247
Ulterior emiterii raportului de săptămâna trecută, referitor la rezultatele trimestrului 1, în afacerile cu lapte și lactate, Rabobank revine cu previziuni pentru T2, indicând că creșterea aprovizionării cu lapte este puțin probabil să aibă o evoluție favorabilă, până la începutul semestrului doi al anului 2019. Iată acum previziunile pe zone geografice:Uniunea Europeană Stocurile de intervenție vor fi în continuare pe deplin absorbite de piață, evidențiindu-se o reducere pentru SMP în zona UE, absorbție care va continua și în T2 2019. China Este posibilă o scădere de două cifre ale importurilor, după cererile puternice de la începutul anului 2019, ceea ce reprezintă o accelerare moderată a creșterii importului în S2-2019. America de Nord Statele Unite ar putea să nu realizeze pe deplin dezvoltarea piețelor mondiale de lapte timp de câteva luni, din cauza unei aprovizionări interne adecvate, combinată cu provocările comerciale. America de Sud Producția de lapte avansează și probabil va determina scăderea prețurilor locale până la sfârșitul trimestrului II din 2019. Însă, condițiile economice provocatoare din Brazilia și Argentina vor limita creșterea cererii. Noua Zeelanda Creșterea fluxului de lapte se va tempera la sfârșitul sezonului, în condițiile în care se înregistrează condiții meteo uscate, în regiunile cheie. În timp ce rezervele suplimentare de hrană sunt în general abundente, unii fermieri din nordul insulei vor avea probleme. Australia Producția de lapte va continua să scadă în decursul anului 2019. Prețul laptelui de la Farmgate s-a îmbunătățit, așteptându-se o creștere mai mare în 2019/20. Dar marjele de fermă sunt încă strânse, iar aprovizionarea cu lapte va continua să se micșoreze pe termen scurt. Efectele meteorologice asupra hranei pentru animale Un mediu dificil de producție a laptelui va continua pe parcursul primei jumătăți a anului 2019. Impactul asupra calității și cantității hranei va continua să joace un rol important pentru UE, Australia și Noua Zeelandă, pentru ultimele luni ale sezonului 2018/19. Presiunea semnificativă asupra excedentului net exportabil disponibil avcontinua și în T2 2019. Volumele pentru export vor rămâne restrânse în restul anului 2019, producția urmând să se îmbunătățească modest în 2020. Presupunând că principiile macroeconomice nu vor slăbi în continuare în mod semnificativ în 2019, setările curente vor sprijini prețurile ridicate ale mărfurilor.