Țara noastră este în fața unei crize veterinare iminente având în vedere focarele de febră aftoasă (FMD) apărute în țările vecine României și bazându-ne pe experiența nefericită generată de pesta porcină africană (PPA) care evoluează de peste 8 ani în fermele Românești de suine, se arată într-un comunicat comun emis de APCPR și Holstein.ro.
Atragem atenția asupra lipsei unor măsuri ferme prin care să se reducă riscul de apariție al acestor boli în România!
Situația pe scurt: Focare multiple în țările vecine precum Ungaria unde s-au declarat zone de carantină, sacrificare preventivă într-un număr de 6 focare. Austria decide închiderea a 23 puncte de frontieră și începerea unui amplu program de dezinfecție. Slovacia declară stare de urgență sanitară.
Până în prezent, peste 15 000 animale ucise în aceste țări în câteva săptămâni, iar situația nu pare sub control. Virusul febrei aftoase are potențial de răspândire rapidă pe distanțe mari, inclusiv aerogen.
În data de 8 aprilie 2025, Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) și Asociația Crescătorilor de Vaci HolsteinRo au organizat, la București, o Conferință de presă la care au participat reprezentanți ai celor două Asociații și ai Federației Naționale Pro Agro.
În cadrul conferinței de presă, reprezentanții Asociațiilor au semnalat o nouă amenințare la adresa sectorului zootehnic românesc: riscul de răspândire a focarelor de febră aftoasă (FMD) în România, o boală extrem de contagioasă care ar putea duce la un colaps total al sectorului de producție de carne și lapte.
Având în vedere pericolul iminent reprezentat de răspândirea acestui virus și bazându-ne pe experiența pestei porcine africane (PPA) care evoluează cu pierderi semnificative de 8 ani pe teritoriul național (aprox. 2 milioane de porci uciși, din care 150.000 de scroafe matcă), în cadrul conferinței, au fost prezentate și măsuri posibile pentru îmbunătățirea gestionării situației actuale, inclusiv consolidarea colaborării între autoritățile sanitare veterinare, fermieri și organizațiile de specialitate, dar și creșterea conștientizării în rândul populației cu privire la riscurile implicate.
În completarea măsurii vaccinării profilactice de urgență, apreciem că autoritățile (Guvernul României, Ministerul Agriculturii, ANSVSA) ar trebui să implementeze și următoarele măsuri complementare:
1. Uniformizarea măsurilor de biosecuritate: este imperativă adoptarea unui set unitar de norme de biosecuritate care să fie aplicabil atât în exploatațiile comerciale, cât și în gospodăriile individuale. O astfel de uniformizare va reduce semnificativ riscul de răspândire a bolilor și va facilita
intervenția rapidă a autorităților în caz de focare, asigurând o protecție coerentă a întregii populații de animale la nivel național.
2. Comunicare centralizată zilnică: este necesară instituirea unui mecanism de comunicare centralizată, prin care autoritățile să transmită zilnic informații actualizate privind evoluția bolii la nivel european și național. Această informare trebuie să includă date epidemiologice, focare active, riscuri emergente și modificări ale strategiilor de control. În acest context, planurile de acțiune vor trebui adaptate în timp real, în funcție de noile informații și de evoluția contextului sanitar-veterinar.
3. Restricționarea sau interzicerea deplasărilor interne și internaționale: pentru a limita răspândirea virusului, este esențială restricționarea sau chiar interzicerea deplasărilor de animale, atât pe teritoriul național, cât și în afara acestuia. Excepție de la aceste măsuri vor face doar mișcările expres autorizate de autoritățile competente, în baza unei analize de risc și a unor condiții stricte.
4. Instalarea de urgență a punctelor de dezinfectare la frontiera cu Ungaria: în contextul extinderii alarmante a riscului de răspândire a virusului febrei aftoase în regiunea Europei Centrale și de Est, se impune implementarea imediată a punctelor de dezinfectare la toate punctele de trecere a frontierei dintre România și Ungaria, țară aflată în prezent sub presiune epidemiologică ridicată.
Aceste puncte de dezinfectare trebuie să fie dotate cu echipamente speciale pentru dezinfectarea vehiculelor rutiere și agricole care intră în țară, igienizarea încălțămintei și a hainelor persoanelor care trec frontiera, gestionarea deșeurilor și materialelor potențial contaminate transportate accidental.
Asociațiile cer autorităților să adopte măsuri ferme și rapide pentru a preveni apariția și răspândirea febrei aftoase și pentru a implementa strategii eficiente de control al pestei porcine africane. Este esențial să se asigure protecția fermelor românești și să se prevină pierderile economice și sociale cauzate de aceste boli.
Fermierii din România sunt într-o situație disperată și își pun speranța în sprijinul autorităților pentru a preveni un dezastru de proporții. Apelul lor este clar: acțiune imediată pentru a proteja sectorul zootehnic și producția națională de carne și lapte.
Dr. Adrian Balaban-Președinte APCPR
Lupu Ionuț Costin-Director ACV HolsteinRo