Stiri

242

Acțiuni ale C.E. în direcția securității alimentare și pentru a sprijini fermierii și consumatorii din UE

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Potrivit unui comunicat transmis redactiei Meat.Milk, Comisia Europeană a prezentat o serie de acțiuni pe termen scurt și mediu menite să consolideze securitatea alimentară mondială și să sprijine fermierii și consumatorii din UE.

Comisia Europeană a prezentat astăzi o serie de acțiuni pe termen scurt și mediu menite să consolideze securitatea alimentară mondială și să sprijine fermierii și consumatorii din UE, având în vedere creșterea prețurilor la alimente și a costurilor factorilor de producție, cum ar fi energia și îngrășămintele.

Creșterea rapidă a prețurilor produselor de bază la nivel mondial, accelerată și mai mult de invadarea Ucrainei de către Rusia, evidențiază din nou necesitatea ca agricultura și lanțurile de aprovizionare cu alimente ale UE să devină mai reziliente și mai sustenabile, în conformitate cu Strategia „De la fermă la consumator.

Comisia se angajează să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că UE, ca exportator net de alimente și producător agroalimentar de top, contribuie la securitatea alimentară mondială, în special în Ucraina, precum și în Africa de Nord și în Orientul Mijlociu, care se bazează în mare măsură pe importurile de cereale, și în Asia și în Africa Subsahariană. UE este un furnizor principal de asistență umanitară și pentru dezvoltare în ceea ce privește alimentele și sistemele alimentare.

Disponibilitatea alimentelor nu este în pericol în UE în prezent, deoarece continentul este în mare măsură autonom în ceea ce privește multe produse agricole. Cu toate acestea, sectorul nostru agricol este un importator net de anumite produse, de exemplu de furaje proteice.

Această vulnerabilitate, împreună cu costurile ridicate ale factorilor de producție, precum îngrășămintele și energia din surse fosile, generează provocări pentru fermieri în ceea ce privește producția și riscă să ducă la creșterea prețurilor la alimente.

Vicepreședintele executiv al Comisiei Valdis Dombrovskis a declarat: „Războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei a creat o multitudine de probleme, inclusiv în ceea ce privește securitatea alimentară mondială. În ceea ce privește alimentele, acum este momentul ca Europa să își demonstreze solidaritatea, pentru a ajuta Ucraina, cetățenii și fermierii acesteia, precum și țările vulnerabile din întreaga lume care importă alimente și care se confruntă cu creșteri rapide ale prețurilor și cu posibile penurii de alimente.

Vom continua să furnizăm ajutor umanitar pentru a atenua suferința ucrainenilor prin asigurarea accesului acestora la produse și servicii de bază, în special la alimente. În același timp, trebuie să evităm orice restricție la export, pentru a limita creșterea prețurilor la alimente.

Deși UE însăși nu se confruntă cu un risc din punctul de vedere al securității alimentare, ar trebui totuși să abordăm problemele legate de accesibilitatea prețurilor la alimente și să luăm măsuri pentru ca agricultura și lanțurile noastre de aprovizionare cu alimente să devină mai reziliente și mai sustenabile, pentru a face față crizelor viitoare.”

Comisarul pentru agricultură, Janusz Wojciechowski a declarat: „Nu vom lăsa Ucraina singură în fața agresiunii Rusiei. Prima noastră prioritate este de a ne asigura că ucrainenii dispun de alimente, de combustibil și de apă în cantități suficiente. De asemenea, îi vom ajuta să planteze și să cultive în continuare cereale și plante oleaginoase, foarte necesare atât pentru ei înșiși, cât și pentru lumea întreagă, și le vom facilita exporturile.

UE este o mare putere agricolă și ne vom asigura că fermierii noștri beneficiază de sprijinul deplin al Comisiei pentru a răspunde nevoilor globale de alimente. În paralel, vom depune eforturi pentru ca lanțurile noastre de aprovizionare cu alimente să devină mai sustenabile și reziliente la viitoare crize.”

