Farm

209

AFIR acordă fonduri pentru comasarea terenurilor

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) amintește tuturor celor interesați că se pot depune proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă pentru stimularea comasării terenurilor și pentru consolidarea exploatațiilor agricole prin submăsura 6.5 „Schema pentru micii fermieri” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).   Sesiunea de primire a proiectelor a fost lansată pentru prima oară pe 15 decembrie 2016 și are ca dată limităde depunere ziua de 15 mai 2017, ora 16.00. Alocarea bugetară stabilită pentru sesiunea de depunere în curs aferentă submăsurii (sM) 6.5 este de 112,33 milioane de euro. Sprijinul public nerambursabil pentru beneficiarii sM 6.5 se acordă sub formă de plată anuală începând cu anul semnării Contractului de Finanțare și până la data de 31.12.2020. Valoarea sprijinului ajunge până la 1.500 de euro/ an și reprezintă 120% din suma anuală pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I.   Beneficiarii eligibili în cadrul acestei submăsuri sunt micii fermieri care au aplicat cel puțin un an Schema simplificată pentru micii fermieri din Pilonul I, implementată prin APIA, și care doresc să cedeze exploatația agricolă prin contract de arendă pe minim 20 de ani, prin contract de vânzare – cumpărare sau prin act de donație. Prin submăsura 6.5 se încurajează comasarea terenurilor agricole pentru creșterea productivității sectorului agricol. Consolidarea exploatațiilor agricole va permite accesul la finanțări europene pentru investiții mai multor solicitanți și, totodată, va asigura un venit mai mare micilor fermieri care transferă exploatația.   Cererile de Finanțare se depun on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul Solicitantului pe care îl pot consulta pe site-ul Agenției, la secțiunea „Investiții PNDR”, în pagina dedicată submăsurii 6.5.6       INFORMAȚII SUPLIMENTARE   Beneficiarii eligibili pentru acest tip de finanțare acordată prin PNDR 2020 sunt micii fermieri ale căror exploataţii agricole îndeplinesc condiţiile din cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I şi care au aplicat cel puţin un an această schemă, conform Titlului V din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, cu modificările și completările ulterioare.   Solicitanţii (persoane fizice/ reprezentanții legali) eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin sM 6.5 trebuie să îndeplinească următoarele condiţii obligatorii:

  • să fie persoane fizice sau juridice române;
  • să acţioneze în nume propriu;
  • să aibă vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi la data depunerii Cererii de Finanțare;
  • să fi aplicat cel puţin un an Schema simplificata pentru micii fermieri din Pilonul I;
  • să deţină integral în proprietate exploatația (cel putin terenurile sau terenurile și animalele care au făcut obiectul sprijinului în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I) ce urmează a fi transferată/care a fost transferată;
  • să se angajeze să transfere definitiv/să fi transferat definitiv către alt fermier întreaga sa exploataţie (cel putin terenurile sau terenurile și animalele care au făcut obiectul sprijinului în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I) şi drepturile de plată corespunzătoare;
  • să nu creeze condiţii pentru a obţine în mod necuvenit un avantaj, în sensul prevederilor articolului 60 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în orice etapă de derulare a proiectului.

  Pentru a putea primi sprijin în cadrul sM 6.5, solicitantul sprijinului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • să fi aplicat cel puţin un an Schema simplificată pentru micii fermieri din Pilonul I;
  • să dețină/să fi deținut în proprietate exploatația ce urmează a fi transferată/a fost transferată;
  • să fi transferat/să se angajeze să transfere definitiv către alt fermier întreaga sa exploataţie şi drepturile de plată corespunzătoare;
  • contractul de transfer definitiv al terenului este încheiat pe durata minimă de 20 de ani.

Stabilirea punctajului unei cereri de finanțare eligibile se realizează în baza următoarelor principii/criterii de selecţie:

  • principiul dimensiunii fermei transferate, prin prioritizarea celor mai mari exploatații (maxim 30 puncte);
  • principiul comasării exploatațiilor (maxim 60 de puncte);
  • principiul potențialului agricol al zonei care vizează zonele cu potențial determinate în baza studiilor de specialitate (maxim 5 puncte);
  • principiul dreptului real de proprietate (maxim 5 puncte).

  Toate criteriile de eligibilitate și de selecție devin obligatorii pentru menţinerea sprijinului pe toată perioada de valabilitate a Contractului de Finanțare. Sprijinul public nerambursabil se acordă anual, începând cu data transferului și până la data de 31.12.2020 și reprezintă 120% din suma anuală calculată a sprijinului pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I (maximum 1.500 euro/an, reprezentând 120% din suma maximă anuală calculată a sprijinului pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I).   De reținut faptul că solicitanții care nu au primit sprijin de la APIA în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I și nu se regăsesc în Anexa nr. 7 la Ghidul Solicitantului, respectiv care nu au prezentat o adeverinţă APIA din care să rezulte suma primită, nu pot accesa sM 6.5.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2