216
(Comunicat) Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a lansat o nouă sesiune de primire a cererilor de finanțare pentru înființarea și funcționareagrupurilor de producători în sectorul agricol și în cel pomicol, prin submăsurile 9.1 și prin 9.1a din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Sesiunea se desfășoară în perioada 26 iunie 2019, ora 9:00 – 30 septembrie 2019, ora 16:00, iar alocarea financiară anuală este de 7.729.354 euro pentru submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”și de 5.300.811 euro pentru submăsura 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”. Pragul minim al punctajului pe care trebuie sa îl întrunească o cerere de finanțare pentru depunere este de 10 puncte. „Lansăm azi o nouă sesiune de depunere a proiectelor de investiții dedicată grupurilor de producători, cu o alocare financiară anuală de peste 13 milioane de euro pentru sectoarele agricol și pomicol. Sprijinul financiar acordat prin PNDR 2020este direcționat pentru a susține înființarea și funcționarea grupurilor de producători, astfel încât să se poată asigura valorificarea în comun a produselor agricole ale membrilor, dar șiintegrarea pe piaţă a producătorilor primari prin adaptarea producţiei acestora la cerinţelepieţeişi comercializarea în comun a producţiei lor. De asemenea, fondurile pe care le punem acum la dispoziția fermierilor pot fi utilizate pentru a asigura îmbunătăţireaperformanţelor generale şicreşterea veniturilor generate de exploataţiileagricole și pentru crearea şi promovarea lanţurilor scurte de aprovizionare.” a precizat Directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU. Sprijinul public acordat este100% nerambursabil şi nu poate depăşi suma maximă de 100.000 euro/anși 10% din valoarea producţiei comercializate în primii cinci ani de la recunoaștere. Sprijinul, acordat în baza unui plan de afaceri, este forfetar, degresiv, plătit în tranșe anuale, pentru o perioadă care nu poate depăși 5 ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut. Cererile de finanțare se depun on-line pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info,până în data de 30 septembrie 2019, ora 16:00 sau până la epuizarea fondurilor disponibile. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții de fonduri nerambursabile au la dispoziție Ghidul solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenției, la secțiunea Investiții PNDR.