465
Recent, în Luxembourg a avut loc o nouă sesiune Agri-Fish, la nivel de miniștri ai Agriculturii din țările membre. Iată mai jos intervenția ministrului Petre Daea, pe tema Planurilor Naționale Strategice:
”Un început important pentru o etapă extrem de laborioasă având în vedere Politica Agricolă Comună, cu începutul acesta al Planurilor Naționale Strategice.
Demararea Planului Național Strategic se desfășoară bine în România, dar anumite reglementări au nevoie de ajustări tehnice, mai ales în contextul actual, care impune schimbări generate de cauze care nu au putut fi anticipate în faza de planificare a planurilor strategice.
Aspectele specifice aferente anumitor intervenții creează dificultăți în procesul de coordonare unitară a modalității de aplicare și raportare a acestora.
Datorită numărului mare al intervențiilor și a caracterului lor diversificat, fermierii întâmpină greutăți în înțelegerea și implementarea lor. Informarea fermierilor este un proces laborios și necesită timp.
Din această perspectivă, o parte din fermieri nu pot aplica anumite eco-scheme întrucât culturile însămânțate în asolamentul stabilit nu permit acest lucru, apoi necesitatea unei mai bune explicitări a extinderii aplicabilității sistemului de monitorizare a suprafețelor după primul an de aplicare.
Referitor la răspunsul la a doua întrebare, pentru a facilita implementarea planurilor naționale strategice, este necesară o mai mare flexibilitate din partea Comisiei Europene, având în vedere gradul ridicat de subsidiaritate necesar.
Modificările se impun, cum de altfel și un schimb de bune practici între Statele Membre ar fi util. În plus, termenele strânsepentru procedura de modificare pot reprezenta o constrângere suplimentară.
Cuantumurile stabilite pentru diferitele intervenții sunt puternic influențate de evoluția inflaționistă din Uniunea Europeană și va fi dificil să se asigure respectarea deplină a standardelor.