Ferma

394

Calendarul de sezon al lucrărilor din zootehnie

autor

MeetMilk.ro

distribuie

-  Oile coboară de la munte și începe campania de montă, un proces în care crescătorii ar trebui să colaboreze cu medicii veterinari pentru a evita eventuale incidente;

-  Pentru monta naturală se repartizează 20-30 oi pentru un berbec tânăr și 30-40 oi pentru un berbec adult, iar folosirea la montă a berbecilor se face prin rotație asigurându-se după 4 zile de activitate, 4 zile de repaus.

-  Pentru efectivele de ovine înscrise în registrul genealogic al rasei și pentru care se solicită ”sprijin cuplat zootehnic”, monta se face cu berbeci care dețin certificat de origine și se respectă raportul de sexe de minimum un berbec înscris în registrul genealogic al aceleiași rase la 35 de femele ovine;

-   În perioada montei este recomandat pășunatul numai pe răcoare, dimineața cât mai devreme și seara târziu, în funcție de temperatura mediului ambiant;

-  Toamna, odată cu aducerea animalelor în adăposturi, se recomandă aplicarea măsurilor sanitar – veterinare prevăzute pentru această lună la bovine și ovine: deparazitare internă și externă, atât pentru endo cât și pentru ecto-paraziți, endoparaziții fiind boli parazitare  digestive, sezoniere, manifestate prin tulburări digestive și metabolice, malnutriție, anemie și întârzieri în creștere.

-Deparazitarea animalelor este foarte importantă, de aceasta depinzând producția de lapte și de lână dar și sănătatea animalelor. Înainte de administrarea unui tratament se recomandă ca animalele să fie examinate de către un specialist, trebuie respectate dozele recomandate și alternarea produselor administrate pentru a evita riscul apariției rezistenței la o anumită substanță activă dintr-un medicament. Se recomandă ca, în paralel cu tratamentul efectivelor de animale, să se efectueze dezinfecția adăposturilor și a utilajelor;

-  Se fac ultimele verificări și eventuale reparații la adăposturi, pentru stabulația din timpul iernii, la pardoseală, uși, geamuri, precum și dezinfecție, dezinsecție și deratizare;

-  Se verifică evoluția gestației la bovine;

-  Se va evita pășunatul în diminețile în care se produce brumă, pentru a evita îmbolnăvirile la bovine (meteorism);

-  Spre sfârșitul lunii octombrie, pășunatul ar trebui să înceteze (în mod tradițional după Sfântul Dumitru - 26 octombrie), deoarece resursele furajere ale pajiștilor montane sunt epuizate, animalele nu mai au ce să consume, se bătătorește solul, vegetația se distruge, în special pe solurile în pantă și în perioadele ploioase, iar covorul ierbos are nevoie de o perioadă de refacere care începe din toamnă, astfel încât și anul următor să avem producții bune de iarbă.

-  Verificarea calitativă a furajelor și îndepărtarea din depozit a focarelor de furaje mucegăite sau alterate.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2