Stiri

231

ANSVSA va publica produsele alimentare rechemate de la consumatori

autor

MeetMilk.ro

distribuie

ANSVSA, în calitate de autoritate competentă în domeniului siguranţei alimentelor din ţara noastră, ia măsuri pentru creşterea gradului de  încredere a consumatorilor în activitatea instituţiei prin aplicarea de măsuri care să asigure un nivel ridicat de protecţie a vieţii şi sănătăţii umane şi protecţia intereselor consumatorilor, incluzând practici corecte în comerţul  cu produse alimentare.

  Începând cu data de 12.10.2015, pe baza notificărilor furnizate de operatorii din industria alimentară, ANSVSA va publica informări privind rechemarea produselor alimentare de la consumatori, pe site-ul ansvsa.ro, accesând link-ul: http://www.ansvsa.ro/?pag=981   Aceasta este o acţiune de informare a populaţiei, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 178/2002*, despre cazurile în care există motive să se suspecteze că un produs alimentar prezintă un risc sau un potenţial risc pentru sănătatea publică şi despre măsurile întreprinse pentru limitarea acestuia. Prima etapă a fost finalizată la sfârşitul lunii iulie a acestui an, când ANSVSA a  început procesul de implementare al procedurilor cu rolul de a asigura o comunicare  rapidă între operatori şi Autoritate, în cazul iniţierii unei măsuri de reţinere oficială în vederea retragerii de la comercializare sau a rechemării a unor produse alimentare neconforme, care ar putea prezenta un potenţial risc pentru sănătatea publică. În acest sens, procedurile şi formularele aplicabile au fost afişate pe pagina web a ANSVSA la adresa http://www.ansvsa.ro/?pag=975   Demersul se încadrează în strategia Autorităţii de asigurare a transparenţei privind exercitarea competenţelor stabilite de legislaţia europeană şi cea naţională şi este justificat de bunele rezultate înregistrate de instituţiile omoloage din Marea Britanie, Germania, Irlanda, Belgia, Franţa şi SUA.   O altă acţiune în acest sens a fost  protocolul încheiat cu Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România, privind informarea reciprocă rapidă între cele două părţi, în situaţiile în care se identifică un risc sau un risc potenţial asupra sănătăţii publice, generat de alimente. Pe măsură ce a fost pus în aplicare, s-a dovedit a fi un instrument util,  mai ales în soluţionarea notificărilor transmise prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF).   Acest protocol a fost îmbunătăţit pe parcursul timpului, pe baza experienţei acumulate, au fost înlăturate multe deficienţe şi acum sistemul funcţionează mult mai eficient. De asemenea, informăm despre decizia ANSVSA de a derula, în perioada următoare, simulări pentru testarea capacitaţii de reacţie a Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF), în care vor fi implicate structuri ale Autorităţii de la nivel central şi local, precum şi operatori din industria alimentară.   *Art. 19 din Regulamentul nr. 178/2002 are ca obiectiv atenuarea problemelor care apar atunci când produsele alimentare care nu îndeplinesc cerinţele de siguranţă a alimentelor ies de sub controlul operatorilor din industria alimentara şi prevenirea, reducerea sau eliminarea riscurilor, atunci când un operator a introdus pe piaţă produse alimentare care ar putea fi dăunătoare sănătăţii consumatorilor.   Notificarea ANSVSA de către operatorii din sectorul alimentar permite monitorizarea aplicării de către operatori a măsurilor adecvate pentru abordarea riscurilor cauzate de un produs alimentar introdus pe piaţă şi dispunerea sau luarea măsurilor suplimentare, dacă este necesar, pentru evitarea riscurilor. Articolul 19 prevede cooperarea necesară între operatorii din industria alimentară şi ANSVSA, astfel încât să se asigure retragerea de pe piaţă a produselor alimentare care prezintă un pericol pentru sănătatea publică. (Serviciul Comunicare)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2