267
(Comunicat) Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a primit miercuri, 3 aprilie 2019, la sediul MADR o delegație de experți în domeniul pestei porcine africane, condusă de Dr. Jose Manuel Sanchez-Vizcaino, profesor de sănătate animală la Universitatea din Madrid și expert al Organizației Mondiale pentru Sănătate Animală pe problema pestei porcine africane. Din delegația invitată, au mai făcut parte inginerul Iani Chihaia de la Asociația Națională a Fabricanților de Nutrețuri Combinate din România, Megan C. Niederwerder (Kansas State University), Enric Marco Granell (Președinte EAPHM) și Gonzalo Mateos. Alături de ministrul Petre Daea s-au aflat secretarii de stat Daniel Dumitru Botănoiu, Alexandru Țachianu, subsecretarul de stat Maricel Floricel Dima, directorul general al Direcției Generale Politici Agricole, Elena Tatomir, directorul general al Direcției Generale Afaceri Europene și Relații Internaționale, Roxana Zarma, directorul general adjunct al Direcției Generale Politici Agricole, Mihai Neagu, directorul Direcției Politici în Zootehnie Maria Toma, precum și vicepreședinții ANSVSA, respectiv dr. Csutak Nagy Laszlo și dr. Octavian Ilisoi. Discuțiile din cadrul întâlnirii s-au axat pe subiectul Pestei Porcine Africane (PPA) și pe demersurile efectuate pentru combaterea acestei boli. Petre Daea a realizat o prezentare detaliată a situației PPA pe teritoriul țării noastre, precum și a măsurilor întreprinse de autoritățile române cu privire la evoluția epidemiei în România: de la apariția în 31 iulie 2017 a primului focar confirmat într-o gospodărie situată la periferia municipiului Satu-Mare, cu punctul culminant al epidemiei atins în anul 2018 și până la momentul prezent, când se remarcă tendința de scădere a PPA în țara noastră. Petre Daea a precizat că, încă de la apariția primului focar, au fost imediat puse în funcțiune măsurile cuprinse în Planul de Contingență, realizându-se o colaborare instituțională a tuturor celor implicați în combaterea PPA. La rândul său, profesorul a afirmat că situația țării noastre este una complexă, dat fiind faptul că ne învecinăm cu țări care se confruntă cu acest virus, dar cărora li se aplică reguli diferite de combatere a PPA. Jose Manuel Sanchez-Vizcaino a subliniat faptul că, deși în țara noastră creșterea porcilor este o tradiție, populația, prin măsurile implementate de autorități, a conștientizat gravitatea situației din România. De asemenea, acesta și-a arătat disponibilitatea de a instrui personalul tehnic implicat în combaterea PPA din România în cadrul unei universități din Spania. Acesta a apreciat implicarea autorităților și capacitatea ministrului român de a avea o viziune complexă asupra virusului și i-a mulțumit pentru primirea călduroasă și modul în care înțelege și abordează problematica PPA. În încheiere, Petre Daea și-a exprimat recunoștința față de profesor pentru tot sprijinul acordat, încă de la prima întâlnire, în privința capacității de gestionare a situației pestei porcine africane pe teritoriul României, precum și pentru contribuția valoroasă adusă mediului academic.