147
Dezvoltat de catre Synergon Consulting, ConsumerBrain este un instrument de cercetare de piata care investigheaza modul de functionare a mecanismelor creierului uman si raspunde la intrebarea "de ce": de ce un consumator alege un produs in detrimentul altuia sau un spot TV sau chiar un ambalaj. Studiul de neuromarketing, primul comandat de o companie cu activitate pe piata locala, s-a desfasurat in mai 2010. "Comportamentul consumatorului este intr-o continua schimbare, motiv pentru care strategiile trebuie updatate permanent. Decizia de a apela la o cercetare de neuromarketing a venit firesc. Evolutia Agricola Bacau s-a bazat si se bazeaza in continuare pe inovatie: inovatie la nivelul produselor lansate, in paralel cu folosirea celor mai inovative tehnici de cercetare de piata pentru a fi permanent corelati cu noile tendinte", a declarat Grigore Horoi, presedinte Agricola Bacau. ConsumerBrain furnizeaza informatii despre ce face consumatorul si cum se comporta in momentul deciziei de cumparare. Printr-o suita de exercitii online, instrumentul culege informatii despre mecanismele creierului ce determina procesul de cumparare si obiceiurile de consum. Datele brute culese in urma parcurgerii exercitiilor online sunt analizate si interpretate cu ajutorul metodelor de cercetare neurostiintifice, ducand astfel la identificarea mecanismelor ce ghideaza tiparele comportamentale ale consumatorilor.