News

108

ANSVSA: România nu a livrat grecilor carne etichetată incorect

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Autoritatea pentru Alimentaţie Publică din Grecia a informat mass—media, în data de 28 februarie, că a descoperit carne de cal, importată din România, etichetată drept carne vită. Neexistând o notificare oficială prin Sistemul Rapid de Alertă, ANSVSA a luat legătură cu Autoritatea elenă pentru a obţine informaţii detaliate. Având în vedere precedentul din data de 8 februarie, până la obţinerea tuturor datelor necesare, sau până la apariţia unei posibile notificări oficiale, conducerea ANSVSA a dispus imediat verificări la unitatea care a fost indicată că ar fi livrat carne în Grecia şi recoltare de probe din loturile incriminate. În data de 1 martie, autorităţile din Grecia au încercat iniţierea unei alerte  prin Sistemul Rapid de Alertă, privind posibila fraudare a cărnii de bovine de către o unitate din România. După analiza informaţiilor primite, Comisia Europeană a considerat acţiunea nejustificată şi nu a validat alerta, considerând datele primite de la autorităţile din Grecia insuficiente. Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară a finalizat, în data de 3 martie, analizele pentru probele prelevate din loturile incriminate, iar rezultatul a fost negativ pentru carne de cal. Rezultatele, de până la acest moment, ale verificărilor ANSVSA arată că fraudarea cănii nu a fost făcută la unitatea din România, iar pentru finalizarea anchetei încă se aşteaptă date suplimentare de la autorităţile din Grecia. (Biroul Comunicare şi Relaţii cu Mass-Media al ANSVSA)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2