Consolidarea securității alimentare mondiale

Situația securității alimentare din Ucraina devastată de război este foarte îngrijorătoare, în special în orașele asediate, deoarece se pare că Rusia vizează și distruge în mod deliberat locurile unde sunt depozitate alimente.

Comisia ajută Ucraina să elaboreze și să implementeze o strategie de securitate alimentară pe termen scurt și mediu pentru a se asigura că factorii de producție ajung la ferme, acolo unde este posibil, și că transportul și instalațiile de depozitare sunt menținute, pentru a-i permite Ucrainei să își hrănească cetățenii și să își reia, în cele din urmă, exporturile.

Un Program de sprijin de urgență al UE în valoare de 330 de milioane EUR pentru Ucraina va contribui la asigurarea accesului la bunuri și la servicii de bază, precum și a protecției populației.

Programul urmărește să ajute la atenuarea suferinței ucrainenilor prin asigurarea accesului la bunuri și la servicii de bază, precum și a protecției acestora. Un alt obiectiv important va fi reconstruirea infrastructurilor civile de mică amploare, planificarea strategică, precum și asigurarea securității energetice.

Comisia va asigura o monitorizare și o analiză periodică a prețurilor la alimente și a insecurității alimentare și își va continua implicarea în cadrul organismelor internaționale și multilaterale (FAO, OMC, G7, G20) în vederea coordonării politicilor. În plus, UE a intensificat asistența umanitară pentru regiunile și pentru grupurile de populație cele mai afectate de insecuritatea alimentară.

În cadrul programului de cooperare internațională pentru perioada 2021-2027, UE va acționa în direcția dezvoltării sustenabilității sistemelor alimentare, împreună cu aproximativ 70 de țări partenere.

Mai mult, cu ocazia Summitului privind nutriția pentru creștere de la Tokio din luna decembrie 2021, UE și statele sale membre s-au angajat să abordeze în continuare malnutriția, cu o alocare substanțială în valoare de 4,3 miliarde EUR, inclusiv cel puțin 2,5 miliarde EUR din partea UE pentru cooperarea internațională cu obiectiv nutrițional în perioada 2021-2024.

În plus, UE va continua să pledeze ferm pentru evitarea restricțiilor la export și a interdicțiilor la export privind produsele alimentare și pentru buna funcționare a pieței unice.

Această criză profundă confirmă faptul că trebuie să accelerăm, la nivel mondial, tranziția sistemelor alimentare către sustenabilitate și reziliență, pentru a fi mai bine pregătiți în caz de crize viitoare. Ca urmare a Summitului ONU privind sistemele alimentare din 2021, Comisia se va implica în opt coaliții care vizează creșterea sustenabilă a productivității, reziliența și transformarea sistemelor alimentare.

Sprijinirea fermierilor și a consumatorilor din UE

Pentru a face ca prețurile la alimente să fie mai accesibile, statele membre pot implementa, de asemenea, rate reduse ale taxei pe valoarea adăugată și pot încuraja operatorii economici să limiteze creșterea prețurilor cu amănuntul.

De asemenea, statele membre pot recurge la fondurile UE, precum Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD), care sprijină acțiunile țărilor din UE de a furniza asistență alimentară și/sau materială de bază grupurilor celor mai vulnerabile.

Noul Mecanism european de pregătire și răspuns în caz de criză în materie de securitate alimentară (EFSCM), recent instituit, care reunește administrațiile europene și naționale și actorii privați de-a lungul lanțului de aprovizionare, va efectua o cartografiere detaliată a riscurilor și a vulnerabilităților lanțului de aprovizionare cu alimente al UE, urmată de recomandări și de măsuri de atenuare adecvate.

