Farm

279

APIA: Final de Campanie a plăților în avans pentru anul de cerere 2021

autor

MeetMilk.ro

distribuie

APIA informează că a finalizat Campania de plăți în avans pentru beneficiarii care au depus Cerere unică de plată în anul 2021.

În conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1295 din 4 august 2021 a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale aferent Campaniei 2021, respectiv de până la 70% în cazul plăților directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

Astfel, au fost autorizați pentru plata avansului 745.155 fermieri, ceea ce reprezintă 96,72% din numărul fermierilor care au depus Cerere unică de plată în Campania 2021 și au fost declarați eligibili la plata avansului. Suma totală autorizată la plată este de 1,26 miliarde euro.

În ceeea ce privește Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic precizăm faptul că au fost autorizați la plată un număr de 14.646 fermieri, reprezentând un procent de 87 % din fermierii care au solicitat sprijin în Campania 2021, iar suma autorizată este în valoare de 45,20 milioane euro.

Situația plăților autorizate de către fiecare Centru Județean al APIA se regăsește în Anexă. Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,9475 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,8683 lei pentru un euro.

APIA demarează plata finală începând cu 2 decembrie 2021, ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2021. APIA, mereu alături de fermieri! SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2