145
Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Ialomiţa i-au ars drastic la buzunar pe cei care transportă, depozitează sau comercializează produse de origine animală şi non-animale. Amenzile s-au ridicat la 63.320 de lei, acordate în urma a 141 de controale. DSVSA Ialomiţa a efectuat, pe parcursul lunii trecute, mai multe controale, în scopul verificării respectării normelor de igienă sanitară veterinară în unităţile care produc, depozitează, transportă şi valorifică produse de origine animală şi non-animală, a combaterii furturilor de animale şi a verificării respectării condiţiilor legale prevăzute pentru transportul animalelor vii şi a produselor de origine animală sau non-animală. În total, au fost realizate 141 de controale, la nivelul unităţilor care produc, prelucrează, depozitează şi comercializează produse alimentare de origine animală şi non-animală şi şapte verificări în trafic, în colaborare cu reprezentanţii IPJ Ialomiţa şi Garda Financiară Ialomiţa. În urma controalelor dispuse au fost aplicate un număr de 11 sancţiuni contravenţionale, după cum urmează. Două dintre ele, în valoare de 10.000 de lei, au fost aplicate pentru două unităţi de fabricare a pâinii şi produselor de panificaţie, care comercializau produse alimentare, în spaţii neaprobate sanitar-veterinar şi fără respectarea condiţiilor de igienă. Pentru una dintre unităţi, abaterea a fost repetată în decurs de şase luni de la prima sancţiune,astfel, s-a dispus şi o măsură contravenţională suplimentară de suspendare a activităţii de fabricare a pâinii, pentru o perioada de un an. Alte şase sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 49.400 de lei, au vizat unităţi de vânzare cu amănuntul a produselor de origine animală, în care au fost constatate deficienţe precum nerespectarea legislaţiei în ceea ce priveşte ambalarea şi etichetarea produselor alimentare, depozitarea şi manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, comercializarea de produse alimentare în spaţii neaprobate sanitar-veterinar şi fără respectarea condiţiilor de igienă, comercializarea de produse alimentare cu termen de valabilitate expirat. Suplimentar, a fost dispusă confiscarea şi dirijarea spre neutralizare a 19,38 de kilograme de produse alimentare, cu termen de valabilitate expirat şi a 23 de kilograme de produse alimentare, depozitate în condiţii improprii. Trei sancţiuni contravenţionale, în valoare 3.920 de lei, au fost aplicate pentru transportul animalelor vii cu mijloace auto neautorizate sanitar-veterinar sau neigienizate, vânzarea de animale fără documentele prevăzute de legislaţia în vigoare, nerespectarea măsurilor dispuse de autoritatea veterinară competentă cu privire la animalele bolnave. SA Ialomiţa a intensificat verificările privind respectarea condiţiilor sanitare veterinare din toate târgurile de animale, pieţele agro-alimentare, unităţile de tăiere, procesare, depozitare, valorificare şi de alimentaţie publică. (observator24.ro)