200
(Comunicat) Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, a participat marți, 24 octombrie 2017, la o nouă întâlnire de lucru cu întreaga conducere a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) de la nivel central, regional şi judeţean pentru a analiza stadiul implementării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 și gradul absorbției fondurilor europene. În cadrul celei de-a patra întâlniri lunare din seria celor desfășurate pe această temă, s-au analizat plățile efectuate de către AFIR până la 15 octombrie 2017, dar și previziunile de plată pentru ultimul trimestru al acestui an. Cu prilejul acestei noi întâlniri de lucru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, a declarat: „Cât timp veți lucra pentru AFIR, aveți obligația clară de a face treabă. Nicăieri, în nicio împrejurare, la niciun nivel nu se pun lucrurile altfel. Faptul că am pus laolaltă efortul conjugat al instituțiilor, ne-a permis să ajungem aici, într-o situație bună. Instituțiile Ministerului Agriculturii funcționează și trebuie să funcționeze din ce în ce mai bine. Bineînțeles, în ceea ce vă privește mai sunt etape pe care trebuie să le parcurgeți cu succes: este etapa de sfârșit de an, sunt etapele următoare, unde trebuie să accelerăm pentru a lua toți banii de la Uniunea Europeană. Este un obiectiv de guvernare foarte clar, acela de a accesa în întregime fondurile europene disponibile pentru România”. De asemenea, secretarul de stat Alexandru POTOR a felicitat echipă AFIR pentru implicare și pentru eforturile depuse în atingerea țintei de absorbție stabilite pentru trimestrul al treilea. „Un efect surprinzător al activității AFIR din acest an a fost reacția celor care depun proiecte și mă refer la momentele în care beneficiarii Programului au spus că s-a schimbat în bine Agenția. S-a schimbat ceva la nivel de percepție, s-a schimbat ceva în sensul implicării pozitive a experților Agenției, între managementul de la nivel județean, regional sau național și beneficiari. A fost extraordinar acest lucru, pentru că reacțiile acestea au venit în mod natural. Beneficiari din diverse părți ale țării au spus <<Agenția aceasta, AFIR, chiar se mișcă>> și acesta e un lucru care vi se datorează dvs., în ansamblu, ca și echipă.”, a precizat secretarul de stat Alexandru POTOR. În continuare, discuțiile s-au axat pe analiza punctuală a stadiului implementării Programului, a nivelului absorbției efective a fondurilor nerambursabile pentru fiecare structură a AFIR, pe demararea acțiunilor necesare pentru asigurarea plăților în perioada următoare și pe intensificarea procesului de simplificare a procedurilor de lucru. „Activitatea Agenției s-a concretizat în acest an prin efectuarea către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice a unui nivel record de plăți, respectiv 1,7 miliarde de euro – din care 1,56 miliarde de euro reprezintă cofinanțarea Comisiei Europene – reprezentând fonduri nerambursabile acordate pentru proiecte de investiții și pentru plățile compensatorii pentru mediu și climă. Este un rezultat la care am ajuns datorită profesionalismului și implicării extraordinare a personalului AFIR, dar și cu suportul direct al beneficiarilor PNDR.A fost un an extrem de dificil, dar, din punctul meu de vedere, Agenția a confirmat. Subliniez ca a fost o muncă de echipă și o bună parte dintre colegii mei a răspuns exigențelor profesionale.”, a declarat directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.