306
(Comunicat) În perioada 24.10 – 09.11.2018, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat tematica de control referitoare la modul de respectare a prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea produselor din carne. Controlul s-a desfăşurat la nivel naţional și au rezultat următoarele date: Au fost controlaţi 1.127 operatori economici, dintre care la un număr de 711 ( 63 %) au fost constatate deficienţe; A fost verificată o cantitate de 60.172 kg produse din carne, din care cca 8.677 kg (14,4 %) nu se încadrau în prevederile legale privind protecţia consumatorilor; Au fost prelevate 71 eşantioane de produse din carne și, urmare a analizelor de laborator, a rezultat că 14 dintre ele (19,72 %) nu se încadrau în prevederile legale, în vigoare. Structura eşantioanelor prelevate şi a neconformităţilor constatate este următoarea: 23 eşantioane de salamuri din care 21,7% erau neconforme( 5 eşantioane);10 esantioane de Salam de Vară din care 10 % erau neconforme ( 1 eşantion);2 eşantioane de Salam Victoria din care 50% erau neconforme ( 1 eşantion);9 eşantioane de cârnaţi din care 33 % erau neconforme ( 3 eşantioane)12 eşantioane din alte sortimente din care 25% erau neconforme (3 eşantioane).6 sortimente de cremwurşti din care 16,66% erau neconforme (1 eşantioane).;7 eşantioane de parizer din care toate erau conforme;2 eşantioane de cabanos din care toate erau conforme. Urmare a deficienţelor constatate, comisarii ANPC au dispus următoarele măsuri: -oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a circa 2.300 kg produse din carne, în valoare de 27.710 lei, produse cu parametrii neconformi şi/sau cu data durabilităţii minimale depăşită; -oprirea temporară de la comercializare a circa 3.083 kg produse din carne, în valoare de 49.117 lei până la remedierea neconformităţilor constatate; -aplicarea de 811 sancţiuni contravenţionale dintre care 432 avertismente şi 379 amenzi contravenţionale în valoare de 1.502.200 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor. În cursul acţiunii de control s-au constatat o serie de abateri dintre care menţionăm: I. Calitatea produselor din carne 1.1. a) Comercializarea de carne şi produse din carne ce prezentau caracteristici organoleptice neconforme, în județele Brașov, Harghita, Mureș, Bacău, Vaslui, Giurgiu, Cluj, Prahova, Constanța, Arad și Municipiul București. b) Neîncadrare în cantitatea netă declarată, în județul Bacău. 1.2. Comercializarea de produse din carne care nu se încadrau în parametrii fizico-chimici impuşi prin prevederile legale în vigoare, în județele Covasna, Botoșani, Bacău, Satu-Mare, Vrancea, Buzău, Giurgiu, Gorj, Vâlcea, Brașov, Galați, Constanța, Caraș Severi. 1.3. Comercializarea de produse din carne ce prezentau data durabilităţii minimale/ data limită de consum depăşită faţă de cea stabilită de producători putând prezenta un posibil pericol pentru consumatori, în județele Hunedoara, Mehedinți, Alba, Brașov, Vaslui, Teleorman, Brăila, Galați, Arad, Caraș Severin, Timiș, Vâlcea, Botoșani, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Ialomița, Prahova, Mureș, Covasna, Harghita, Bistrița Năsăud, Sălaj, Ilfov și Municipiul București. II. Abateri de la prevederile legale privind informarea consumatorilor 2.1. Lipsa parţială sau totală a elementelor de identificare-caracterizare obligatorii 2.1.1.Lipsa etichetelor cu elemente de identificare-caracterizare, în județele Gorj, Sibiu, Mehedinți, Alba, Harghita, Mureș, Botoșani, Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Iași, Hunedoara, Arad, Vaslui, Galați, Buzău, Constanța, Tulcea și Ialomița. 2.1.2.Lipsa declaratie nutritională s-a constatat în județele Hunedoara, Alba, Iași, Cluj, Bihor, Satu Mare, Argeș, Prahova, Neamț și Municipiul București. Inscrierea incompleta a declaratiei nutritionale, în județele Neamț, Suceava și Covasna. 2.2.Elemente incomplete de identificare si caracterizare 2.2.1 Comercializarea produselor din carne, fara informatii complete pentru consumatori s-a constatat în județele Sibiu, Giurgiu, Slobozia, Teleorman, Mehedinți, Alba, Vaslui și Municipiul București. 2.2.2. Lipsa inscrierii sau nevizibilitatea datei durabilitatii minimale, în județele Bistrița Năsăud și Bacău. 2.2.3 Înscrierea neconformă a datei durabilităţii minimale/ datei limită de consum prin alte formulări decât cea prevăzută de cadrul legal, în vigoare s-a constatat în județele Mehedinți, Constanța, Tulcea și Municipiul București. 2.2.4. Neinscrierea cantitatii nete, în județele Alba și Sibiu. 2.2.5. Neevidentierea prin semne grafice distincte a ingredientelor cu efect alergen, în județele Hunedoara, Vâlcea, Mehedinți, Iași, Bihor, Giurgiu, Brăila, Călărași, Cluj, Sibiu și Municipiul București. 2.2.6.Neînscrierea în lista ingredientelor a categoriei aditivilor utilizaţi, fiind menţionată doar denumirea specifică a acestora, s-a constatat în județul Mehedinți. 