România va mai putea acorda plăţi naţionale directe complementare doar în 2013 şi 2014, dar va continua să negocieze cu Comisia Europeană posibilitatea de a susţine fermierii români cu plăţi naţionale, a declarat, la finalul lunii martie, la o întâlnire în judeţul Timiş, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Achim Irimescu. „Consiliul de miniştri ai UE nu ne-a acordat posibilitatea, aşa cum am cerut, să mergem cu plăţile complementare până în 2020. Noi sperăm să mai negociem ceva cu ei, dar deocamdată, Consiliul a acceptat să menţinem plăţile la nivelul de 450 de milioane de euro din bugetul naţional pentru sectorul zootehnic şi vegetal pe 2013 şi 2014. Din 2015 se aplică degresiv, cu 10% pe an din suma iniţială, deci vor ajunge la 70% în 2015, respectiv la 20% în 2020”, a explicat Achim Irimescu. Fermierii susţin că vor solicita lămuriri Comisiei Europene, cu privire la aceste aspecte. „Vom face scenarii şi vom adresa întrebări la Bruxelles şi abia după aceea ne vom pronunţa pe cea mai avantajoasă formulă pentru fermieri, pe care să o notificăm la Comisia Europeană”, ne-a spus Claudiu Frânc, preşedintele FCBR, referitor la sprijinul pentru sectorul de creştere a bovinelor pentru perioada 2015-2020.(Mai multe, pe www.agroinfo.ro)