(Comunicat) Reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale au continuat acțiunile de promovare a oportunităților de finanțare europene prin organizarea unor noi întâlniri de lucru la Timișoara și la Craiova. La aceste evenimente au participat alături de conducerea MADR și experți ai DGP AM POPAM, peste 70 de persoane - reprezentanți ai mediului universitar, ai firmelor de consultanță, ai filialelor regionale ale Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură, ai primăriilor, pescari precum și potențiali beneficiari. În cadrul acestor evenimente, directorul general Ciceronis Cumpănăşoiu a subliniat importanța valorificării oportunităților de finanțare oferite prin POPAM și a amintit de posibilitatea utilizării facilităților puse la dispoziția potențialilor beneficiari cum ar fi: aportul în natură, avansul și plata la factură. Au fost prezentate, cu detalii și exemple, măsurile referitoare la: infrastructura pescărească (modernizarea porturilor pentru activități pescărești, modernizarea locurilor de debarcare, înființarea/modernizarea adăposturilor pescărești), diversificarea veniturilor, (investiții la bord, turismul pentru pescuit cu undița, restaurante cu specific pescăresc, etc), acvacultură (investiții productive în acvacultură, inovare, servicii de consiliere pentru fermele de acvacultură, măsuri pentru sănătatea și bunăstarea animalelor), stimularea comercializării și prelucrării (planuri de producție și comercializare, măsuri de marketing, prelucrarea produselor pescărești și de acvacultură). Totodată, experții DGP AM POPAM au răspuns cu exemple concrete la întrebările adresate de participanți, au clarificat aspecte specificate în Ghidurile solicitantului (obligativitatea certificatului de urbanism, autorizații de construcție, formarea profesională a specialiștilor din domeniu, etc) și au discutat cu potențialii beneficiari elemente punctuale referitoare la ideile de proiecte ale acestora (crearea unui centru de diagnoză în ihtiopatologie, crearea unei ferme de raci, etc.). Autoritatea de Management a reiterat faptul că este determinată să ofere sprijin și consiliere potențialilor beneficiari în a depune proiecte viabile și a invitat pe toți cei interesați să transmită ideile de proiect pentru a fi analizate în vederea stabilirii unei posibile eligibilități – formularul sintetic de prezentare a ideilor de proiect (intitulat Formular de intenție de depunere a unei cereri de finanțare) poate fi accesat la adresa: http://www.ampeste.ro/informari/491-formularul-de-intentie-de-depunere-a-unei-cereri-de-finantare.html