309
APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) aduce la cunoștința crescătorilor de animale procedura de control și supracontrol în fermele de animale, sancțiunile administrative care li se aplică și în ce situații sunt scutiți de aceste sancțiuni.
APIA efectuează controale administrative şi la faţa locului, conform Manualelor/Ghidurilor de proceduri elaborate, pentru stabilirea sumelor cuvenite.
În cazul în care fermierul, care a depus cerere unică de plată - declarația privind sectorul zootehnic, a fost selectat pentru controlul la fața locului, nu permite efectuarea controlului de către reprezentanţii organismelor abilitate, se consideră că acesta nu a respectat angajamentul. În acest caz, cererea fermierului va fi respinsă de la plată pentru anul în curs.
Sancțiuni administrative
În cazurile de neîndeplinire a condiţiilor de acordare, pentru animalele cu neconformităţi, se aplică sistemul se sancţiuni prevăzut de Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 476/2016 privind sistemul de sancțiuni aplicabil schemelor de sprijin cuplat și ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, aferente cererilor unice de plată depuse la APIA.
Valoarea ajutorului tranzitoriu cuvenit pentru speciile ovine/caprine se reduce în baza unui procent (Pr) calculat prin raportarea numărului de animale cu neconformități la numărul de animale determinate, după cum urmează:
a) În cazul în care procentul (Pr) calculat este mai mic sau egal cu 3%, nu se aplică nicio reducere, iar ajutorul se calculează la numărul de animale determinat;
b) În cazul în care procentul (Pr) calculat este mai mare de 3%, ajutorul se reduce astfel:
- cu 5% dacă procentul (Pr) calculat este mai mic sau egal cu 10%;
- cu 10% dacă procentul (Pr) calculat este mai mare de 10%, dar mai mic sau egal cu 20%;
- cu 15% dacă procentul (Pr) calculat este mai mare de 20%, dar mai mic sau egal cu 30%;
- cu 20% dacă procentul (Pr) calculat este mai mare de 30%, dar mai mic sau egal cu 50%;
- cu excludere de la plată pentru anul în care se face solicitarea ajutorului național tranzitoriu, dacă procentul (Pr) calculat este mai mare de 50%.
În conformitate cu art.17 din OMADR nr. 476/2016, cu modificările şi completările ulterioare, valoarea sprijinului cuplat în sectorul zootehnic, cuvenit pe fiecare categorie, se reduce în baza unui procent calculat ca raport între numărul animalelor declarate, în cazul cărora s-au constatat neconformităţi şi numărul animalelor determinate după cum urmează:
Dacă numărul de animale cu neconformităţi este de maximum 3, valoarea sprijinului cuplat cuvenit pe fiecare categorie se reduce cu un procent stabilit, în conformitate cu art.17 alin.(1) din OMADR nr. 476/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
În cazul în care numărul de animale cu neconformităţi este mai mare de 3, valoarea sprijinului cuplat cuvenit pe fiecare categorie, pentru anul de cerere în cauză se reduce astfel:
a) cu un procent, calculat ca raport între numărul animalelor cu neconformități și numărul animalelor determinate, dacă acesta nu depăşeşte 10%;
b) cu de două ori procentul, calculat ca raport între numărul animalelor cu neconformități și numărul animalelor determinate, dacă acesta este mai mare de 10%, dar de maximum 20%.
c) dacă procentul, calculat ca raport între numărul animalelor cu neconformități și numărul animalelor determinate, depăşeşte 20%, nu se acordă sprijinul cuplat la care ar fi avut dreptul beneficiarul în cadrul categoriei pentru anul de cerere în cauză.
d) dacă procentul, calculat ca raport între numărul animalelor cu neconformități și numărul animalelor determinate, depăşeşte 50%, nu se acordă sprijinul cuplat la care ar fi avut dreptul beneficiarul în cadrul categoriei pentru anul de cerere în cauză.
În plus, beneficiarul este supus unei sancţiuni suplimentare în cuantum egal cu cel care corespunde numărului de animale cu neconformităţi.
Sancţiunea suplimentară (multianuală) se recuperează în totalitate în cei trei ani calendaristici care urmează anului calendaristic al constatării.
Excepţii de la aplicarea sancțiunilor administrative
1. nerespectarea angajamentelor asumate ca urmare a unui caz de forţă majoră/circumstanţă excepţională (în conformitate cu art.33 din OUG nr.11/2021, cu condiția ca fermierul să informeze în scris APIA în acest sens, în termen de 15 zile lucrătoare de la data la care solicitantul/succesorul său în drepturi se află în situația prevăzută la art. 33 din OUG nr.11/2021 (15 zile lucrătoare de la data emiterii documentului doveditor).
2. nerespectarea perioadei de reținere ca urmare a unei circumstanţe naturale (în conformitate cu prevederile art. 32 din Reg. Delegat (UE) nr. 640/2014) cu modificările și completările ulterioare, cu condiţia ca fermierul să informeze în scris APIA în acest sens, în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii documentului doveditor.
Circumstanţa naturală produsă după termenul limită de reținere nu influenţează acordarea ANTZ ovine/caprine și/sau SCZ, înştiinţarea circumstanţei nefiind obligatorie.
În cazul în care fermierul depăşeşte termenul prevăzut la art. 34 din OUG nr.11/2021, înştiinţarea depusă la APIA nu se ia în considerare. În cazul în care sunt respectate toate celelalte condiţii de acordare, inclusiv perioada de reținere până la data evenimentului de CN, animalele supuse circumstanţelor naturale NU sunt determinate la plată, dar nici nu sunt animale cu neconformități, fiind exceptate de la aplicarea sancțiunilor administrative.
Deoarece animalele cu circumstanţe naturale nu sunt animale determinate, în cazul în care numărul de animale determinate scade sub numărul minim acceptat, aferent fiecărei scheme din sectorul zootehnic, schema de plată va fi respinsă de la plată.