203
(Comunicat) Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, dr. Geronimo Brănescu, specialiști ai instituției și reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene vor purta discuții cu o delegație din Norvegia, condusă de șeful serviciilor veterinare din Norvegia, Kristina Landsverk, în vederea încheierii de parteneriate bilaterale în domeniul specific. Scopul acestei întâlniri, care va avea loc în perioada 18-20 iunie, este acela de a identifica subiecte de interes comun și, pe baza acestora, să se stabilească o platformă de colaborare, care să vizeze mai multe sectoare de activitate. Unul dintre subiectele abordate va fi cel al controlului populației de câini fără stăpân din România și modalitatea prin care partea română poate accesa un proiect finanțat de Granturile SEE și Norvegia* cu această destinație. În acest sens, ANSVSA va prezenta experților norvegieni date statistice actualizate privind populaţia canină din ţara noastră, acțiunile întreprinse pentru responsabilizarea deținătorilor de animale de companie, pentru reducerea numărului câinilor fără stăpân şi de prevenire a abandonului, cele mai frecvente nereguli şi abateri de la legislaţie constatate şi măsurile aplicate pentru remedierea acestora, în cadrul acțiunilor de control. Pentru serviciile veterinare din țara noastră, acest subiect constituie o permanentă preocupare, iar perspectiva utilizării unor resurse suplimentare pentru activitățile în curs sau pentru realizarea unor noi obiective, este de mare interes. ANSVSA își manifestă și pe această cale disponibilitatea pentru dialog și colaborare cu autoritățile competente din alte state, în beneficiul tuturor părților implicate. *SEE - Spațiul Economic European leagă cele 28 de state membre ale UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. Toate țările SEE au aceleași drepturi și obligații în ceea ce privește comerțul și investițiile, serviciile bancare și de asigurare și serviciile de cumpărare și vânzare, iar cetățenii au același drept de a munci, de a studia și de a locui în orice țară membră a SEE. Acordul acoperă, de asemenea, cooperarea în alte domenii importante, precum cercetarea și inovarea, educația, cultura și mediul.(Serviciul Comunicare ANSVSA)