292
La finalul săptămânii care de abia a trecut, gospodarii de la Agricola Bacău au organizat un eveniment care s-a dorit a fi corporate, dar care, ca de fiecare dată, a ieşit plin de emoţie, eveniment care a marcat adoptarea unei noi imagini pentru produsele sale. Desigur, scopul acţiunii a fost atins din plin, mai ales că programul propus invitaţilor a fost cât se poate de bogat şi plin de informaţii: Vizită la ferma de păsări, conduşi fiind de doamna Vicepreşedinte al Grupului Aricola, Tatiana Cimpoieşu, aceea care a oferit numeroase informaţii despre grup, companii şi produse, o altă vizită la Salbac, gazdă fiind neobosita doamnă Angelica Şmil, aceea care a prezentat liniile de producţie a salamurilor crud-uscate dat care a şi vorbit despre evoluţia firmei, precum şi la fabrica de mâncărurui semi-preparate, Europrod, în timpul prezenţei de acolo, invitaţii luând cunoştinţă cu evoluţia companiei, gama de produse ready to cook, dar şi cu intenţia declarată de a dezvolta cât mai mult posibil liniile de export. În ultimul punct al programului, atât invitaţii, cât şi o parte a salariaţilor grupului, au luat cunoştinţă cu un număr de 20 de tineri băcăuani, unii dintre ei, proveniţi din mediul rural, care, bine îndrumaţi de maestrul bucătar Cezar Munteanu, au făcut cu succes primii paşi în arta gastronomiei, oferindu-le celor prezenţi cânteva mâncăruri pregătite chiar de ei. Un altfel de imagine Cât despre noua imagine Agricola, ea s-a conturat ca o linie unitară, care să individualizeze la raft produsele grupului, după cum au informat domnii Cristian Călin-Director PR, şi Daniel Bitere-Director de marketing. Surprinde în mod foarte plăcut ideea de unitate oferită tuturor produselor deja emblematica nuanţă de verde a produselor, suprinde designul deosebit de inspirat şi modern al elementelor grafice de pe ambalaje şi, mai ales, suprinde într-un mod cu totul şi cu totul deosebit decupajul în formă de casă, de pe ambalaje, prin acest decupaj putând fi vizualizate produsele. De fapt, aceasta este ideea şi intenţia principală a noii imagini a produselor: aceea de a reuni în jurul celor mai alese bucate pregătite de gospodarii de la Agricola fiecare familie de români. Deşi neanunţată ca intenţie, însă, cu atât mai sugestivă, prin acest element de design adoptat, decupajul-căsuţă, fiecare produs capătă valoare emoţională, punând plăcere, confort şi afecţiune în fiecare masă luată împreună cu familia sau cu prietenii. Pe această idee este croit şi noul slogan al firmei Agricola Bacău: „Împreună la masă” (cu varianta „Mâncăm împreună, rămânem împreună”), echipa de acolo, bine strunită şi îndrumată de domnul preşedinte Grigore Horoi, gândind fiecare gest, fiecare acţiune cu aceeaşi căldură a sufletelor lor de harnici gospodari, care fac totul cu bun temei, trainic şi pentru a da consistenţă viitorului. În rest, iată în comunicatul de mai jos datele tehnice ale momentului: AGRICOLA are o nouă imagine de brand
Gustul Viitorului
Bucureşti, 15 noiembrie 2019O nouă imagine a Brandului AGRICOLA Noua imagine a Brandului AGRICOLA este vizibilă în rafturi începând cu luna noiembrie pentru cca. 600 sku-uri din toate categoriile. AGRICOLA a demarat încă din 2018 proiectul de repoziționare și redesenare a brandului, ca urmare a unei ample cercetări în colaborare cu BrandTailors. Noul slogan al product-brandului AGRICOLA se intitulează «Împreună, la masă», iar toate categoriile de produse AGRICOLA au acum un concept de brand comun, unitar, definit în jurul esenței brandului: mâncare gătită, autenticitate și savoare. Poziționându-se în piață ca fiind ‘’suporterul mâncării gătite în stilul tău’’, AGRICOLA promite să readucă familiile de români în jurul meselor bogate și sănătoase. “De peste 60 de ani AGRICOLA face parte din familiile românilor și le este alături la masă. În prezent, oferim o varietate bogată de mâncăruri gătite sau pentru gătit: carne de pasăre, mezeluri crud-uscate și fiert-afumate, semipreparate, ready-meals, ouă proaspete și lactate. Pe de altă parte, cele mai bune lucruri se întâmplă când suntem împreună – din toate năzuințele românilor, cea în care suntem alături de familie și prieteni este cea mai des întâlnită. Într-o lume plină de tehnologie care, din păcate, mai mult ne ține departe unul de celălalt, AGRICOLA crede în puterea oamenilor de a se strânge împreună și de a crea familii, grupuri și comunități” – apreciază Grigore Horoi, președintele Grupului AGRICOLA. Noua imagine AGRICOLA va fi dezvăluită consumatorilor, clienților și partenerilor printr-o campanie de ATL care va demara în 2020. Dezvoltată pe baza unui concept creativ al Agenției WOPA sub sloganul ’’Cine mănâncă împreună rămâne împreună’, aceasta va fi susținută printr-o comunicare in-store și de PR. “În cultura românilor, a găti pentru ceilalți înseamnă mai mult decât mâncare – este o formă de manifestare a afecțiunii, a generozității și a ospitalității noastre proverbiale. Iar când se adună familia în jurul mesei îmbelșugate este un moment de liniște, bucurie și un prilej de comunicare.”, declară Daniel Bitere, Director de Marketing Grup AGRICOLA. Asociația AGRICOLA – Neam de gospodari încheie primul proiect de CSR: Gustul Viitorului 2019 a însemnat și înființarea Asociației nonprofit AGRICOLA – neam de gospodari. Pornind de la valorile brandului, aceasta a demarat un program de responsabilitate socială prin care