183
(Comunicat) Domnul Secretar de Stat în MADR, Alexandru Potor, a participat la Conferința Internațională de Științe Agricole Organice de la Eisenstadt, Austria care a avut ca temă ”Evoluțiile dinamice în domeniul ecologic”. Inițiativa președinției austriece de a organiza această conferință este un prilej de a reuni factorii de decizie politică, părți interesate, cercetători și organizații nonguvernamentale pentru a discuta chestiuni relevante referitoare la rolul agriculturii ecologice la nivelul politicilor europene și naționale. Sectorul agriculturii ecologice a căpătat o importanță tot mai mare în Uniunea Europeană, comerțul cu aceste produse ecologice ajungând în 2017 la 216 mii tone. România a încurajat întotdeauna dezvoltarea sistemului de producție ecologică prin măsurile specifice de sprijin din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală pentru conversia la agricultura ecologică și menținerea practicilor de agricultură ecologică. România este prezentă cu produse certificate ecologic, în principal cereale, oleaginoase și plante proteice, pe aproape toate piețele Uniunii Europene. În 2017 au fost comercializate 380 mii tone produse ecologice atât la nivel național, cât și la export. Țara noastră dorește consolidarea competitivității sectorului ecologic și dezvoltarea acestuia, în acest scop fiind esențială inovarea și cercetarea. În vederea creșterii sprijinului pentru cercetare în domeniul producției ecologice, crearea unui fond de cercetare la nivel european, care să includă în mod explicit componenta producției ecologice, ar fi de mare interes pentru România. Secretarul de stat Potor a concluzionat: ”La nivel național dorim să încurajăm cultivarea suprafețelor în sistem ecologic și creșterea acestora la 500 000 hectare și înființarea unor centre de informare pentru producători privind facilitățile acordate acestora. Ne preocupă identificarea de noi modalități pentru dezvoltarea pieței produselor ecologice luând în considerare valoarea adăugată a acestora și posibilitatea de promovare a regiunilor din centrul și estul Europei”. Dezbaterile din cadrul conferinței vor contribui la consolidarea schimbului de informații, fapt ce va constitui baza inițierii unor noi programe de cercetare și inovare.