Technologieseye

592

ANSVSA despre produsele neconforme din carne ale unui abator din Belgia
MeatMilk

Author

Share on

facebooktwitter

Published on

2018 March 14

article

(Comunicat) În data de 12 martie 2018, Comisia Comisia Europeană a validat notificarea Punctului Naţional de Contact al Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF) din Belgia, privind neconformități ale unor produse provenite de la o unitate de procesare a cărnii.Neconformitățile identificate au fost cele legate de etichetarea necorespunză a produselor (carne de vită congelată) și folosirea ilegală a unor subproduse de origine animală (deșeuri de abator), nedestinate consumului uman.Din informațiile transmise de autoritățile belgiene, lista de distribuție implică, până la data și ora prezentei, urmatoarele țări: Belgia, Luxemburg și Olanda.În cazul în care Romania va fi notificată oficial de către Comisia Europeană sau de către PNC SRAAF Belgia, cu privire la o eventuală distribuţie pe teritoriul naţional a acestor produse, ANSVSA va întreprinde măsurile necesare, conform procedurilor, în vederea protejării sănătăţii consumatorilor. (Serviciul Comunicare)   N.R.: Menționăm că abatorul acuzat se numește Veviba, este localizat în Belgia iar, în acest moment, în țările menționate de comunicatul ANSVSA a izbucnit un întreg scandal. Detalii, aici: https://today.rtl.lu/news/luxembourg/1149115.html

Did you learn something new from this article?

Previous article
Next article

Read also:

Are you ready to grow your business?

Subscribe to our newsletter to stay up to date with the latest news.