Stiri

158

Semnarea primului acord de parteneriat dintre AFIR și mediul academic

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Adrian CHESNOIU, alături de președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaților, deputatul Alexandru STĂNESCU, de rectorul USAMV a Banatului din Timișoara, profesor univ. dr. Cosmin Alin POPESCU, și de directorul general adjunct al Centrului Regional AFIR pentru regiunea de Vest, Iulian BUCĂTARU, au participat astăzi, 14 martie 2019, la Conferința „Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă a Mediului Rural – Împreună cu mediul universitar creștem satul românesc”.   Conferințaa fost organizată în Aula Magna a Universității de ȘtiințeAgricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara (USAMVBT)de cătreinstituția de învățământîn parteneriat cu AFIR.   „Principalul obiectiv pe care ni l-am propus prin acest parteneriat este promovarea Programului Național de Dezvoltare Rurală prin informarea studenților despre oportunitatea accesării fondurilor europene pentru investiții agricole și non-agricole.Acești tineri sunt cei care vor face posibilă trecerea de la o agricultură arhaică la agricultura performantă, prin cercetare și inovare în acest sector și tot ce înseamnă evoluție în domeniu.Aș vrea să folosim această oportunitate, permisă de cadrul legislativ, și să dăm posibilitatea tinerilor studenți  de a fi implicați în zone efectiv practice, chiar și în pregătirea următorului exercițiu financiar, în realizarea unor studii de specialitate, inclusiv în monitorizarea indicatorilor de performanță prevăzuți în proiecte finanțate de Agenție.”,a menționat Adrian CHESNOIU, directorul general al AFIR. În cadrul conferinței, a avut loc semnarea acordului de parteneriat cu USAMVBT din Timișoara.   „Vrem să ajutăm studenții noștri să înțeleagă ceea ce înseamnă și care este importanța accesării fondurilor europene pentru tineri, pentru afacerile lor și pentru țara noastră. De asemenea, încurajăm acțiunile practice în cadrul internship-urilor la nivel interinstituțional și sperăm ca acest parteneriat să fie multiplicat la nivelul altor instituții de învățământ din România.În același timp, urmărim dezvoltarea unor parteneriate cu terți pentru participarea laproiecte internaționale privind dezvoltarea rurală.”a declarat prof. univ.dr. Cosmin Alin POPESCU, Rector al USAMV a Banatului din Timișoara.   Evenimentul  a adus în prim plan parteneriatul inovativ între AFIR și USAMVBT, care stă la baza asigurării premiselor dezvoltării durabile a mediului rural din Regiunea de dezvoltare vest – Timișoara.   „Ar trebui să ne uităm cu toții să vedem ce înseamnă această masivă investiție și susținere din fonduri europene în sectorul agricol românesc. Dacă am pornit de la un plug, o brazdă, astăzi avem tractoare și echipamente de cea mai înaltă tehnologie care au făcut posibilă racordarea agriculturii noastre la toate provocările prezentului, cât și la cele ale viitorului. Cred că parteneriatul nostru vizează atât trecutul instituțional, dar mai ales prezentul și viitorul generațiilor pe care cu onoare le formați  și de ale căror cunoștințe vom beneficia. Consider că este important să îi atragem pe tinerii studenți care vor fi specialiștii de mâine, dar și, din perspectiva noastră, potențialii noștri beneficiari sau cei care vor gestiona afacerile dezvoltate în agricultură.”,a precizat Adrian CHESNOIU. Totodată, conferința a găzduit evenimentul regional de prezentare a platformei inovative de colaborare instituțională pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural, a informațiilor privind fondurile disponibile pentru finanțarea proiectelor de investiții în agricultură și a informațiilor privind Planul strategic pentru PAC post 2020, dar și prezentarea aplicației Catalogul Produselor Alimentare Certificate (CPAC), dezvoltată de AFIR.Aplicația CPAC permite utilizatorilor să acceseze, în timp real, informațiicu privire la produsele agroalimentare înregistrate pe scheme naționale și europene de calitate, precum și detalii complete referitoare la producător și la rețetele utilizate.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2