Pentru a-și îndeplini rolul de furnizor mondial de alimente care continuă să fie pe deplin implicat în tranziția ecologică, sectorul agricol al UE are nevoie de tot sprijinul nostru. În acest scop, Comisia a adoptat astăzi următoarele măsuri:

Un pachet de sprijin în valoare de 500 de milioane EUR, recurgând inclusiv la rezerva de criză, pentru a-i sprijini pe producătorii cei mai afectați de consecințele grave ale războiului din Ucraina. Pe această bază, statele membre ar putea furniza sprijin financiar suplimentar fermierilor, pentru a contribui la securitatea alimentară mondială, sau ar putea aborda perturbările pieței cauzate de creșterea costurilor factorilor de producție sau de restricțiile comerciale.

Ar trebui să se acorde prioritate sprijinirii fermierilor care utilizează practici sustenabile, asigurându-se totodată orientarea măsurilor către sectoarele și fermierii care sunt cel mai grav afectați de criză.

Mai multe avansuri din plățile directe, precum și din măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, acordate fermierilor începând de la 16 octombrie 2022.

Măsuri de piață de tip „plasă de siguranță” pentru sprijinirea pieței cărnii de porc, având în vedere situația deosebit de dificilă a sectorului.

O derogare excepțională și temporară pentru a permite producția pe pârloage a oricăror culturi în scopuri alimentare sau furajere, menținând în același timp întregul nivel al plății pentru înverzire acordate fermierilor. Acest lucru va spori capacitatea de producție a UE în pofida disponibilității limitate a terenurilor fertile.

Flexibilitățile temporare specifice în legătură cu cerințele de import existente privind hrana pentru animale vor contribui la atenuarea presiunii asupra pieței hranei pentru animale.

Comisia a propus un nou cadru temporar de criză, de sine stătător, care include și fermierii, producătorii de îngrășăminte și sectorul pescăresc. Acesta permite acordarea de ajutoare de stat fermierilor afectați de creșteri semnificative ale costurilor factorilor de producție. Prețurile la îngrășăminte și aprovizionarea cu îngrășăminte a fermierilor vor fi monitorizate pentru a se asigura faptul că perspectivele de recoltă la nivelul UE nu sunt periclitate.

Comisia propune, de asemenea, ca statele membre să comunice lunar date privind stocurile private de produse esențiale pentru alimente și furaje, pentru a avea o imagine de ansamblu precisă și în timp util a disponibilității acestora.

Consolidarea rezilienței și a sustenabilității sistemelor noastre alimentare

Sustenabilitatea alimentară este o parte integrantă a securității alimentare. La implementarea tranzițiilor necesare prevăzute în Strategia „De la fermă la consumator” și în Strategia privind biodiversitatea, Comisia se va asigura că productivitatea generală a agriculturii UE nu este subminată.

Aceasta înseamnă o utilizare sporită a inovațiilor, pentru a contribui la creșterea productivității în mod sustenabil, cum ar fi agricultura de precizie, noile tehnici genomice, gestionarea îmbunătățită a nutrienților, gestionarea integrată a dăunătorilor, alternativele biologice la pesticidele chimice etc.

Sporirea rezilienței, prin reducerea dependenței agriculturii europene de energie, de importuri cu consum ridicat de energie și de importuri de hrană pentru animale este, mai mult ca oricând, o necesitate. Reziliența necesită surse de import și piețe de desfacere diversificate, prin intermediul unei politici comerciale multilaterale și bilaterale solide.

Programul Orizont Europa va investi în cercetare și în inovare pentru a înlocui utilizarea îngrășămintelor sintetice. Printre propunerile prezentate de Comisie se numără sporirea eficienței de utilizare a azotului, tranziția la amoniacul verde pentru îngrășăminte și valorificarea biomasei. Comisia invită statele membre să utilizeze toate instrumentele disponibile în planurile lor strategice PAC pentru perioada 2023-2027 în această privință.

Este vorba, de exemplu, de utilizarea instrumentelor de gestionare a riscurilor, de dezvoltarea agriculturii de precizie sau de sprijinul cuplat pentru stimularea culturilor proteice.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2