2.2.7.Nerespectarea prevederilor Ordinului 560/1271/1339/210/2006 privind materia prima utilizată la obținerea produselor, în județul Vaslui. 2.2.8. Inscrierea de menţiuni şi/sau utilizarea de denumiri menite a induce în eroare consumatorii asupra naturii reale a produsului, în județele Mehedinți, Sibiu, Argeș, Teleorman, Vrancea, Ilfov, și Municipiul București. 2.2.9. Lipsa înscrierii sau înscrierea eronată pe etichete a tratamentului termic utilizat la obţinerea produselor, în județele Vâlcea, Mehedinti, Suceava, Ilfov și Brașov. 2.2.10. Lipsa traducerii în limba română a elementelor de identificare şi caracterizare s-a constatat în județele Vâlcea, Bacău, Bihor, Tulcea, Brăila, Giurgiu și Municipiul București. 2.2.11. Etichete cu elementele de identificare-caracterizare ilizibile, în județele Gorj, Mehedinti, Neamt, Giurgiu, Constanta și Municipiul București. 2.2.12. Lipsa mentionarii naturii membranei utilizate la produse din carne s-a constatat în județele Vâlcea, Sibiu, Mehedinti și Bihor. 2.2.13. Lipsa inscrierii conditiilor de depozitare, în județul Iași. 2.2.14. Informatii care pot induce in eroare consumatorii s-au constatat în județele Bihor, Argeș, Galați și Municipiul București. III. Nerespectarea condiţiilor de depozitare şi comercializare a produselor, în județele Arad, Timiș, Caraș Severin, Mehedinți, Alba, Mureș, Harghita, Botoșani, Vaslui, Satu Mare, Sălaj, Călărași, Giurgiu, Prahova, Galați, Constanţa, Brăila, Maramureș, Dâmbovița, Ilfov și Municipiul București. Neurmărirea temperaturilor de păstrare – depozitare prescrise de producător prin grafice de temperatură s-a constatat în județele Bihor, Satu Mare, Bacău și Brăila. IV. Abateri privind afişarea preţurilor 4.1. Neafișare preț de vânzare, în județele Hunedoara, Timiș, Dolj, Gorj, Maramureș și Ialomița. 4.2. Neafișarea pretului pe unitatea de masura, în județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți, Mureș, Botoșani, Neamț, Bihor, Călărași, Dâmbovița și Ialomița. 4.3. Neindicarea concomitentă a preţului de vânzare şi/sau a preţului pe unitatea de masură, în județele Gorj, Cluj, Tulcea, Brăila și Constanța. 4.4. Afişarea preţurilor la comercializare cu caractere mici, ilizibile sau în locuri greu accesibile, în județele Gorj, Alba, Brașov, Bacău, Neamț, Vaslui, Prahova, Teleorman, Constanța, Buzău, Tulcea, Brăila și Municipiul București. V. Modul de desfăşurare a promoţiilor, în județele Caraș-Severin, Timiș, Mehedinți, Brașov, Alba, Bacău, Bihor, Argeș, Suceava, Călărași, Teleorman, Vrancea, Constanța, Galați, Giurgiu, Cluj și Ilfov. Practici comerciale incorecte s-au constat în județele Giurgiu, Vâlcea și Sălaj. VI. Alte abateri Neafișarea denumirii societății, judetul Gorj. Mijloace de măsurare neverificate metrologic / cu verificarea metrologică expirată, în județele Bacău, Bihor, Satu Mare, Brăila și Ilfov. Folosirea de mijloce de cântărire ale caror informații nu sunt clare și vizibile pentru consumatori, în județul Olt. Neafişarea, la loc vizibil, a Codului Unic de înregistrare la Registrul Comerţului (CUI) şi/sau orarul de functionare s-a constatat în județele Arad, Hunedoara, Bihor, Olt și Constanța. Neafisare orar de functionare, în judetul Salaj. Lipsa registru unic de control, în judetul Giurgiu. Lipsa autorizatii de functionare s-a constatat în județele Vaslui, Satu Mare și Constanța. Lipsa documente de proveniență a mărfii, în județele Neamt și Brăila. SFATURI PENTRU CONSUMATORI La cumpărarea produselor din carne acordaţi atenţie deosebită la aspectul produsului, atât exterior cât şi în secţiune, dacă este posibil; Nu achiziţionaţi produsele la care suprafaţa este mâzguită, lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, produse cu miros şi culoare modificate, consistenţă nespecifică sortimentului, cu grăsime acumulată sub membrană, aspect de vechi etc.; Urmăriţi modul de etichetare a produselor din carne, nu cumpăraţi produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie înscrierea, la locul de comercializare, a datei durabilitatii minimale/datei limită de consum şi a ingredientelor alergene; Refuzaţi produsele din carne pentru care aveţi îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare; Refuzati produsele din carne pe care nu este înscrisă data durabilitatii minimale/data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită; La cumpararea produselor alimentare şi, implicit a produselor din carne, solicitati şi păstrati bonul de casă pentru a putea proba în cazul in care, în mod justificat, doriti sa reclamati calitatea/siguranta unui produs; Nu cumparati produsele din carne din locuri neautorizate; în care comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificati tranzacţia comercială şi riscaţi să achiziţionati un produs neconform sau chiar nesigur care vă poate afecta sănătatea. (Biroul de presa)