Ferma

246

Conferința la nivel înalt privind cercetarea agricolă

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a organizat la Palatul Parlamentului conferința la nivel înalt privind cercetarea agricolă, inovarea și bioeconomia, intitulată „Cercetarea agricolă – bază de dezvoltare a agriculturii europene, zonelor rurale și a bioeconomiei”, care va avea loc în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.   Ministrul Petre Daea a deschis lucrările conferinței, iar evenimentul a reunit factori de decizie în domeniul cercetării din cadrul Comisiei Europene (DG AGRI și DG Cercetare și Inovare), reprezentanți ai organizației internaționale a fermierilor COPA-COGECA, cadre universitare renumite, personalități din mediul academic, precum și al cercetării agronomice din România și din străinătate, antreprenori din sectoare bazate pe bioresurse, experți în domeniul consultanței agricole și experți din statele membre UE.   Obiectivul major al acestei conferințe a fost conștientizarea potențialului de dezvoltare pe care bioeconomia îl oferă printr-o intensificare durabilă și circulară a producției primare, prin conversia fluxurilor de deșeuri în produse cu valoare adăugată. Totodată, s-a evidențiat importanța dezvoltării și extinderii măsurilor bazate pe inovare, cercetare și  competențe specifice bioeconomiei.   În cadrul conferinței au fost abordate teme precum bioeconomia ca mijloc de dezvoltare rurală, provocările privind cercetarea și inovarea în agricultură și bioeconomie în Europa Centrală și de Est, soluții privind punerea în aplicare a tehnologiilor inovatoare pentru producția durabilă de alimente și de biomasă, îmbunătățirea Sistemului european de cunoștințe și inovare în agricultură (AKIS) în scopul furnizării de informații tehnice și științifice la zi obținute prin cercetare și inovare, cât și instrumente de finanțare și mobilizare a investițiilor în bioeconomie.   Având în vedere provocările cu care se confruntă agricultura și mediul, MADR si-apropus prin această conferință identificarea și aplicarea unor soluții viabile la nivelul statelor membre, în vederea protejării resurselor naturale care ar putea contribui la dezvoltarea unei agriculturi mai durabile, mai bine pregătite pentru viitor, cu accent special pe bioeconomie.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2