosesc diferite surse de căldură, precum: termogeneratoare, rezistențe electrice, motoare termice, captatoare solare, energie geotermală etc. În general, instalația de uscare cu aer cald nu diferă prea mult de cea folosită la uscarea cu aer rece. Deosebirile constau în: introducerea în circuitul aerului a unei camere de omogenizare, unde aerul încălzit de generatorul termic se omogenizează cu aerul atmosferic, pentru obținerea unui aer cu o temperatură numai cu 5-8 grade peste temperatura mediului ambiant, respectiv în faptul că se folosesc mai multe tuburi cu dop, fiecruia revenindu-i o suprafață de 3-4 metri pătrați din suprafața platformei de uscare. Umiditatea de strângere de pe câmp a furajelor crește la 40-45%, iar dacă sursa de căldură are funcționare continuă, atunci încărcarea furajului se face continuu, până la umplerea completă a uscătorului. Înainte de încărcarea completă, tuburile cu dop se scot definitiv. Ventilația începe imediat ce canalul principal și canalele secundare de la uscătoarele clasice, respectiv grătarul de pe camera de uniformizare de la uscătoarele modernizate, au fost acoperite cu un strat de material suficient de gros ca să nu permită pierderea aerului. La început, ventilarea se face timp de 24-48 de ore cu aer rece, după care se introduce aerul cald. Operația se începe și se încheie tot cu aer rece, acesta asigurând o echilibrare a temperaturii în masa de furaj evitând producerea condensului. Din necesitatea reducerii consumului de energie convențională, s-au dezvoltat foarte mult instalațiile de uscare a furajelor cu aer cald produs în instalații solare sau în instalații geotermale. de combustibil. Prin aceasta se realizează economii importante. De asemenea, se poate folosi biogazul, în cazul fermelor care au în dotare instalații de producere. Indiferent de sursa de căldură folosită pentru încălzirea aerului, este necesar ca,  în timpul lucrului, să se controleze continuu temperatura din masa furajeră, care nu trebuie să crească peste 30 grade Celsius. Uscarea se consideră încheiată când temperatura interioară se stabilizează la 20 de grade și când, după o întrerupere de 12-24 ore, nu se mai produce încălzirea furajului.