își asumă grija față de comunitatea din care face parte prin două proiecte care și-au propus să aducă soluții inovatoare în educație și sănătate. “Gustul Viitorului“ este proiectul prin care AGRICOLA investește cu responsabilitate în educație, pentru a crește generațiile viitoare de profesioniști în arta culinară. Gastronomia este un domeniu complex și solicitant care presupune muncă, sacrificiu și perfecționare continuă. În lipsă de contexte în care tinerii să poată descoperi frumusețea și prestanța domeniului, acesta este în pericol de a-și periclida imaginea. Copiii talentați și dispuși să își asume acest domeniu sunt demotivați și descurajați din cauza lipsurilor din sistemul de învătământ. Fără laboratoare dotate și pregătire adaptată la nevoile contemporane, aceștia nu au o șansă reală de a-și construi un viitor. Prin urmare, Asociația Agricola, alături de Chef Cezar Munteanu și-a asumat asigurarea unui mediu propice prin care 20 de tineri din clasele de bucătari ai Liceului Economic Ion Ghica din Bacău să poată evolua la nivelul următor pentru o șansă la titlul de maestru-bucătar. “Gustul care face bine” este cel de-al doilea proiect în derulare care își propune remedierea unei probleme reale la nivel regional: alimentația copiiilor din Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență din Bacău. Când un copil se îmbolnăvește, întreaga familie este afectată iar în contextul unei boli, alimentația este foarte importantă în procesul său de recuperare. Acestea este motivul pentru care Asociația AGRICOLA se implică prin dotarea cantinei cu utilaje moderne de gătit, prin schimbarea modului de prezentare și de servire a mâncării și prin redefinirea preparatelor servite alături de Chef Cezar Munteanu. Responsabilitatea socială este mai mult decât un act de caritate sau o simplă donație. Presupune asumarea implicării în găsirea de soluții strategice prin care comunitatea, în ansamblul ei, să se poată dezvolta coerent pe termen lung. În primele 9 luni, Afacerile Grupului AGRICOLA au crescut cu 8% În primele 9 luni ale anului 2019 Grupul de firme AGRICOLA menține dimanica anului trecut, înregistrând o creștere a cifrei de afaceri de 8% față de perioada similară a anului 2018, ajungând la 575,600 milioane lei. “AGRICOLA continuă în 2019 strategia de consolidare a afacerilor care reprezintă core-business-ul companiilor grupului și chiar dacă a făcut exit din două afaceri – servicii pentru agricultură și retail de proximitate – realizează creșteri importante pe categoriile de bază, astfel încât după primele 9 luni ale acestui an raportăm o creștere de 8% a afacerilor grupului nostru, în linia evoluției ultimilor ani”, declară Grigore Horoi, președintele AGRICOLA Bacău. Agricola Internaţional SA, cea mai importantă companie a Grupului AGRICOLA, în care sunt integrate lanțul de producție al cărnii de pasăre şi operatorul logistic, a înregistrat în primele nouă luni luni o cifră de afaceri de 378,371 mil. lei, în condițiile în care a vândut cu aproape 9% mai multă carne de pasăre, creșterea valorică fiind de aproape 11% comparativ cu anul trecut. “Cifra de afaceri obținută se datorează în special creșterii cantitative a vânzărilor AGRICOLA de produse diferențiatoare, cu valoare adaugată mare, și mă refer aici la Puiul Fericit, Puiul Fermierului și a produsului nostru cel mai «tânăr», lansat cu succes la sfârșitul anului 2018, Cocoșel de Pădure – primul pui coquelet proaspăt românesc. Strategia noastră vizează în continuare vânzările de pui cu creștere lentă, unde AGRICOLA deține 80% din piața internă” a precizat președintele AGRICOLA. Cifra de afaceri a companiei SALBAC a crescut în primele nouă luni cu 7,2%, ajungând la 105,146 mil. de lei, în condițiile în care vânzările la categoria salamuri crud-uscate au înregistrat o creștere de 8,2% în valoare, iar mezelurile fiert-afumate o creștere valorică de 6%. „Creștem în continuare grupa salamurilor crud-uscate, unde ne consolidăm poziția de lider de piață, iar Salamul de Sibiu AGRICOLA își întărește poziția de lider detașat în segment”, precizează Grigore Horoi. Categoria semipreparate şi produse de tip ready-meal, obţinute la fabrica Europrod, a înregistrat în această perioadă o creştere a cifrei de afaceri de 6,78% (42,863 mil. de lei), în contextul în care exporturile companiei în țările europene ating cota de 25% din producție. La Europrod s-a finalizat la începutul acestui an o investiție de peste 5,5 milioane euro, dublând capacitatea sa de producție. Pentru categoria ouălor proaspete obținute în cadrul Avicola Lumină, se înregistrează în primele 9 luni ale anului o menținere a cifrei de afaceri de 38,752 mil. de lei, în condițiile în care se menține și numărul ouălor vândute (59,348 mil. buc) față de perioada similară anului 2018. „Continuăm la nivel de grup strategia de creștere și diferențiere și suntem motivați să facem acest lucru atât de așteptările consumatorilor privind produsele de înaltă calitate, cât și de distincțiile pe care produsele noastre de top le primesc în concursuri internaționale de calitate și gust. La abatorul de păsări am demarat în acest an o investiție cu un total de 16 milioane de euro, care va asigura o creștere a capacității de producție cu 70%. Suntem încrezători că ne vom crește și consolida poziția în piața internă, accea de jucător important în agribusiness-ul românesc”, afirmă Grigore Horoi.