Technologies

289

Alfredo Seafood a obținut certificarea MSC și ASC pentru somon refrigerat

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Alfredo Seafood, una dintre cele mai importante mărci din România, sub a cărei denumire sunt importate şi distribuite produse din peşte şi fructe de mare, anunță obținerea certificării MSC (Maritime Stewardship Council) și ASC (Aquaculture Stewardship Council) pentru o serie de produse de pete și fructe de mare, comercializate în stare refrigerata sau congelată.   Alfredo Seafood devine astfel singurul brand românesc care deține, la ora actuală, aceste  certificări pentru anumite produse de pește refrigerat. Certificările MSC și ASC sunt acordate atât fermelor piscicole cât și companiilor care procesează, depozitează și transportă peștele, cum este cazul Alfredo Seafood. În ambele variante de atestare, consumatorul are garanția calității peștelui, dată de cerințele impuse de organzațiile internaționale.   Certificarea MSC se acordă doar peștelui sălbatic, pescuit și procesat în mod sustenabil, iar atestarea ASC este destinată peștelui de acvacultură, provenit de la fermele piscicole, care cresc pești în ape nepoluate și asigură o hrană naturală, nealterată chimic. Procesarea, depozitarea și transportul sunt făcute în condiții foarte stricte, impuse la nivel global.   Produsele certificate MSC din portofoliul Alfredo Seafood acoperă următoarele specii: cod, hering, macrou și somon sălbatic. Aceste produse se găsesc la raft si în varianta de ambalare în vid, prin tehnologia SKIN 2.0, datorită căreia rămân proaspete și își păstrează nutrienții și savoarea o perioadă mai lungă, crescând implicit și termenul de valabilitate.   Atestarea ASC a fost obținută pentru somon, păstrăv, pangasius și creveți de acvacultură, proveniți din crescătorii certificate ASC și recunoscute pentru respectarea normelor internaționale în ceea ce privește protecția habitatelor naturale și pescuitul sustenabil.   Procesul de obținere a certificărilor MSC și ASC pentru produse refrigerate și congelate s-a desfășurat pe o perioadă de mai multe luni și a presupus atestarea îndeplinirii criteriilor de depozitare, procesare, flux logistic.   “Alfredo Seafood se concentrează pe calitatea produselor oferite consumatorilor,  precum și pe evoluția continuă și pe inovare. În afară de obținerea certificărilor MSC și ASC pentru produsele refrigerate și congelate, în ultima perioadă am investit și în tehnologii ultra moderne de ambalare, precum și în consolidarea gamei de produse BIO. Faptul că suntem primul brand local care obține cea mai prestigioasă certificare internațională pentru produsele refrigerate din pește, este un semn al angajamentului Alfredo Seafood de a aduce pe piața autohtonă pește și fructe de mare de cea mai bună calitate, obținute prin pescuit sustenabil”, a declarat Mihai Cristian Dărmănescu, fondator al Alfredo Seafood.   Alfredo Seafood a participat la cea de-a XXIII-a ediție a Indagra Food, unde, în afara produselor refrigerate și congelate cu certificare MSC și ASC, a expus și specialități din gama BIO, care cuprinde patru varietăți de pește: păstrăv, doradă, lup de mare și somon afumat feliat. Punctul central al standului Alfredo Seafood a fost vitrina de gheață pe care au fost expuși pești exotici și fructe de mare, pe lângă produsele clasice. Astfel, vizitatorii au admirat o gamă variată de pești, de la ton Blue Fin, pește grouper undițar, doradă regală sălbatică, lup de mare și până la creveți sălbatici de Argentina, rândunică de mare sau pește spadă.   -MSC (Maritime Stewardship Council) și ASC (Aquaculture Stewardship Council) sunt două dintre cele mai importante certificări internaționale care atestă pescuitul și activitățile piscicole durabile;-Alfredo Seafood a participat la cea de-a XXIII-a ediție a Indagra Food, unde a prezentat atât produse refrigerate și congelate, certificate MSC și ASC, cât și pește din gama BIO, gama "Gata de gătit" și gama produselor ambalate în vid prin tehnologie SKIN 2.0.###Alfredo Seafood este una dintre cele mai importante mărci din România, sub a cărei denumire sunt importate şi distribuite produse din peşte şi fructe de mare. Brandul a fost creat de Mihai Cristian Dărmănescu şi lansat în anul 2013. Succesul Alfredo Seafood se datorează experienţei şi relaţiilor internaţionale cu marii producători de peşte din lume, a celor trei linii de procesare și ambalare automatizate şi de înaltă productivitate din fabrica situată în Bucureşti și a unui sistem logistic de transport optimizat. Produsele cu marca Alfredo Seafood sunt distribuite în cele mai importante lanţuri de hypermarketuri şi supermarketuri din ţară. Printre acestea se numără: Kaufland, Carrefour, Mega Image, Metro, Cora, Profi, Auchan etc. şi în peste 5.000 de magazine din comerţul tradiţional, si rețeaua HoReCa. Produsele sunt transportate, procesate, ambalate și distribuite în condiții adecvate de păstrare a aromei și texturii cărnii, de la recoltarea din fermele piscicole internaționale sau capturare.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2